Sunt un fulg care iarna mai călătorește,
Precum o lumânare lacrima o topește,
Nu mă opresc și din drum niciodată,
Pe aripi de vis sunt de viață iar purtată .
Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor,
Așa mă simt eu în al cântecului lin dor,
Șterg și desenez iar o frumoasă floare,
Din sufletul meu și lacrima mai dispare .
Închid ochii dar vreau să văd în beznă
Nu îmi place a iernii înghețată poznă ,
Apoi devin câteodată tot mai visătoare,
Printre luminile drumului mai călătoare.
Numai înțelegere eu vreau să dăruiesc,
Clădesc un vis în care frumos trăiesc,
Am învățat să dăruiesc și multă iubire ,
Simt în suflet mereu a credinței dăruire.
Am în sufletul meu um Soare și bucurie,
Șterg lacrimile triste, scriu iar o poezie,
Speranța, rugăciunea îmi aduce pace,
Sunt o frunză care stinsă de frig tace.
Am căzut la Pământ dar m-am ridicat ,
De răutate niciodată nu m-am impificat ,
Sunt când o frunză,un fulg pe Pământ,
Multe s-au mai schimbat într-un cânt.
Sunt o rază de Soare printre fulgii iernii,
Îmi plăce iarna să simt atingerea Lunii,
Cântecul meu l-am scris bine amândoi,
Și printre strofele cântecului fericiți noi.
-->
Răspunsuri