Batonul cu răbdare

sursa: Batonul cu răbdare – Trollywood

Povesteam eu cu un prieten zilele trecute. Şi din una în alta, îmi zice cât de diferit reacţionăm noi, româncele, la provocări, comparativ cu europencele civilizate şi stilate.

 

Şi zice: Uite, mă. Când te scoate din sărite cineva pe tine, sau pe oricare scriitoare româncă populară în social media, sau jurnalistă, sau whatever, sau chiar pe viitoarea noastră preşedintă dna Fii-rea, voi îi iubiţi mama apăsat pe la cioc şi îi daţi block. Pe când nevasta lui Cioloş ce elegant, calm şi cool răspunde la p*lele pe care şi le-a luat după povestea cu mindfulnessul.

 

Bro, fac eu, hai să zicem că orice om sănătos – deci nu unul cu sindrom Stockholm, care să se bucure de abuz şi chiar să-i placă – ci un om normal, cu stimă rezonabilă de sine – are un baton de răbdare. Cam cum e bateria la telefon.

 

De câte ori te ia cineva cu ţărănii, nepoliteţuri, încercări de a te “prosti”, şmechereli de doi bani, manipulare de cacao, se consumă câte puţin din bateria de răbdare.

 

Acum, eu, scriitoarele X, Y şi Z, şi chiar Firea, am îndurat teribil de multă arţăgoşenie pentru că, obiectiv, pentru 40% din bărbaţii români, e unicul mod rezonabil de a comunica cu o fiinţă dotată cu doi cromozomi X. Am îndurat încercări repetate de plasament pe banca de rezerve din exact acelaşi motiv. Doi cromozomi X. Am îndurat jigniri fără sens de la oameni care aveau impresia că aşa se atrage atenţia. Hărţuire de la diverşi care considerau că dacă ei te vor, nu contează ce vrei tu. Şi aşa mai departe.

 

Batonul nostru de răbdare e undeva pe la 5%, telefonul scoate deja piuituri de avertisment şi ajunge să nu ne placă modul în care ne priveşti, să-ţi luăm morţii la paradă. Iar dacă nu-ţi convine situaţia, înjură-i pe compatrioţii tăi de sex masculin, nu pe mine. Eu sunt un simplu om, cu resurse şi mijloace finite. Atâta pot, atâta fac.

 

Valerie, în schimb, a crescut menajată şi protejată, într-o ţară în care politeţea e regula. Nu i s-a adresat vreo cerere fără “s’il vous plait”, i s-a răspuns mereu la salut, fiecare “mulţumesc” al ei a fost întâmpinat cu “Je vous en prie” şi aşa mai departe.

 

Batonul de răbdare e în linii mari intact.

Ba mai mult de atât, ei probabil că i se pare cool că vede “mue” şi caterinci la ea pe wall. Se simte integrată între golani şi copiii cool, pentru prima oară în viaţa ei.

E ceva exotic şi neaşteptat.

 

Cam ca expoziţiile de gunoi românesc care câştigă premii internaţionale la festivalurile de artă contemporană, dar la noi au parte doar de eye roll, pentru că ieşi din galerie şi peste drum a vărsat unul containerul şi ai parte de exact aceeaşi imagine.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

categorii forum

Topics by Tags

Monthly Archives

-->