Calendarul zilei de 1 noiembrie

1770: Se năştea Constantin Diaconovici Loga, cărturar de orientare latinistă (d. 1850)

1823: Se năştea Lascăr Catargiu, premier al Principatelor Unite şi al Regatului României (d. 1899)

1835: La Bucureşti, era tipărită prima revistă românească de teatru, Gazeta Teatrului Naţional, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu

1884: La Timişoara, intra în funcţiune prima centrală de curent electric, una dintre primele de acest fel în Europa la acel moment

1894: Nicolae al II-lea devenea ţar al Rusiei după mortea tatălui său, Alexandru al III-lea

1918: Înceta din viaţă aviatorul Ionel Nicolae Romanescu (n. 1895)

1922: Mehmed al VI-lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman, abdica

1923: Se năştea esteticianul Titus Mocanu (d. 2004)

1924: Se năştea actriţa Raluca Zamfirescu (d. 2008)

1928: Radiodifuziunea română îşi începea emisia

1934: Se năştea industriaşul italian Umberto Agnelli (d. 2004)

1942: Se năştea antreprenorul american Larry Flynt

1942: Se năştea soprana Silvia Voinea

1943: Se năştea muzicianul belgian de origine italiană Salvatore Adamo

1950: Se năştea tenorul Ionel Voineag

1954: În Algeria, izbucnea războiul de independeţă faţă de regimul colonialist francez, ziua devenind sărbătoare naţională

1955: Se năştea cântăreţul Gabriel Cotabiţă, solistul trupei VH2

1960: Democratul John F. Kennedy îl învingea pe republicanul Richard Nixon în alegerile pentru funcţia de preşedinte al SUA

1961: Se năştea cântăreaţa americană Kathryn Dawn Lang

1962: Se năştea Anthony Kiedis, vocalistul trupei americane Red Hot Chilli Peppers

1963: Se năştea halterofilul Nicu Vlad

1966: Se năştea designerul german Barbara Becker

1972: Se năştea actriţa australiană Toni Collette

1972: Înceta din viaţă poetul american Ezra Pound, creatorul imagismului (n. 1885)

1973: Se năştea Aishwarya Rai, model şi actriţă indiană, Miss World 1994

1981: Statul insular Antigua şi Barbuda îşi câştiga independenţa faţă de Marea Britanie

1986: Se năştea actorul american Penn Badgley, protagonist al serialului Gossip Girl

1989: Era asasinată cântăreaţa Mihaela Runceanu (n. 1955)

1993: Intra în vigoare Tratatul UE de la Maastricht, stabilind formal Uniunea Europeană

2000: China începea un amplu recensământ naţional, cel mai mare din lume, în cadrul căruia au fost recenzate 350 de milioane de familii

2005: Astronomii NASA anunţau descoperirea a doi noi sateliţi ai planetei Pluto, botezaţi Nix şi Hydra

2010: Înceta din viaţă fostul general Mihai Chiţac, ministru al Internelor în perioada 1989-1990 (n. 1928)

2012: Gmail devenea cel mai popular serviciu de corespondenţă electronică

2015: În memoria celor care au pierit în incendiul din clubul Colectiv, mii de oameni luau parte la un marş al tăcerii pe străzile Bucureştiului

2015: Marian Drăgulescu cucerea argintul în finala probei de sărituri din cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, desfăşurate la Glasgow

2015: Partidul Justiție și Dezvoltare, al preşedintelui Recep Erdogan, câştiga alegerile parlamentare din Turcia

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • scriitori români - 1 noiembrie:

    1.11.1886 - s-a născut N. Davidescu (m. 1954) 
    1.11.1923 - s-a născut Titus Mocanu (m. 2004) 
    1.11.1929 - s-a născut Vasile Nicolescu (m. 1990) 
    1.11.1942 - s-a născut Gabriel Iuga (m. 2009) 
    1.11.1945 - s-a născut Coriolan Paunescu 
    1.11.1946 - s-a născut Eugen Uricaru 
    1.11.1949 - s-a născut Dora Alina Romanescu 
    1.11.1956 - s-a născut Mariana Codrut 
    1.11.1961 - a murit Aron Cotruș (n. 1891) 
    1.11.1966 - s-a născut Lidia Handabura 
    1.11.1993 - a murit Mihai Drăgan (n. 1937) 
    1.11.2005 - a murit Petre Sălcudeanu (n. 1901) 


  • 1 noiembrie în istorie ~ Mihai Viteazu cucerește Transilvania // Se...


    La 1 noiembrie 1520, Magellan descoperă strâmtoarea care-i va purta numele. În 1599, Mihai Viteazu cucerește Transilvania. În 1922 abdică ultimul sultan al Imperiului Otoman. Iar în 1993 ia ființă Uniunea Europeană.uniuneaeuropeanc483_507989.jpg?w=600

    996. Împăratul Otto III acordă episcopatului bavarian de Freising30 “ținuturi regale” printr-un document în care se pomenește pentru prima oară denumirea „Ostarrîchi”, din care provine numele Austriei.

    1337. Regele Angliei Eduard al III-lea îl provoacă pe Filip al VI-lea de Valois. Acesta este adevăratul început al Războiului de o sută de ani (1337 – 1453) dintre Franța și Anglia.

    1520. Fernando Magellandescoperă strâmtoarea care îi va purta numele („Estreito de Todos los Santos”).

    1599. Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul (domn al Țării Românești din anul 1593). Până în 1601, Transilvaniaintră sub stăpânirea domnului muntean.

    1604: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru prima dată, tragedia Othello a lui William Shakespeare.

    1755. Lisabona este devastată de un puternic cutremur urmat de un tsunami. Se estimează că au murit între 60.000 și 90.000 de persoane, o mare parte a orașului fiind distrusă.

    1823: Lascăr Catargiu, om politic român, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (d. 1899)

    1835: A apărut, la București, prima revistă românească de teatru, Gazeta Teatrului Național, condusă de Ion Heliade Rădulescu.

    1894. Nicolae al II-lea devine noul Țar al Rusiei după ce tatăl său, Alexandru al III-lea, moare.

    1922. Ultimul sultan al Imperiului Otoman, Mehmed al VI-lea, abdică.

    1924. Ovidiu Bojor, inventator român, membru al Academiei de Științe Medicale.

    1928. Reforma alfabetului turc prin adoptarea caracterelor latine.

    1928. Au început primele emisiuni ale Radiodifuziunii Române.

    1942. S-a născut editorul și publicistul Larry Flynt, creatorul revistei Hustler (1972).

    1942. S-a născut Silvia Voinea, soprană română.

    1943. S-a născut Salvatore Adamo, muzician belgian, compozitor și interpret

    1949. A apărut primul număr al publicației germane Frankfurter Allgemeine Zeitung.

    1960. John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiția pentru funcția de președinte al SUA.

    1969. Piesa lui Elvis Presley, Suspicious Minds, ajunge pe locul 1 în Billboard Music.

    1989. A fost ucisă cântăreaţa de muzică uşoară Mihaela Runceanu (născută 1955).

    1903. A murit isoricul german Theodor Mommsen, laureat al Premiului Nobel.

    1993. A intrat în vigoare tratatul de la Maastricht, stabilind formal Uniunea Europeană.

    2000. China a început recensământul populației. Au fost recenzate 350 de milioane de familii.

    2005. Astronomi ai NASA au anunțat că au descoperit încă doi sateliți ai planetei Pluto.

  • 1 Noiembrie în istoria României
     
    Ziua Radioului Național
     
    1599 – Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul
    Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean, primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei,înfăptuindu-se, astfel, prima unire politică a provinciilor româneşti
    1770 – S-a născut Constantin Diaconovici Loga
    Cărturar de orientare latinistă și pedagog, implicat în mișcarea națională. A fost numit în funcția de director al școlilor românești și sârbești de pe teritoriul regimentelor de graniță bănățene (1830) și duce o neobosită activitate pentru a organiza învățământul în limba română din Banat. Gramatica sa, una dintre primele gramatici românești, depășește prin semnificație cadrul unui simplu instrument de studiu, fiind o pledoarie pentru limba națională. Tipărește cărți ce vor circula în Ardeal, în Țara Românească și în Moldova, pe care le plătește cu prețul propriei case. Ajunge atât de sărac, încât cere să i se primească fetele la orfelinat, dar spune: „sunt răsplătit atunci când văd că am putut și eu cu ceva folosi neamului meu”. Din operele sale: Caractere caligrafice pentru școalele poporale, Grammatica romanească pentru îndreptarea tinerilor, Abecedar sau Bucvar sârbesc, Tâlcuirea Evangeliilor în Duminicele învierii și ale serbătorilor, Epistolariu Românesc (d. 1850)
    1823 – S-a născut Lascăr Catargiu
    Om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României, pentru patru mandate. A făcut parte din divanul ad-hoc al Moldovei, a fost unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I (d. 1899)
    1834 – A fost înființat Institutul pentru educatia fetelor din Moldova
    Prima școală de fete din țara noastră, fondată deGheorghe Asachi
    1835 – A apărut, la București, prima revistă românească de teatru, Gazeta Teatrului Național
    Prima revistă de specialitate care sprijină teatrul şi literatura dramatică în limba română, condusă de Ion Heliade Rădulescu
    1845 – S-a născut Sámuel Teleki
    Explorator și politician austro-ungar, din Transilvania. A fost primul explorator care a urcat pe Muntele Kilimanjaro la 5300 m, a condus prima expediție în Kenya de Nord, primul care a pus piciorul pe Muntele Kenya, urcând până la circa 4.300 m, primul european care a văzut și numit Lacul Rudolf (Lacul Turkana) (d. 1916)
    1848 – Cele trei zile tragice ale Reghinului (30 octombrie–1 noiembrie)
    În sprijinul administraţiei maghiare s-au organizat gărzi militare secuieşti. Acestea au prădat şi incendiat oraşul Reghin. În aceleaşi zile au fost atacate cu sălbăticie populaţia românească din zona Mureşului superior şi din văile adiacente, ca de pildă Valea Gurghiului, unde au căzut victime zeci de oameni nevinovaţi, schingiuiţi şi ucişi prin cruzime înfiorătoare
    1856 – Se deschide prima cale ferată de pe teritoriul României, între portul dunărean Baziaş şi Oraviţa
    Construcţia a început în 1847 şi a fost finalizată în 1854, având lungimea totală de 62,5 km
    1884 – A intrat în funcţiune la Timişoara prima centrală electrică de curent alternativ pentru iluminatul public
    Una dintre primele de acest fel din Europa
    1903 – S-a născut Aurel Moga
    Medic cardiolog, profesor universitar, politician comunist și membru titular (din 1955) al Academiei Române. Între 1966-1969 a deținut funcția de ministru al sănătății. Lucrări: Profilaxia și tratamentul medical al reumatismului, Ateroscleroza, Hipertensiunea arterială și ateroscleroza, Cardiopatiile cronice majore (d. 1977)
    1914 – S-a născut Sofia Cosma
    Pianistă, profesoară, solistă a Filarmonicii Române. A concertat pentru prima dată la Iași (1958), interpretând Concertul Nr. 2 de Liszt, sub bagheta compozitorului dirijor Achim Stoia. Până la 14 septembrie 1979, data ultimei apariții pe podiumul ieșean, cu Concertul No. 1 de Ceaikovski, Sofia Cosma și-a bucurat auditoriul cu interpretări notabile ale concertelor de Saint-Saens, Beethoven, Chopin, Rachmaninov și, în primă audiție, cel de-al doilea concert de pian al lui Pascal Bentoiu (1964) (d. 2011)
    1915 – S-a născut Valentina Bardu
    Grafician şi scenograf din Moldova, stabilită la București. S-a remarcat prin ilustraţii de carte şi decoruri de teatru. Opera: Copaci, Ciclul Martie, În livadă, Ciclul Concert
    1918 – A încetat din viață Ionel Nicolae Romanescu
    Aviator, a realizat primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul și fără motor. A primit titlul de cel mai tânăr zburător din lume din partea Federației aeronautice din Paris (n. 1895)
    1923 – S-a născut Titus Mocanu
    Estetician, profesor universitar, cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei (filiala Cluj), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde a fost secretarul secției de critică. A colaborat la Viața românească, Steaua, Revista de filosofie, Contemporanul, Arta, Forum, etc. În 1979 a emigrat în RFG, unde a lucrat ca cercetător șiințific la Academia de Artă din Düsseldorf și a colaborat la The Southwestern Journal of Philosophy și la emisiuni ale postului de radio Europa Liberă (d. 2004)
    1924 – S-a născut Ovidiu Bojor
    Inventator, fitoterapeut, membru al Academiei de Științe Medicale. Cărți publicate: Sanatate prin seminte, legume si fructe. Pledoarie pentru viata lunga, Plante si miresme biblice, Compendiu de terapie naturala: nutritie, fitoterapie, cosmetica, Fitoterapie tradițională și modernă, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z
    1924 – S-a născut Raluca Zamfirescu
    Actriță de teatru și film, a jucat timp de 60 de ani la Teatrul Național din București în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: Trei surori, O batistă în Dunăre, Gaițele, Domnișoara Nastasia, Idolul și Ion Anapoda și în filme: Cu mâinile curate, Întunecare, Cuibul de viespi, Moromeții (d. 2008)
    1925 – A avut loc înscăunarea episcopului Miron Cristea, ca prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
    La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc
    1928 – Inaugurarea postului Radio România
    Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 și 20.30 - 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici.
    1930 – S-a născut Ion Toboşaru
    Critic de film, estetician, teatrolog, profesor universitar, prorector (1970-1974) al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, membru al Uniunii Scriitorilor, al UNITER, al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, în colegiile de redacție ale revistelor Studii și cercetări de Istoria Artei și Revue d'Histoire de l'Art ale Academiei Române (d. 2016)
    1942 – S-a născut Silvia Voinea
    Soprană de coloratură, una din marile vedete ale liricii românești, profesor de canto la Universitatea Națională de Muzică din București. A debutat pe scena Operei Naționale din București in anul 1968, devenind la scurt timp prim șolista a acestuia, invitata permanent la Opera Comica si la Staatsoper din Berlin
    Mozart - Concert Aria K.V.419 No che non sei capace

     
    1942 – S-a născut Gabriel Iuga
    Poet şi prozator. Înstrăinări, Comoare regilor daci, Vecinătatea pustiului
    1950 – S-a născut Ionel Voineag
    Tenor și profesor universitar de canto. În 1974, a susținut primul său recital vocal, la Sala de Concerte a Conservatorului "George Enescu", fiind acompaniat la pian de maestrul Ioan Welt. A fost prim - solist al Operei Române din Iași și al Operei Naționale din București, colaborator permanent al unor importante teatre lirice din țară și străinătate, interpretând numeroase roluri titulare în mari spectacole de operă
    Countess Maritza

     
    1951 – S-a născut Stelian Morcov
    Luptător, laureat cu bronz la lupte libere la Montreal 1976. S-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial din 1975 și a cucerit o medalie de bronz la Campionatul European din 1976
    1955 – S-a născut Gabriel Cotabiță
    Cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune, fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii '80, solistul vocal al formației VH2
    Noapte albastră
     
     
    1960 – A încetat din viață George Matei Cantacuzino
    Arhitect, profesor, pictor și scriitor, deputat, reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România (n. 1899)
    1961 – A încetat din viață Aron Cotruș
    Diplomat și scriitor. În timpul Primului Război Mondial a lucrat la Legația României din Roma, după terminarea războiului, în țară, a devenit ziarist în Arad, membru al Societății Scriitorilor Români și director la biblioteca Sămănatorul (n. 1891)
    1963 – A apărut, la Bucureşti, primul număr al revistei săptămânale de politică externă Lumea
    1963 – S-a născut Nicu Vlad
    Halterofil, multiplu campion mondial, european și național. A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat mai multe medalii: de aur în 1984 la Los Angeles, argint în 1988 la Seul și bronz în 1996 la Atlanta. Cariera sa de excepție este descrisă și de cele 43 de medalii obținute la Campionatele Mondiale, dintre acestea 14 fiind de aur, 25 de medalii olimpice și europene; de menționat este și faptul că a doborât două recorduri mondiale
    1986 – A încetat din viață Sorana Topa
    Actriță iubită deopotrivă de Mircea Eliade şi de Emil Cioran (n. 1898)
    1989 – A încetat din viață, asasinată, Mihaela Runceanu
    Solistă de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București (n. 1955)
    2007 – A fost inaugurat oficial Teatrul Metropolis din Bucureşti
    Teatrul Tineretului Metropolis a fost conceput ca singurul teatru de proiecte din Bucureşti; Radu Beligan şi George Ivaşcu au tăiat panglica
    Gala Teatrul Metropolis – 10 ani
     
     
    Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, 1599 Pictură de Constantin Lecca
    08cd91e5-d239-4dd5-a339-db82a4dd988c?width=530
  • Cronologia evenimentelor zilei de 1 noiembrie :

    sursa: Portal:Calendar Metapedia

Acest răspuns a fost șters.

categorii forum

Topics by Tags

Monthly Archives

-->