Îmi încurc sunetul, într-un ecou, sub coarne
Și fug prin iarba uscată, ospitalieră.
Copitele bat câmpul ca o mitralieră,
Sunetul revine-n imaginare goarne.
Pădurea e aproape, frontalieră.
Eu, lângă căprioare, nu caut carne
Ci jir și ghindă, dar ploaia vrea să toarne
Și-mi încurcă pașii-n propria filieră.
Flămând și trist mă adăpostesc în pădure,
Însă stropii de ploaie se țin de mine scai
Lăsând pe blana mea amprente reci și dure.
Nu pot claca, căci doar sunt cerb, nu un brusture!
Curajul naturii în grabă îl confiscai,
Chiar ploaia am fugărit-o ca pe-un iepure.
-->
Răspunsuri
E frumoasă imaginaţia ta în acest sonet. Nota 8
Frumoasă poezie deși atât de tristă...
10!
Tristețea, melancolia, singuratatea poetei este dublata de imaginea unei naturi ravasite,.
Nota 10
Îți mulțumesc, dragă Nicoleta.