categorii forum

Biochimia

Era o nedumerire mai devreme, de ce se comportă bărbații într-un anumit fel în raport cu femeile? S-au dat și multe argumente drept răspuns, aproape că m-au convins. La mine lucrurile sunt mai simple, cred că treaba asta ține în primul rând de biochimia fiecăruia. Cel mai bun argument? Cazul unui bun prieten, cu mari probleme biochimice, așa cum mi-l amintesc eu din tinerețe....

La biologie nu s-a prea descurcat. Adică a rămas corigent. Iar taică-su a trebuit să vină înarmat cu niște logos la cancelarie și cu ceva bios la domn' profesor acasă. La fel s-a întâmplat și cu chimia.

Aici, pentru că ăla batranu' nu-și mai amintea decât de etanol și de benzen, din familiile celor doi compuși s-a prezentat cu niște tuică de Văleni de câțiva ani și o canistră de două deca de benzină, cât ar fi avut dreptul celălalt domn' profesor să alimenteze la PECO într-o lună normală, ceaușistă. Nu că ar fi cerut ceva bieții oameni, dar așa trebuie. "Mai știi că nu de aici mi se trage?", se gândea el, orice-i posibil... Oricum, materii grele.

Și cam ce se întâmpla? Păi, întâi simțea așa niște reacții de moleșire și niște curenți plăcuti care-l străbat atunci când vedea fete frumoase. Sau mai puțin frumoase. Ok, de regulă doar când vedea fete.

În momentele acelea i se aliniau celulele într-un anumit fel, pulsau, părul făcea valuri pe tot corpul ca și cum ar fi niște firicele de metal ce rezonează la un magnet invizibil. Da, magnet asta e! Apoi, nervii se întind, devin corzi de harpă, la care cantă unul mic, grăsuț și cu un arc de jucărie. Totul devine încordat și săracul individ e tensionat ca pisica pe lighean – stiți cum face, se prinde cu ghearele de marginea ligheanului și nu o mai miști de acolo. Probabil că nu e nicio biochimie ci doar fizică pură (sau biofizică dacă o exista așa ceva). Adică i se magnetizează toate cele iar el este o biată victimă care trăieste în funcție de magneții celorlalți. Adică ale celorlalte, că nu are polii schimbați. Adică nu e pe invers.

Ce nu știe el, este faptul că ele știu să manevreze magneții ăstia și să-l facă să se zbârlească sau curenteze cum și unde vor ele. Și pot să se joace cu plasmele și cu curenții lui, preluând controlul echilibrului și discernământului. Pentru că în acel moment...stop!... nici neurochimia nu-l mai ajută. Adică, dacă are ghinionul să-i fie prinsă privirea vreo 2-3 secunde de vreuna dintre ele, e victimă sigură și tot ce mai poate să articuleze este:"Ascult și mă supun!", eventual urmat de un namaste corect executat. Pentru că, ăsta e adevărul, te fac să-ți pierzi uzul rațiunii, te conectează și scurtcirciutează cum vor ele, rămâi ca broasca în ochii șarpelui, devii păpușa lor. Brusc, ți se atrofiază nervul orientării și cel al detectării pericololului.

Apoi ți se umflă emisferă dreaptă a creierului și se înmoaie cea stangă. Asta dreaptă este cea a emoțiilor. A dorințelor. A conditionărilor. I se mai spune și cea feminină. Ciudat, nu? O fi având și asta vreo vină.

"Gata știu de la ce mi se trage," și-a adus aminte dintr-odată. Era undeva prin clasa a șasea sau a șaptea.

- Ce faci mă?, l-a întrebat un prieten și vecin.

- Mă fac fată.

- Ce faci?!

- Mă fac fată, băi. Păi ce să mai cred, că uite cum mi-au crescut țâțele. S-au umflat și mă dor, zise el ridicând tricoul. A...a...auu! Băi nu fi prost, ți-am zis că mă doare, ce mă strângi?

Da, e posibil că atunci să fi început belelele astea biochimice, chiar dacă până la urma se pare că i-a trecut treaba cu umflăturile. A auzit el undeva că umflăturile lasă întotdeauna sechele.

Pentru că eu cred că după toate astea i s-a modificat ADN-ul și a devenit foarte săritor. Orice domniță în "distress" trebuia salvată. Le vedea de departe, rezona imediat și se arunca să le ajute, să le salveze. Chiar dacă atunci era cu una pe care tocmai a salvat-o. Si multe altele pe care mi-e și rusine să vi le povestesc.

Da, el e exemplul cel mai bun, și nu cred că va înțelege vreodată ce l-a lovit.

Va rog să transmiteți mai departe, e o chestiune serioasă, toți vor trece prin asta, nu au scăpare.

Cum, numai mie mi s-a întâmplat?!....

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->