Un sfârşit de ianuarie 2017 şi început de februarie 2017 destul de complicat şi agitat pentru mine. Temperaturile din România au fost destul de scăzute , iar pe unde mă găsesc acum climatul oceanic este mai prietenos decât m-aş fi aşteptat vreodată. Deşi mă consider o persoană deosebit de adaptabilă şi suficient de pregătită să fac faţă unor cerinţe noi sau neprevăzute , cu o vocaţie deschisă spre universalitate, alegerea recent făcută ar fi putut bulversa, fie şi măcar în parte, pe oricine.
Aflat încă pe la Oradea la începutul celei de-a treia decade a lui ianuarie 2017 am fost ispitit să trec într-o vizită la expoziţia unuia dintre cei mai tineri şi renumiţi artişti plastici orădeni, Radu Pământ. Expoziţia, deosebit de bine mediatizată, şi-a devoalat magnificele creaţii una după cealaltă într-o pleiadă de subiecte şi culori, fiinţând în Cetatea Oradea sub numele de “Abstract”. Teme misterioase şi spectaculoase precum genesis, mineral, vulcano şi-au găsit un punct de sprijin în imaginarul creativ al autorului şi concretizarea într-o efervescenţă de culori porfunde şi scoase în relief. Am rămas impresionat de conversaţia avută cu dumnealui prin care mi s-au confirmat solidele cunoştinţe ale acestuia privind pictura abstractă contemporană. Contururi şi detalii notabile puteau fi surprinse pe fiecare pânză chiar dacă fiecare puteau părea întâmplătoare.
La Biblioteca Universităţii Oradea m-am hotărât să particip la o lansare de carte care propunea un domeniu atât de vast, de interesant şi provocator. În condiţiile în care în întreaga Europă toate naţiunile aşteaptă semnalul unor noi dimensionări şi progrese satisfăcătoare , existând în acelaşi timp oarecare fiori reci privind posibile regrese, cartea lansată de către prof. univ. dr. Ioan Horga, ”The European Space. Borders and Issues”, se găseşte pe aliniamentul unei abordări echilibrate şi optimiste , cu importante remarci şi apeluri la trecutul european , relaţii internaţionale şi tradiţii europene comune. Lansarea a făcut posibile şi dezbaterile alături de aprecieri laudative în condiţiile unei audienţe consistente : studenţi, profesori universitari, bibliotecari, presă sau persoane fascinate de acest subiect. Identitatea şi cultura europeană sunt bunurile cele mai de preţ ale fiecărui membru al acestui continent indiferent de specificul naţiunii din care face parte. În fine, pot fi invocate atât educaţia, cât şi valorile europene pentru a aprecia la superlativ tot ceea ce a oferit această parte de lume întregii umanităţi, dar cred că majoritatea membrilor conştienţi şi oneşti îşi reproşează lipsa unei unităţi şi coeziuni mai coerente şi funcţionale. În privinţa viitorului european ne punem întrebări bineînţeles cu toţii, dar nu ne rămâne decât să sperăm că aspiraţiile acestei construcţii europene către universalitate vor prima unor interese de moment ale unor grupuri sau politicieni.
Deşi am urmărit înfrigurat evoluţiile confruntărilor putere-opoziţie din România, fiind îngrijorat de posibilele implicaţii socio-economice pe care le pot cauza , am dat curs unei oferte suficient de interesante care începuse să prindă contur în urma unei aplicaţii la un job în străinătate. O firmă de recrutare destul de importantă mi-a propus un loc de muncă în Marea Britanie pe un post al unei societăţi de caritate care susţine eforturile unui grup de profesionişti pentru intervenţiile rapide cu elicopterul, necesare unor copii cu probleme de sănătate . În cele din urmă mi-am zis să încerc şi, deşi perioada era deosebit de scurtă, am încercat să organizez totul pentru a pleca şi totul pentru a fi în regulă acasă, deoarece mamei aproape nu i-a venit să creadă când i-am spus. Plecarea am realizat-o prin aeroportul din Budapesta spre Londra unde am ajuns cu bine şi parcă aveam sentimentul în primele zile că sunt într-o vizită. Am găsit acest oraş aproape aşa cum mi-l imaginam şi este într-adevăr grozav prin locaţii şi oameni , casele în stil … londonez, deşi nu am vizitat sau trecut decât printr-o mică parte a lui, dar parcă mi-aş fi dorit să-l găsesc chiar mai cosmopolit decât este. Pentru un oraş atât de mare m-a surprins atitudinea relativ prietenoasă a tuturor , liniştea interioară a fiecăruia şi în acelaşi timp am văzut oameni salutându-se reciproc şi chiar îmbrăţişându-se călduros. Nu ştiu spre exemplu dacă la Bucureşti ar fi posibil aşa ceva. Comitatul Surrey este şi el în apropiere. Nu aş dori să fiu înţeles greşit: nu aleargă nimeni să-ţi sară în ajutor, dar simplul fapt că primeşti gratuit un salut sau percepi bune intenţii te mobilizează şi mobilează sau fortifică deopotrivă. Îmi amintesc că un vers al doamnei Ana Blandiana spunea : „La Paris la colţ de străzi/Cireşele cresc în lăzi” , iar eu încercând să stabilesc o finită paralelă aş spune :” La Londra de pe străzi mii/ Cresc caisele durdulii, /Clementine , mandarine de pe ram/Se-ntind spre tine./ Şi ei fac nectar din măr ,/ Miere , lapte … şi-astâmpăr /Prune, struguri sunet scot /Şi dansează-n unipot”. Deşi vorbesc limba engleză la un nivel mediu , o engleză vorbită prea rapid sau rea a altcuiva am observat că mă afectează imediat şi pe mine. Aş putea spune că apreciez şi chiar iubesc cultura britanică şi sunt fascinat de realizările acesteia. Cunosc în mare măsură întreaga literatură „osianică” şi am fost impresionat şi marcat de legenda reginei Boadicea sau legenda regelui Arthur. Discutăm de o parte de lume cu importante reminiscenţe celtice, anglo-saxone, normande , în aşa fel încât măreţia britanică este pe deplin fundamentată. M-au impresionat deasemenea scrierile lui Anselm de Canterbury, Thomas Hobbes, Lord Byron sau literatura fantastică a lui C.S. Lewis , J.R.R Tolkien sau mai recent a doamnei J.K. Rowling. Dincolo de activitatea pentru colectare, pentru care urmează să fiu retribuit, am sentimentul că realizez ceva util pentru societate , deşi munca nu este uşoară deloc. Deşi timpul a fost deosebit de scurt, am reuşit să fac câteva plimbări şi să-mi conturez câteva impresii. Prima clădire cu importante rezonanţe istorice pe care am surprins-o deoarece era în apropierea locaţiei unde sunt cazat a fost ST. Dunstans Church , deosebit de aspectuoasă, cochetă şi îngrijită. Apoi două parcuri cu lacuri pe care pluteau lebede, raţe sălbatice , iar pe lângă copaci se plimbau câteva veveriţe.
Aflat în căutarea propriului Camelot îmi doresc ca experienţa proprie să fie una de succes şi cât mai profitabilă tuturor. Mă întrebaţi poate dacă am regrete : bineînţeles că am ! Sunt lucruri pe care doream să le realizez în ţară, iar ele au fost făcute imposibile de către cei care vă predau acum democraţia în România. De asemenea nu consider această oportunitate ca pe o soluţie definitivă.Doar un bilet low cost de avion m-a adus spre alte tărâmuri şi cred că am lăsat în ţară şi oameni care m-au apreciat şi respectat. Activitatea de caritate pe care o desfăşor mă determină să nu mă simt un parazit în societate, nici nu aş fi acceptat aşa ceva. Este ceva asemănător unor versuri din Levantul lui M. Cărtărescu : „Mă durea sângurătatea, nostalghia mă sfâşie/ De căzui pă caldarâmul cel de gheaţă viorie/ Şi mă tăvălii, sunt ore … Apoi drumul mi-am urmat/ Până, într-o piaţă vastă, geometric loc tărcat,/ Am zărit , imens, în centru, un fantastic <<Remington>>/ Oglindea în lacul negru cartierul monoton”.
Vă doresc o lună februarie 2017 benefică, prosperă şi senină !
-->
Răspunsuri