categorii forum

Ce monument e in poza de mai jos?

10520822662?profile=RESIZE_400x

Ieri am prezentat Palatul Administrativ - BACĂU

10520822678?profile=RESIZE_584x

10520822690?profile=RESIZE_400x

Palatul Administrativ din municipiul Bacău este o veche, robustă și frumoasă clădire, cu statul de monument istoric, emblema arhitectonică a acestui oraș moldav, ce este situat pe Strada Mărășești, nr.2. Edificiul a fost ridicat între anii 1886 - 1890, în urma unui concurs câștigat în anul 1880 de catre arhitectul Paul Petricu, participand cu lucrarea ce purta motoul "Dreptatea". După ce s-au terminat lucrările, la parter a fost instalat Tribunalul și Curtea cu Jurați (la mijloc și în dreapta) și Poșta, Telegraful și Casieria generală a județului, în stânga. Tot în aripa stângă era și intrarea separată pentru prefect și scara de ceremonie pe care se urca la etaj unde se ajungea la un salon și două camere rezervate regelui în cazul în care ar fi venit în oraș. Prefectul de Bacău locuia în Palatul Administrativ, la etaj, în aripa stângă iar pivnița de sub această aripă îi era pusă la dispoziție; celelalte fiind adăpost pentru arhive. Centrul și aripa dreaptă erau prevăzute a fi ocupate de Consiliul Județean și de Prefectură. Palatului administrativ din municipiul Bacău este alcătuit din subsol, parter şi etaj, cu suprafaţa construită 2450 metri pătrați, teren aferent în suprafaţă de 8500 metri pătrați, construcţie anexă pentru audienţe (320 metri pătrați și teren aferent în suprafaţă de 2770 metri pătrați. Aceasta cladire a fost martoră la toate evenimentele importante din viata municipiului si judetului Bacau. De aici au plecat trupele în primul si al doilea razboi mondial, iar in Decembrie 1989, din balconul Palatului Administrativ s-au strigat cuvintele "Libertate", "Dictatura a cazut". Pe cladirea Palatului Administrativ de-a lungul timpului a fluturat alaturi de tricolor, steagul german-nazist, steagul rosu sovietic cu secera si ciocanul. Piața din față s-a numit multă vreme Piata Palatului Administrativ, iar acum se numește "Piata Tricolorului" .Palatul Administrativ a fost sediul a numeroase autoritati locale precum: Prefectura, Tribunalul cu doua sectii, Parchetul Tribunalului, Curtea de Jurati, Cabinetele I si II de Instructie, Corpul Portăreilor, Baroul Avocatilor, Avocatura Statului, Pretoratul Plasei Bistrita, Serviciul Tehnic al Statului, Judecatoria Ocolului I Rural, Sfatul Popular Regional Bacau, Sfatul Popular Judetean Bacau, Consiliul Popular Judetean Bacau, Organizatia Judeteana a Partidului Comunist Roman Bacau. Astazi Palatul Administrativ este sediul Consiliul Judetean Bacau si Institutiei Prefectului. Palatul Administrativ din Bacau este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, dar care nu este inclus in circuitul turistic .

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 3
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • ora 11.03 - 4 raspunsuri

     

  • Biserica Reformată-Calvină de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca

    Biserica Reformată-Calvină de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca (în maghiară Farkas utcai református templom, în germană Reformierte Kirche in der Wolfsgasse) din imediata apropiere a bastionului Croitorilor este unul dintre cele mai valoroase edificii gotice din Transilvania, ridicat între 1486-1516. Biserica mai este cunoscută şi sub numele de Biserica Reformată Centrală sau Biserica Reformată de pe Uliţa Lupilor. Numele Uliţei Lupilor, una dintre cele mai vechi străzi ale Clujului, este menţionat în documentele medievale ca Platea Luporum.

    imagine-cu-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    După unirea Transilvaniei cu România, numele Uliţei Lupilor a fost schimbat în „strada Mihail Kogălniceanu”, care a rămas până în prezent denumirea oficială a străzii.

    biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    Primul document referitor la înălţarea lăcaşului de cult este data 9 septembrie 1486. Atunci primarul Clujului, Szabo Ambrus şi consiliul oraşului decid să doneze călugărilor franciscani un teren aflat în imediata apropiere a bastionului croitorilor pentru a fi ridicată o biserică şi o mănăstire. Construcţia propriu-zisă a bisericii şi mănăstirii începe în 1487 sub supravegherea călugărilor franciscani minoriţi, conduşi de către călugărul Ioan (trimis special la Cluj pentru lucrare) şi cu susţinerea regelui Matia Corvin şi, după moartea acestuia, construcţia este continuată cu sprijinul regelui Vladislav al II-lea al Ungariei din veniturile obţinute de mineritul sării. Conform unui document al regelui Matia Corvin, document datat în anul 1490, coordonarea economică a lucrărilor a fost încredinţată cancelarului pentru mineritul sării din Ardeal.

    vitraliu-si-coloane-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    Biserica a fost finalizată în anul 1510. Având aspectul unui castel medieval (motiv pentru care mai este denumită şi Biserica-Cetate), cu o construcţie puritană, iniţial tencuită, având numai pietrele de talie de pe margini aparente. Aspectul de astăzi se datorează restaurărilor, şi arată zidăria originală formată din pietre imense dispuse asimetric, edificiul oglindeşte trăsăturile stilului gotic târziu.

    turn-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    Din cauza luptelor epocii reformei, călugării franciscani-minoriţi au fost alungaţi în 1566, iar biserica rămâne pustie până în 1579, când principele Ardealului Cristofor Báthory a încredinţat-o călugărilor romano-catolici iezuiţi şi Universităţii fondate de ei aici, împreună cu întreg ansamblul de clădiri aferente. Universitatea iezuită reuşeşte rapid să câştige un prestigiu deosebit, în 1583 aici fiind educaţi peste 150 de tineri.

    placa-informativa-de-la-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    În vara anului 1603, Szekely Moses cucereşte oraşul ocupat de habsburgi şi, la îndemnul preoţilor unitarieni, locuitorii Clujului au atacat biserica iezuită şi au început să o distrugă. Pe parcursul acestor încercări, mai multe blocuri de piatră au căzut peste atacatori şi 14 dintre ei au fost omorâţi, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi să se oprească imediat, considerându-l un semn divin. Este distrusă însă extrem de grav bolta lăcaşului, rămânând intact doar tavanul altarului. Clădirea bisericii începe să fie folosită drept sursă de piatră pentru alte clădiri, sanctuarul fiind folosit pentru o vreme drept depozit.

    vedere-cu-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    Distrusă şi devastată, biserica a rămas în această stare până în 1622, cand voievodul Gabriel Bethlen şi Dieta de la Cluj, decide să fie atribuită reformaţilor calvini. În 1627, biserica a fost afectată de o explozie a prafului de puşcă depozitat în imediata apropiere, în Bastionul Croitorilor.

    poarta-de-intrare-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    Reformaţii minoritari în Clujul majoritar unitarian nu dispuneau de fonduri suficiente reparării clădirii, repararea ei va avea loc doar în perioada 1638-1645, la iniţiativa voievodului Gheorghe Rákóczi I, când a fost refăcută şi renovată, fiind reparate distrugerile suferite la arcada bisericii şi tot atunci fiind construit în stilul specific renaşterii amvonul.

    usa-din-lemn-biserica-reformata-din-cluj-napoca-judetul-cluj.jpg

    O problemă specială a pus-o bolta care, fiind prea vastă, fusese construită după o tehnică specială, pierdută de-a lungul timpului. Racoczi decide să nu apeleze la soluţii mai ieftine şi aduce meşteri din Kurlanda (actuala Letonie) pentru a repara, conform stilului iniţial, bolţile distruse. Se presupune că tot acum a fost ridicat şi turnul – clopotniţă care era dispus în partea de sud, la fel şi clădirea mănăstirii aferente. În turn, este dispus un clopot uriaş, iar în 1640 este realizat mobilierul interior. Pupitrul hexagonal din piatră pictată cu intarsii de alabastru este considerat o capodoperă a sculpturii transilvănene de secol XVII. Este realizat de către meşterii sibieni Elias Nicolai şi Benedikt Mueck în 1646 şi pictat de Regeni Asztalos Janos. Pe spaţiile dintre pilonii lăcaşului sunt dispuse bănci realizate de meşteri din Bistriţa şi Sibiu. În aprilie 1647, este montată coroana pupitrului din lemn de cipru pictat şi aurit. Sfinţirea bisericii refăcute a avut loc pe 30 iunie 1647.

    Cea mai mare colecție de blazoane nobiliare din România, într-o biserică  din Cluj

    13b81ced43ee7188429604aafa37da85.jpg

    a45e3aaca3be1cc1b98e0444de0f9054.jpg

    BISERICA REFORMATA DIN CLUJ , CARTE POSTALA ILUSTRATA , MONOCROMA, PE  HARTIE LUCIOASA , DATATA PE VERSO 1937

    Cluj.ro » Concerte de vară la Biserica Reformată Centrală

    Biserica Reformata str Kogalniceanu | Reformed church Farkas… | Flickr

    5035789705_596e4a9bf6_o.jpg

    YouTube
  • Biserică Reformată str. M. Kogălniceanu, nr. 21, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Împreună cu fosta mănăstire franciscană adiacentă bisericii este considerată de unii specialisti cel mai mare și mai frumos edificiu de cult construit de franciscani în Ardeal. Construita între anii 1486 și 1503 (1516?).

     Este o biserică-sală cu o singură navă, cu cor în prelungirea navei, la care se ataseaza la sud porticul claustrului și turnul care reprezenta colțul sud-vestic al mănăstirii dreptunghiulare cu curte interioară, iar la nord cu turnul scării cu formă dreptunghiulară în partea de jos și cilindrică mai sus.

    În urma reabilitării au avut loc modificări struturale și arhitectonice, dar valorile artistice ale bisericii au fost restaurate cu o atenție deosebită (vitraliile, restaurarea și recondiționarea tâmplăriei și mobilierului din lemn; restaurarea colectței de blazoane și necroloagele din hîrtie, material textil și metal; orga a fost restaurată și acordată sub indrumarea maiștrilor elvețieni etc.

    BIS KOG8

  • biserica reformată de pe strada Farkas (azi Mihail Kogălniceanu) din Cluj-Napoca (1486-1516)

    File:Biserica Reformata-Ulita Lupilor.jpg - Wikimedia Commons

  •  

    Biserica Reformată de pe Ulița Lupilor (azi: str. Mihail Kogălniceanu nr.21) din Cluj-Napoca (în maghiară Farkas utcai református templom, în germană Reformierte Kirche in der Wolfsgasse) din imediata apropiere a Bastionului Croitorilor este unul din cele mai valoroase edificii gotice din Transilvania, fiind ridicat între 1486-1516.

    f3b47ab386452e059d82ccd04d1c99f9.jpg

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->