Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Complexul "La Tunuri - Vila Economat" din stațiunea Sinaia - PRAHOVA
Corpul de gardă din stațiunea Sinaia, județul Prahova, azi Complexul “La Tunuri-Vila Economat” a făcut parte din domeniul Regal al României. Aici, în Sinaia, în jurul Castelului Peleș (inaugurat în anul 1883) s-a construit un ansamblu de clădiri (încă 2 castele, 19 pavilioane, vile şi anexe, în total 569 de camere), ocupând o suprafaţă de circa 30 hectare. După ce familia regală se retrăgea în Capitală în luna noiembrie, începeau lucrări de extindere sau de modificare a vechilor încăperi. Proiectul definitiv al complexului a fost elaborat de arhitectul ceh Karl Liman, care a locuit până la moartea sa (1929) într-o vilă de pe domeniul Peleş, desăvârşind împreună cu Carol I acest remarcabil ansamblu care a îmbogăţit patrimoniul naţional, dar şi pe cel european cu un ansamblu de clădiri de excepţie. Una din clădirile aparte ale ansamblului de clădiri a fost Corpul de gardă, astăzi devenit Complexul “La Tunuri-Vila Economat”. Corpul de Gardă a fost construită în aceeaşi perioadă cu castelul Peleş, între anii 1880-1883. Clădirea Corpului de gardă a fost refăcută între anii 1908-1909 în stilul renașterii germane. Aici locuia o parte din personalul regelui pe perioada când venea la Sinaia și tot acolo era și centrala telefonică din anul 1890. Nu se știe cât de mare era suita regală când venea la Sinaia, dar se aproximează cam la 100 persoane. După mai bine de 130 de ani de la construirea ei, clădirea a fost renovată cu bun gust, fiind pregătită pentru a satisface cele mai sofisticate pretenţii. Camerele de la Complex “La Tunuri - Vila Economat” sunt mobilate clasic şi includ minibar, TV cu ecran plat şi baie privată. Restaurantul “La Tunuri” oferă preparate internaţionale şi româneşti tradiţionale, precum şi mic dejun à la carte la un cost suplimentar. De asemenea, oaspeţii se pot bucura de băuturi la “Regal Peles Café”, care are terasă cu vedere superbă spre Castelul Peleş. Există parcare privată gratuită. Clădirea aparţine Patrimoniului Naţional şi este încadrată în categoria A - de interes naţional. În apropierea complexului, în afară de cele 2 celebre castele, se află şi principalele puncte de atracţie ale oraşului: Mânăstirea Sinaia, pârtiile de ski, telegondola, drumul către Poiana Stânii, drumul Cotei, etc.
Răspunsuri
ora 11.01 - 4 raspunsuri
Biserica fortificată din Marpod, Sibiu
Marpod – o comoară ascunsă în valea Hârtibaciului
Biserica a fost initial o bazilică romanică din sec. XIII, fortificată în sec. XVI. Prima referire despre o biserică catolică în Marpod – biserica Sfânta Fecioara Maria – datează din 1402. La recensământul din 1488 se constată că funcționau în Marpod doi preoți. Din motive necunoscute, biserica a fost distrusă de un puternic incendiu, din construcția veche rezistând un capitel corintic al unei coloane – zidit în prezent în exteriorul corului bisericii evanghelice – resturile unei ferestre în stil romanic și o cristelniță de piatră ce posedă o inscripție ce nu poate fi citită exact.
În 1670 se construiește pe fundamentul vechi al bisericii noua clădire de biserică, mai mare, sub forma unei nave, lungă de 20 de metri și lată de 8 metri. Corul este adăugat ulterior. Între anii 1795 și 1798 se construiește noul turn cu clopote. Ceasul este montat la turn în 1799, având un singur arătător ce sărea din 5 în 5 minute la cifra următoare. În 1817 este montată orga de Samuel Maetz, iar în 1841 se instalează pe turn un paratrăsnet. Biserica evanghelică din Marpod a primit tabloul pictat în 1926 de Hans Hermann, artist emerit din Sibiu, tablou adăugat altarului.
Marpod este un sat in judeţul Sibiu. Prima atestare documentară - un act emis de Episcopia catolică a Transilvaniei în anul 1349.
Biserica a fost iniţial o bazilică romanică din sec. 13, fortificată în sec.16. Prima referire despre o biserică catolică în Marpod – biserica Sfânta Fecioară Maria – datează din 1402. În 1670 se construieşte pe fundamentul vechi al bisericii noua clădire de biserică, mai mare, sub forma unei nave, lungă de 20 de metri şi lată de 8 metri. Corul este adăugat ulterior. Între anii 1795 şi 1798 se construieşte noul turn cu clopote. Ceasul este montat la turn în 1799, având un singur arătator ce sărea din 5 în 5 minute la cifra următoare.
În 1817 este montată orga de Samuel Maetz, iar în 1841 se instalează pe turn un paratrăsnet. Biserica evanghelică din Marpod a primit tabloul pictat în 1926 de Hans Hermann, artist emerit din Sibiu, tablou adăugat altarului.
Biserica fortificată din Marpod, Sibiu