categorii forum

Altă zi se iarnă

Fulgii de zăpadă mă ating bine pe față,

O rază de Soare fulgii iar îi dezgheață,

Merg prin zăpada care este pe cărare,

Dar frigul iernii este deseori mai mare,

Iarna îmi înțelege și gândurile mai bine, 

Dar fulgii de zăpadă sunt și lângă mine.

 

Dansează cu fulgii de zăpadă,zâmbește,

Printre frigul și ger mare iarna trăiește,

Când ninge tare vântule speriat tresari,

Îți răspunde iarna mai frumos deseori, 

Viscolul mare a acoperit bine Pământul, 

Dar acum nu se oprește pe drum vântul.

 

Ochi iernii nu dorm pe stradă niciodată, 

Dar privirea este acum foarte înghețată,

Câteodată iarnă mă ascund iar de tine, 

În casă lângă sobă îmi este mereu bine, 

Chiar dacă ninge Cerul este acum senin,

Alți fulgi de zăpadă la geamurile mai vin

 

Primesc, totul în jur frumos strălucește,

Bradul verde în curte mai frumos crește,

Este o zi senină care stă iar lângă iarnă 

Dar timpul rece a mai schimbat o haină,

Fulgii de zăpadă aleargă bine pe stradă,

Vor cu iarna și cu vânturile să se vadă. 

 

Fulgii de zăpadă mă ating bine pe față,

Iarna îmi umple sufletul cu multă viață,

Zâmbesc când îmi vine iarna în gând, 

Dar văd fulgii de zăpadă scriși pe rând 

Acum iarna rece o să plece mai departe,

Dar acum zăpezile sunt toate înghețate. 

 

 

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

activităţi recente

Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 6 ore
calcinarea fotonului din miez (cybersonet CMLIV) prin Cronopedia
Acum 6 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 7 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 7 ore
focul stins de mare (cybersonet CMLIII) prin Cronopedia
Acum 7 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 8 ore
limbă de foc şi aur (cybersonet CMLII) prin Cronopedia
Acum 8 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 9 ore
Mai Mult…
-->