Ce monument e în poza de mai jos?
Pe 1 februarie am prezentat Castelul Foișor din Sinaia - PRAHOVA
Castelul Foișor, denumiri alternative Casa de vânătoare sau Casa de creație Foișor, este un palat din stațiunea Sinaia, județul Prahova, construit pe fostul Domeniu Peleș. La începutul istoriei sale, Foișorul a fost cabană de vânătoare, fiind folosit de cuplul regal Carol I – Elisabeta până când au putut să se mute în Castelul Peleș. După moartea reginei Elisabeta, Foișorul a rămas un timp nelocuit, fiind luat în folosință de principele moștenitor Carol și de soția sa Elena. Aici s-a născut la 25 octombrie 1921 unicul lor copil, viitorul rege Mihai. În timpul domniei lui Carol al II-lea, Foișorul a fost folosit de acesta și principele moștenitor Mihai. Foișorul a fost mistuit în 1932 de un incendiu, fiind refăcut și lărgit de către rege. A fost locuit și de regele Mihai și mama sa regina mamă Elena până în decembrie 1947, aici petrecându-și familia regală sărbătorile de iarnă când Petru Groza i-a chemat la București pentru a discuta o „chestiune de familie”, abdicarea regelui Mihai. La fel ca toate proprietățile familiei regale, Foișorul a fost naționalizat în 1948, fiind folosit de protocolul statului. Din cele trei palate de pe domeniul Peleș, Foișorul este singurul care nu a fost deschis vizitării de către publicul larg niciodată. În perioada comunismului, Casa de Vânătoare Foișor a fost completată cu alte aripi de clădire, devenind mult mai sofisticată decât era în trecut. În prezent, locuința are o serie de saloane, camere elegante, sală de teatru, dar și multe birouri. Arhitectură exterioară a împrumutat câte ceva din stilul baroc al timpului, fiind destul de sofisticată. În curtea sa interioara autoritățile au construit un lac, creând astfel o imagine mult mai placută. Castelul Foisor este un obiectiv turistic foarte bine securizat, unde sunt cazati inalti oficiali care merg pe Valea Prahovei, fiind destinat exclusiv activitatii de prezentare si protocol. Clădirea are 42 de incaperi constând în birouri, saloane si sufragerii elegante, precum si o sala de teatru ofera atat posibilitatea rezervarii de spatii private pentru intalnirile de afaceri precum si pe cea a utilizarii unor vaste spatii comune pentru desfasurarea de seminarii sau mese rotunde.
Pe 2 februarie am prezentat Podul vechi, de peste râul Olt, de la Proieni - VÂLCEA
Județul Vâlcea se mândreşte cu un monument istoric care, la vremea construcţiei sale, a revoluţionat industria de căi ferate din Europa – Podul de fier sub formă de arc din satul Proieni, orașul Brezoi. Podul curb de peste Olt, de la Brezoi, construit de francezi în anul 1899, lung de aproximativ 200 metri, este astăzi monument istoric şi de arhitectură prea puţin preţuit şi deloc pus în valoare de către autorităţi, atât la nivel naţional, cât şi local. Fix la 100 de ani de la construcţie, în 1999, firma care l-a construit a înştiinţat că podul iese din garanţie şi a recomandat Guvernului României suspendarea traficului feroviar pe această lucrare. Trei ani mai târziu, se demarau lucrările pentru construirea unui nou pod, cel vechi fiind abandonat. Parte integrantă a căii ferate construite în Defileul Oltului, între anii 1897 – 1901, de reputatul inginer Mihail M. Râmniceanu, podul de cale ferată de la Proieni - Brezoi a reprezentat cea mai mare realizare în materie de căi ferate montane din ţară, la finele secolului al XIX-lea şi o premieră în domeniu la vremea respectivă în Europa, tocmai datorită curburii sale accentuate - o tehnică revoluţionară la acea vreme. Povestea începe în anul 1897, anul demarării construcţiei „drumului de fier” de pe Valea Oltului, pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, sub geniul şi coordonarea inginerului Mihail Râmniceanu, diplomat al Şcolii de Poduri din Paris, absolvent al Şcolii de Poduri şi Şosele de la Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. Structura din fier a podului a fost realizată în anul 1899 la Atelierele Coreil Daydé & Pille din Paris, constructorul fiind cel care s-a ocupat de transportul şi asamblarea podului, lucrare în urma căreia a emis garanţia de funcţionare şi rezistenţă pentru următorii 100 de ani. La vremea respectivă, era singurul pod construit în curbă, cu părţile laterale în X sau Y, peste un râu. Podul are structura metalică asamblată prin nituire. Şi apropo de acest aspect, circulă un mit potrivit căruia unul dintre nituri ar fi fost de aur. De asemenea, se spune că a fost adus pe „bucăţi”, de care cu boi, tocmai de la Paris. Doar o minune a făcut ca, în România de după Revoluţie, monumentala lucrare să nu devină fier vechi, aşa cum s-a întâmplat cu multe construcţii abandonate şi asta doar pentru că a fost clasificat pe Lista monumentelor istorice. Podul de peste Olt în curbă este construit practic înaintea celui de la Giurgiu, care a apărut între 1904 - 1905, opera arhitectului Anghel Saligny şi a lui Ion Ionescu Bisetz. Deşi alocate fonduri pentru dezafectarea podului, până la urmă acestea nu au mai fost folosite. Din păcate, însă, nici nu au fost luate măsuri de conservare şi restaurare a podului, în ciuda vechimii sale şi a realităţii din teren. Reprezentanţii Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea au atras atenţia asupra pericolului păstrării monumentului istoric. Aceştia au explicat că o creştere a debitului Oltului ar putea duce la inundarea Gării Brezoi, a satului Proieni sau a DN 7 / E 81, întrucât pilonii celor două poduri paralele, cel vechi şi cel nou, sunt sub formă de „pieptăn” şi nu permit scurgerea apei în eventualitatea unor aluviuni, însoţite de copacii aduşi de pe versanţi. În acest caz, nivelul apei în lacul de acumulare de la barajul Gura Lotrului ar creşte peste limita admisă. În pericol de a dispărea Odată cu amenajarea Hidrocentralei de la Gura Lotrului, în 1984, albia Oltului s-a extins şi astfel a luat naştere actualul lac de acumulare. Iar nivelul apei a înghiţit mare parte din picioarele vechiului pod, construit pentru a traversa albia râului. Iar construcţia, rămasă a nimănui, deşi este considerată monument tehnic deosebit, atât la nivel naţional cât şi european, prin curbura sa accentuată, dar şi prin vechime, unic în România, a intrat într-o stare de degradare accentuată. În ciuda potenţialului său enorm, nici pe partea de promovare turistică nu s-a făcut nimic. Doar localnicii şi specialiştii îi cunosc povestea. De-a lungul timpului, nu s-a putut ajunge la un consens între Compania Hidroelectrica - Sucursala Hidrocentrale cea care administrează bazinul Oltului, Primăria Brezoi, Consiliul Judeţean Vâlcea, Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Căi Ferate SA - Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova pentru salvarea şi consolidarea acestui monument istoric. Fiecare dintre instituţiile amintite n-a făcut altceva, în toţi aceşti ani, decât să-şi paseze responsabilitatea de la una la cealaltă, până când, într-o bună zi, monumentul ale cărui pile şi cule s-au erodat între timp, va deveni doar o amintire.
Vizualizări: 5
-->
Răspunsuri
ora 11.24 - 4 raspunsuri
Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Poiana Sărată (Bacău)
Imediat după întemeierea satului, locuitorii au luat iniţiativa construirii unei biserici, care până prin 1834-1835 a fost dată destinaţiei sale.
A fost construită din piatră şi cărămidă, cu pardoseală din lespezi noi de gresie şi acoperită cu şindrilă (străbunica lui Ion Ceanga Frecuş a donat 30 de galbeni pentru a mări temelia bisericii, considerând că cea proiectată este prea mică).
Biserica actuală, având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită între anii 1922-1930 pe vatra vechii Biserici, dar pe o temelie mărită. A fost proiectată de arhitectul Leon Vulcănescu din Bacău şi construită împreună cu antreprenorul Al. Nagy din Târgu Secuiesc.
Osârduitor la ridicarea ei a fost protopopul Ioan Rafiroiu cu contribuţia obştei dreptcredincioase din Poiana Sărată, prin dăruirile fiilor satului îndepărtaţi de la vatră, prin obolul altor creştini iubitori de lege şi cu sprijinul Ministerului de Culte.
Privită din exterior, are un aspect monumental, bine proporţionat, împodobită cu două turle (în cea mică este şi clopotniţa cu 3 clopote, acestea fiind donate de un oier înstărit – Pavel Şerban – originar din Poiana Sărată şi care se afla în Basarabia).
Stilul în care s-ar încadra construcţia este cel brâncovenesc.
Interiorul este pictat în întregime în ulei de pictorul Gheorghe Belizare – Piteşti în vara anului 1930, în stil bizantin (a mai pictat, printre altele, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc).
Catapeteasma este din lemn de stejar şi este sculptată de firma Miertoiu & Goga din Craiova, odată cu întregul mobilier şi era lustruită cu ulei. La refacerea din 1980, a fost acoperită cu foiţă de aur. Pictura ei a fost executată de Dumitru Belizare din Bucureşti în acelaşi stil cu pictura murală, predominând culorile roşu şi albastru.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - satul Poiana Sărată (Bacău)
...