categorii forum

Cafea turceasca

Cafea turceasca

 

-Dumneavoastră ați fost pe undeva, anul ăsta? La Roma?  

Aladin e drăguț și diplomat cu mine, îmi dau seama. Un pelerinaj la Roma   este în fond, pentru creștini, ceea ce este  un  hagialic la Mecca pentru musulmani, nu? Asta este întotdeauna introducerea sa pentru relatarea calatoriei pe care a făcut-o  la Mecca.

-Da, zic. E foarte frumos. Dar nu chiar așa de curat.

Aladin și-a scos un scaun cu spătar și l-a asezat în fața porții, la stradă.

-Veniți să vă spun cum a fost la Mecca. Am fost la Mecca, v-am povestit?

Da, mi-a povestit. A fost acu’ vreo șase ani la Mecca, si in fiecare vară cȃnd mă duc la mare, la Constanța, în cartierul cu străzi  umbrite de nuci, mă oprește să-mi spună ce bună organizare există la Mecca, ce  de macelării și ce de hoteluri au acolo, și totul este curat, nu ca la noi.

-E ceva deosebit, zice. Merită, măcar o dată în viață, să te duci. Ai ocazia să vezi lucruri rare, pe care nu le vezi orișiunde. Au niste măcelarii foarte curate, dom’le!

Aladin este  frizer. Și măcelar. De aceea cunoaște cum stă treaba cu măcelaria. Acum mă tund singur periuță, cu mașina electrică, dar cu mulți ani în urmă  m-am  tuns o dată sau de două ori la el. Mănuia, pe vremea aceea,   briciul și satȃrul cu multă dexteritate. Acum a mai îmbătrȃnit, nu știu dacă îi mai merge măna la fel de bine. Cafeaua însă, fiarta la ibric, cu caimac,  și neapărat vărsată un pic pe foc, îi iese la fel de bine.

-Noi musulmanii ținem post, de dimineața pȃna apune soarele, nu mȃncam, nu bem, nu fumăm. Avem un calendar de la muftiat, unde scrie ora de început și de sfȃrșit în fiecare zi. La creștini tot așa se ține post?

-Nu, la noi e altfel. Dar de ținut, se ține.

-Dumneavoastră postiți? E bine să postiți. Te iartă Dumnezeu de păcate.

Aici suntem de acord.

- Ce părere aveți despre ce se întamplă în lume? Ce de grozavii, dom’le! E fierbinte, să nu vă frigeți. Ați văzut, Israelul iar i-a bombardat pe musulmani. Asta numai din cauza americanilor. Americanii ăștia, cea mai mare pacoste pentru omenire, dom’le!

 Gust cafeaua, la fel de aromată cum o știam.

-Da, americanii au bombardat și la crestini în Serbia, fără deosebire de religie. Sunt imparțiali.

-Da, războiul nu-i bun. Odată ce-am căzut de acord și pe acest subiect, încheiem discuția.  

Ȋn casă la Aladin se intră în papuci. Pe pereți, covoare plușate cu Răpirea din serai. Un televizor deschis pe un post turcesc, o emisiune de divertisment. E răcoare. Sotia lui intră ca o umbră tacută și aduce una sau alta pe masă și iese grăbită. Nu stă la discuții cu bărbații. Copiii lor sunt cam de vȃrsta mea, cu cel mic sunt prieten. A prestat o mulțime de meserii, a fost tȃmplar, mecanic auto, acum e bucătar pe un vapor. Copiii  s-au depărtat  de obiceiurile și credința parinților. Tăvălugul globalizării șterge treptat diferențele dintre oameni.  Chiar dacă nu ai vrea, pe un vapor, ca bucătar la un echipaj de creștini si asiatici, gătești si mănȃnci carne de porc alături de echipaj.

 Am terminat de băut cafeaua. Mă uit discret la ceas. Trebuie sa plec. Ies din nou afară, pe strada cu nuci, în soarele arzător.

-La revedere, domnule Aladin!

-Să ne vedem sănătoși și la anul! Aladin iese la poartă și își ocupă locul pe scaunul cu spătar. La scurt timp după ce am plecat, Aladin pescuiește de pe stradă un alt trecător, o cunoștință, și intră cu el în curte. La o cafea turcească.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->