categorii forum

 

Pentru a înţelege cartea Hrana Zeilor şi darul Alimentaţiei' Divine pe care-1 aduce, trebuie să ne examinăm extinderea modelului undelor cerebrale, întrucât după un deceniu de cercetări experimentale am constatat că există efectiv două secrete pentru succesul accesului la acest domeniu.
Primul este propria noastră frecvenţă, determinată de stilul nostru de viaţă, iar cel de-al doilea - care ne influenţează şi frecvenţa personală - este domeniul modelelor curbei undelor noastre cerebrale. Viteza sau numărul de cicluri pe secundă în care funcţionează curbele undelor noastre cerebrale, ca şi amplitudinea acestora, pot determina cât de bine ne hrănim în viaţă şi, dacă sunt acordate într-un anume fel, pot dezvălui încă o sursă de alimentaţie care este încă insuficient explorată de lumea occidentală.
în timpul unei vizite în India, în anul 2002, şi al unei întâlniri cu Dr. Sudhir Shah şi echipa sa de cercetători, mi s-a oferit ceea ce consider a fi o verigă importantă în înţelegerea călătoriei către Alimentaţia Divină. Fusesem deja îndrumată să scriu această carte, cu intenţia de a efectua nişte studii viitoare pe care le consideram a fi încă necesare în 'domeniul alimentaţiei Divine', când cercetările personale ale Dr. Shah în problema modelelor curbelor undelor cerebrale m-au propulsat pe un nou nivel de înţelegere.
Pentru a accepta hrana Zeilor ca sursă de alimentaţie pură, trebuie să înţelegem mai mult din modul de funcţionare a trupului şi creierului nostru, iar de domeniul modelelor Undelor Cerebrale ne vom ocupa mai târziu în detaliu.

Modelele Undelor Cerebrale şi Programul de Alimentaţie Divină: în esenţă, există patru modele principale ale curbei undelor cerebrale, şi anume:
- Modelul undelor cerebrale Beta, la 14-30 cicli pe secundă - nivelul 1;
- Modelul undelor cerebrale Alpha, la 8-13 cicli pe secundă - nivelul 2 şi 3;
- Modelul undelor cerebrale Theta, la 4-7 cicli pe secundă - nivelul 2 şi 3;
- Modelul undelor cerebrale Delta, la 5-3 cicli pe secundă - nivelul 3.

Cu toate că sunt în curs cercetări despre tipurile de modele de curbe ale undelor cerebrale diferite la yoghini, faţă de cei neînvăţaţi să lucreze astfel încât să modifice în mod conştient modelul undelor lor cerebrale, au rămas unele aspecte neinvestigate, respectiv:
- Ce se poate întâmpla cu un organism uman, când se menţine pe o perioadă mai lungă un model de undă cerebrală de frecvenţă mai mică, dar cu amplitudine mai mare; cu alte cuvinte ce se petrece cu viaţa cuiva, când decide să rămână ancorat în câmpul undelor cerebrale Theta?
Şi...
- Cum se realizează această ancorare?

Toate astea vor fi abordate în capitole ulterioare - dar, pentru moment, haideţi să ne ocupăm de darurile pe care ni le poate oferi viaţa în câmpul Theta.

Puteri Paranormale
Cercetările au descoperit că atunci când se menţine modelul de frecvenţă Theta-Delta, în viaţa respectivei persoane se manifestă următoarele caracteristici, care sunt categorisite adesea drept puteri paranormale, care pot fi considerate ca:
- Pre-cunoaştere - capacitatea de a intui ce urmează să se întâmple;
- Telepatie - capacitatea de a capta comunicări pe plan mental, neexprimate în cuvinte;
- Bilocaţie - capacitate de a te găsi în două locuri simultan, sau de a-ţi trimite proiecţia holografică a imaginii tale în alt loc;
- Clarsimţirea sau empatia - capacitatea de a intui sau de a simţi sentimentele celorlalţi;
- Clarviziunea - capacitatea de a vedea între lumi cu cel de-al treilea ochi;
- Capacitatea de a vindeca prin atingere sau la distanţă ... plus multe altele.

Modelul Theta-Delta este domiciliul capacităţilor noastre paranormale şi, când îl accesăm, el permite să curgă toate resursele noastre interioare de Alimentaţie Divină.
în lumea spiritualităţii, puterile specifice pe care le are o anume persoană depind deseori de rolul pe care acea persoană a consimţit să-1 joace în ciclurile evoluţiei omenirii.

Atunci când sunt menţinute modelele de unde cerebrale Theta şi Delta, nu numai că dispare vălul între mintea conştientă şi subconştient, permiţând reprogramarea întregului biosistem într-un mod mai eficient, ci, în plus, începem să avem acces şi la alte tărâmuri ale realităţii, în care devin mai reale pentru noi probleme de următorul gen:
- Radianţa Divină - în care ne putem mări sau micşora emanaţia aurei, astfel ca prezenţa noastră să îi hrănească pe ceilalţi în mod sănătos.
- Intenţiile Divine - în care înţelegem forţa intenţiilor şi a voinţei noastre în co-creaţie şi le folosim cu înţelepciune pentru binele tuturor şi, în consecinţă, suntem sprijiniţi, de forţe universale puternice şi hrănitoare.
- îndrumarea Divină - accesul la un sistem lăuntric de ajutor puternic.
- Prosperitatea Divină - accesul la totalitatea abundenţei de care avem nevoie pentru a ne simţi împliniţi la toate nivelurile.
- Transmisiile Divine - capacitatea de a beneficia de comunicaţii în dublu sens cu fiinţe care sunt ancorate permanent în câmpul Theta-Delta şi de a realiza asta prin mijloace empatice sau telepatice.
- Co-creaţia Divină - capacitatea şi acţiunea de a crea în tr-un mod care stimulează şi eliberează cel mai înalt potenţial, permiţând-i să se manifeste.
- Graţia Divină este o energie inexplicabilă, incredibil de trăit ca experienţă; Graţia este ca uleiul care netezeşte drumul în viaţă.
- Comunicarea Divină - comuniunea cu Dumnezeul nostru lăuntric şi cu Cei Sfinţi din planul interior.
- Manifestarea Divină - capacitatea de a recunoaşte voinţa Creatorului $i de a te manifesta în conformitate cu obiectivele curente Pământ.
- Extazul Divin - adevărata hrană emoţională, mentală şi spirituală.
- Hrana Divină este o alimentaţie pranică, împreună cu libertatea pe care o aduce.
- Revelaţia Divină - zona de cunoaştere adevărată, dincolo de percepţia şi realitatea limitată.

Cele de mai sus sunt unele dintre avantajele care ne vin de la accesul către canalul Alimentaţiei Divine şi le vom detalia mai târziu.
Pe ele le numesc darurile pe care le primim când suntem în acord cu Frecvenţa Madonnei. Frecvenţa Madonnei este frecvenţa Iubirii Divine şi a compasiunii Divine.
Frecvenţa Madonnei este furnizorul adevăratei Hrane a Zeilor, pentru că (deşi explicaţia este complet neştiinţifică) realitatea spirituală este că ceea ce ne permite să fim hrăniţi - şi să ne menţinem sănătatea pură, fără a avea nevoie să absorbim hrană fizică sau suplimente cu vitamine, dacă aşa alegem noi în viaţă - este o energie care nu poate fi descrisă decât ca Iubire Divină pură şi eu cred că această energie a Iubirii Divine se declanşează automat, atunci când o persoană menţine modelele undelor cerebrale Theta-Delta.
Am cunoscut odată un om care mi-a spus: „De ce vorbeşti atât de mult despre Divinitate?
Toate sunt ,ceva Divin' sau ,altceva Divin' Şi mai spui că noi suntem fiinţe Divine - şi poate că este adevărat în cazul tău, dar e sigur că eu nu sunt ceva Divin."
Aş fi putut răspunde citând din Noul Testament şi să parafrazez ceea ce a spus Iisus: „Am să merg la casa Tatălui meu să vă pregătesc un adăpost. Casa Tatălui meu are multe lăcaşuri. în acea zi veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu, şi voi în Mine şi Eu în Voi. Voi sunteţi Dumnezei." Dar asta nu-i impresionează decât pe creştini.
Dar ce ne facem cu budiştii, care cred într-o Inteligenţă Supremă şi nu într-un Dumnezeu aşa cum îl cunoaştem noi şi ce legătură are asta cu ştiinţa de a măsura modelele de unde cerebrale şi Alimentaţia Divină? Atunci când adăpostul e bine pregătit sau acordat, atunci Alimentaţia Divină curge şi este eliberată în mod fizic în interiorul nostru, mai ales atunci când ne acordăm în mod conştient modelul undelor noastre cerebrale în câmpurile Theta-Delta.
Şi ce e Divinitatea?
Divinitatea este o stare, o experienţă, un sentiment de veneraţie şi recunoaştere şi uimire şi apreciere, atunci când ne găsim în Prezenţa a ceva care este cu adevărat sublim. Oare aşa ceva există? Ne stă în putinţă tuturor să trăim o asemenea experienţă? Asta depinde de dorinţa noastră şi, de asemenea, de capacitatea noastră de a o percepe - însă, şi mai uimitor este că, dacă noi credem în Divinitate şi Ii cerem să ni se dezvăluie, o va face, în special atunci când îi mergem în întâmpinare, acordându-ne în mod conştient la câmpul Theta, în care Divinitatea se exprimă mai liber.
îmi place jocul logicii, îmi place jocul încrederii şi al credinţei, în place jocul cuantic care spune că putem modifica evenimentele, pur şi simplu urmărindu-le - şi îmi place faptul că putem testa ideea că suntem Dumnezei în formă şi că lucrul asupra căruia ne concentrăm prinde viaţă, dacă noi toţi credem suficient în el şi facem ceea ce este necesar pentru reacordarea câmpurilor. îmi place ideea că asta înseamnă că, dacă ne unim şi ne concentrăm cu toţii împreună, atunci putem co-crea orice pe acest Pământ. Tot astfel, îmi place experienţa imensităţii creaţiei, cunoaşterea faptului că Dumnezeu este pretutindeni şi că asta se include în noi - şi, ca atare, totul este Divin în mod natural.

Rolul unei persoane de spiritualitate din zilele noastre este doar să absoarbă alimentaţia adecvată pentru a ne ţine în viaţă, în timp ce noi ne comportăm ca şi cum am fi Divini. îmi mai place şi faptul că, dacă avem alimentaţia potrivită, folosirea puterilor noastre paranormale' va deveni un aspect absolut obişnuit.

Este interesant să examinăm ideea de ,normal', sau ceea ce este considerat acceptabil pentru starea actuală. în lumea noastră modernă, e normal să suferi de boală, de probleme ale biosistemului şi de degradare. Este normal să mori pe la şaptezeci de ani şi să trăieşti experienţa suişurilor şi căderilor emoţionale. Violenţa este tolerată ca fapt uzual cotidian, la fel ca suferinţele copiilor noştri.

Personal aş prefera să cred că, pe măsură ce învăţăm cum să încetăm să ne blocăm fluxul alimentaţiei noastre interioare, aceste lucruri devin mai curând anormale şi nu cotidiene. Nu e nevoie decât de instruire ca să ne inspire să înţelegem şi să facem nişte alegeri care să ne sprijine mai bine - şi care sunt mai uşor de făcut, dacă înţelegem ciclurile naturale ale conştientei omeneşti.

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Dali1.jpg

  • BOWEN cunoscuta si ca terapia Bowtech (prescurtare de la Bowen Technique), este de departe, cea mai simpla si mai eficienta tehnica holistica a secolului 21 .Putem afirma cu tarie ca este asul din maneca umanitatii, fiind solutia viitorului pentru insanatosirea lumii.Este o tehnica terapeutica extrem de profunda si are la baza teoria conform careia organsimul in stare de relaxare totala, isi activeaza abilitatea de a rezolva orice problema a corpului sau a mintii, prin readucerea acestora in echilibru si armonie. Este o metoda de vindecare neinvaziva si foarte delicata.Desi in Romania este nou aparuta, in plan international este considerata atat de medicina alopata cat si de cea alternativa ca fiind cea mai puternica metoda de insanatosire!!!Este o formula unica de re-echilibrare neuro-musculara. Lucreaza, in principal, prin sistemul nervos, atat asupra sistemului osos cat si la nivel muscular.Terapia Bowen este un concept nou in manipularea corporala, nu deriva si nici nu este similara nici unei alte modalitati de abordare fizica:

    - Deplasarile osoase se re-aliniaza - desi nu se executa nici o manipulare a articulatiilor sau oaselor, ca in chiropractie.

    - Tensiunile musculare se elibereaza si circuitul limfatic normal se restabileste - desi nu se maseaza muschii, ca in masajul terapeutic.

    - Meridianele energetice se restabilesc imediat - desi practica nu se bazeaza pe meridiane si nu seamana nici cu acupunctura, nici cu presopunctura.

    - Echilibrul psihic se normalizeaza - desi nu este necesara invocarea unui raspuns emotional, ca in cazul terapiilor ce se adreseaza mintii si corpului deopotriva.

    Aproape in toate cazurile, pacientii raporteaza o stare placuta derelaxare si o senzatie de bine, de usurare.



    O sedinta de terapie Bowen consta intr-un numar de miscari delicate, practicate cu degetele, asupra muschilor si tesuturilor articulare. Astfel se transmit mesaje in interiorul corpului, de reactivare a memoriei celulare, a unei stari ideale, de relaxare si
    echilibru.Durata unei sedinte este intre 15 si 45 minute. Rezultatele pot fi remarcabile, chiar de la prima sedinta de tratament, deoarece corpul incepe procesul de auto-vindecare.Spre deosebire de alte tehnici fizice,Tehnica Bowen nu foloseste manipularea fortata. Terapeutul nu forteaza corpul sa "execute o comanda", ci ii permite acestuia sa intreprinda masurile necesare pentru auto-vindecare, in propiul sau ritm. 

     

    Istoria acestei terapii - Tehnica a fost conceputa in anii '50, de regretatul Thomas Ambrose Bowen, in Geelong, satul Victoria - Australia.Tom Bowen s-a nascut la Melbourne, in aprilie 1926. In anii '50,Tom a inceput sa lucreze la Fabrica de Ciment din Geelong. Inca de pe atunci, a inceput sa-i ajute pe oameni in rezolvarea problemelor de sanatate, primindu-i seara, la el acasa. Tom Bowen a continuat sa-si dezvolte si sa-si imbunatateasca tehnica, pana cand, la sfarsitul anilor '50, venise timpul pentru o decizie majora. Si-a deschis propriul cabinet in Geelong, care a devenit, curand, extrem de
    solicitat, avand numerosi pacienti cu accidenta sportive si dizabilitati. Tom era foarte implicat in activitatea cluburilor de fotbal locale si era stiut ca in fiecare sambata seara, cabinetul ramanea deschis "pana pleca si ultimul fotbalist". El avea, deasemenea,o afinitate deosebita pentru animale. Desi Tom nu avea pregatire de specialitate in domeniul medicinii, a devenit un terapeut celebru, cu mai mult de 13.000 pacienti pe an. In 1974, la Conferinta Nationala de Sanatate - Adelaide, Tom a fost prezentat osteopatului Oswald Rentsch, pe care l-a initat in Geelong, sa practice impreuna.In 1986, la patru ani de la moartea lui Tom Bowen, sotii Rentsch incep predarea tehnicii pe mai multe continente iar astazi peste 19 000 de persoane din intreaga lume au facut cursurile specializate pentru a o putea practica. Academia de Terapie Bowen din Australia mentine si astazi standardele metodei originale Bowen predata cu ajutorul a 80 de instructori acreditati in peste 30 de tari, cu 18 Asociatii afiliate Academiei Bowen din Australia .
    In Romania este predata de d-nul Andrew Zoppos , instructor superior international , membru onorific pe viata al Academiei Bowen.Dumnealui a instruit cursanti in mai multe tari- Australia , Grecia,Germania, Finlanda, Romania, Georgia, Cipru, Ungaria , Bulgaria  sicontinua sa predea aceste cursuri  in Romania .( www.bowtech.ro)

    NOTA BENE

    Daca doriti sa beneficiati de terapia aceasta sau aveti pe cineva care are nevoie de ea, contactati-ne. Mentionam ca sedintele se pot desfasura atat la cabinetul nostru ...

    Calificarea noastra de terapeut am obtinut-o in urma absolvirii cursurilor sub indrumarea domnului Andrew Zoppos, astfel ca veti putea beneficia de un tratament profesionist.

    Vitalitate si sanatate - pot fi obtinute prin aceasta metoda neconventionala.

    imagini din timpul terapiei

  •  

    NOUA MEDICINA. Legatura CREIER-BOALA

    Doctorul german Ryke HAMER(foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei.

    Nu facea nimic magic, decat ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional.

    El a numit acest soc dupa numele fiului  sau : Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

    Povestea doctorului Ryke Hamer

    Dr. Hamer  era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai
    mult sau mai putin eficiente.

    Insa cursul vietii  doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui

    Aceste socuri l-au ranit la nivel un profund, insa ,ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.

    Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer.  Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze
    si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator, acest
    context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.

    Ce-a descoperit de fapt ?

    Povestind zilnic cu pacientii pe care ii trata de cancer, a constatat ca fiecare dintre ei a suferit un soc emotional puternic cu mai putin de un an sau maximum 2 in urma.

    A realizat ca acelasi tip soc puternic, care-l descriau multi pacienti, l-a avut si sotia lui in momentul in care a murit copilul, si acelasi l-a avut si dr. Hamer insusi cand a ramas fara familie.

    In urma acestor constatari a intuit o posibila legatura intre socurile emotionale si cancer.. Pentru a verfica aceasta ipoteza, i-a rugat pe pacientii sa-si sa faca o tomografie(film al creier), pe care dr. Hamer le-a studiat in amanunt
    in incercarea de a gasi ceva revelator. Si a gasit!

    In urma studiului a sesizat o LEGATURA intre diferitele zone creiereului si anumite organe.

    Mai exact,a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense in EXACT aceleasi zone ale creierului.

    Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.

    Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA(pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptu de a mai profesa, pentru ca strica afacerile marilor companii
    farmaceutice)

    Dr. Hamer si-a dedicat urmatorii ani exclusiv studiului in acest sens, reusind sa faca conoscut in intreaga lume conceptul de NOUA MEDICINA, prin care vindecase dupa primii ani in jur de 6000 de pacienti cu o rata de succes de 97%.

    Noua medicina porneste de la ‘Regula de Fier a Cancerului’.

    Regula de Fier a Cancerului:

    a. Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauză un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer) care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.

    b. Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL(DHS) determină ZONA in care apar vibratii anormale in creier .  Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.

    c. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.

    Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale.

    A demonstrat mai intai cum, si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.

    A aratat cum o caprioara care isi pierde puiul, si nu face in scurt timp altul, dezvolota in perioada imediat urmatoare o forma de CANCER LA SAN. In schimb, daca dupa ce a pierdut puiul se imperecheaza din nou, cancerul nu mai apare sau chiar daca a aparut, SE VINDECA (in general se calcifeaza, devenind inofensiv).

    De ce se intampla asta?

    Pentru ca, prin nasterea altui pui, ea rezolva conflicul emotional aparut la nivel incostient, cand a pierdut primul pui.

    De ce cancer la san?

    E o lege a naturii!

    Pe fondul conflictului, se porenste automat un program natural si inconstient care intensifica activitatea glandelor mamamere, pregatindu-si corpul pentru a face un pui nou si a-l alapta. Insa daca
    nu are posibilitatea de a face alt pui, se produc dereglari la nivelul
    glandelor mamamre care duc spre cancer. E modul prin care natura o
    determina instinctiv sa mai faca pui. De aceea 90% din tomorile
    descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolva instinctiv
    si natural conflictul.

    Studiile dr.-ului Hamer au mers mai departe demonstrand ca EXACT acelasi principiu functionaza pentru oameni.

    O femeie care pierde un copil este predispusa in urmatorul an la cancer de san. Pentru a scapa, ea trebuie sa rezolve acest conflict emotional facand ALT copil, adoptand unul sau atasandu-se de un animal sau om cu aceleasi sentimente care le avea pentru primul copil.

    Partea si mai REA este ca o femeie care are copilul sanatos, insa traieste mereu cu frica ca-l va pierde, se expune unui risc urias de cancer la san, exact pe acelasi mecanism.

    Pe acest sistem actioneaza TOATE conflictele emotionale.

    Adica: o femeie care afla ca sotul o inseala cu o femeie mai tanara, va avea parte de un conflict de inferioritate generat de o stare de inutilitate sexuala.

    Acest tip de sentiment duce intotdeuna la cancer de uter. Aceasta femeie poate scapa de cancer daca sa impaca cu sotul sau isi gaseste alt barbat cu care sa faca sex. In caz ca nu reuseste, aceasta framantare interioara o va imbolnavi.

    SAU… un barbat care a fost parasit de sotie va putea trece în faza de autovindecare(explic imediat ce e), numai după ce se va împăca cu aceasta sau va avea alta femeie cu care sa faca sex.

    SAU o persoana care a iesit la pensie si se simte INUTIL se va imbolnavi mai mult ca sigur.

    El va putea trece în faza de vindecare a bolii DOAR după ce se va inscrie la un club sau să isi va gasii o noua pasiune sau o noua ocupaţie.

    SAU oamenii cu stima de sine scazuta, se expun mai devreme sau mai tarziu la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoza etc.), pana in momentul cand constientizeaza si rezolva aceasta nemultumire care genereaza un coflict emotional de
    tip DHS.

    Acelasi sistem, ca mai sus, functioneaza pentru TOATE BOLILE(nu numai cancerul), insa fiecare tip de conflict emotional afecteaza alt organ.

    Un alt principiu esential in NOUA MEDCINA este ca toate bolile se desfasoara in 2 FAZE:

    Faza de imbonavire(de conflict) si Faza de vindecare(post conflict)

    Conform dr. Hamer, fiecare boala are:

    a. Faza de Conflict Activ (de Îmbolnăvire) în care se instalează  o stare de tensiune şi nelinişte, lipsa poftei de mancare însoţită cu pierderi în greutate, si lipsa somnului(insomniile) .

    Mainile si picioare devin mereu RECI, pielea devine sensibila sau iritata iar starea generala e una de tensiune continua –  semne care indica faptul ca tumoarea/boala este in plina devoltare si contiuna sa creasca.

    Insa, odata ce omul constentizeaza si rezolva conflicutul emotional corpul intra in:

    b. Faza Conflict Rezolvat (de Autovindecare) In aceasta faza corpul se VINDECA.

    Primul semn e ca mainile si picioarele devin din nou CALDE !

    Insa, vindecarea poate manifesta si prin diferite BOLI  si STARI de OBOSEALA prelungite(asemenea conceputului de criza de vindecare din homeopatie).

    Cand una din aceste probleme apar, ele sunt intotdeauna boli “calduroase”, gen febra sau hipertensiune, si nicodata nu vei avea  mainile si picioarele reci daca esti in faza de vindecare, decat daca te afli in faza de imbolnavire(de conflict emotional).

    Asadar cand incepe faza vindecarii apare cel putin o starea de de epuizare si oboseala excesiva cu o nevoie puternica de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenarea si reechilibra.

    În această fază PROCESELE apărute pe timpul fazei de imbolnăvire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate(calcifiate), iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt inlăturate prin regenerarea naturala a tesuturilor. La sfarsitul fazei de AUTOVINDECARE, tesuturile şi organele afectate sunt refacute complet, şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de aparitia SOCULUI deoarece
    organismul si-a format anumite mecanisme de aparere si preventie
    .

    Ca exemplu pentru fazele de imbolnavire-vindecare dat de dr. Hamer e o mama care-si vede copilul lovit de o masina. In drum spre spital mainile si picioarele ii devin reci ca gheata, ii dispare complet pofta de mancare si in acea noapte are insomnie. Toate acestea pana cand doctorul anunta a doua zi ca totul este in regula si nimic rau nu se poate intampla.

    Atunci mainile si picoarele femeii redevin calde, ii revine pofta de mancare si poate dormi profund noaptea.Totusi, este foarte posibil sa faca febra usoara sau diferite ‘bube’ sa-i apara pe corp in perioada urmatoare, deoarece corpul face eforturi imense
    pentru a regenera tesuturile stricate. Eu chiar am o prietena care, dupa
    un accident teribil de masina, s-a umplut de bubite mici pe corp, care
    au disparut singure in 2-3 saptamani. Atat a durat pentru ea faza de autovindecare dupa acel soc emotional.

    Atentie!

    * Conflictul emotional NU este determinat direct de eveniment ,ci de modul în care persoana resimte la nivel psihic evenimentul declansator. In funcfie de această dimensiune interioara a evenimentului poate sa apara sau nu, un conflict emotional, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare.

    Legatura dintre organ si conflictele emotionale

    Boli la:

    ColonConflict peste care nu poti trece nicicum

    Oase -Lipsa stimei de sine, inferioritate

    Intestinul subtire –  Ura care nu poate fi ‘ digerata’

    UterSentiment de inferioritate sexuala

    Prostata - Conflict/cearta pe latura sexualitatii

    Tiroida - Te simti neputincios, fara control

    PlamaniFrica puternica fata de alta persoana

    Piele - Lipsa integritatii, om coruptibil ‘fara coloana vertebrala’

    Testicule, Ovare - Pierdere valoroasa ce nu poate fi recuperata

    Pancreas - Conflict cu membrii familiei

    Urechea internaSentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei ‘adevarul’

    Sanaul stang - Conflict care punc in pericol copilul,casa,familia

    Sanul drept - Conflic cu partenerul sau cu persoanle rivale

    Rectul - Frica de a fi nefolositor

    GuraNu poti ‘mesteca’(suporta) o problema/situatie

    Caile respiratopriiConflict teritorial(nesigur in privinta casei)

    Laringe - Frica si ingrijorare pentu un anumit eveniment

    Stomacul - Ai inghitit prea multe impotriva vointei tale

    Esofag - Dorinta acuta de a refuza,de a nu ‘inghiti’

    InimaFrustrare legata de copii

    CervixulFrustrare adanca si persistenta

    Glandele suprarenaleTe indrepti intr-o directie in care refuzi sa mergi

    Ficat - Frica(stress) inconstienta de a ramane fara manacre(bani pt a procura mancare) sau iti simti viata in pericol.

    Principiile pentru VINDECARE !

    A. In primul rand: Pacientul devine ’stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni mai mult decat in el insusi.

    B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul si implicit boala.

    C. In final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atat MENTAL cat si PRACTIC.

    *Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata in procesele
    de autovindecare.

    Alte reguli de viata

    * Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA(practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.

    * Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.

    * O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita,relaxata,cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict, si de asemenea se va lovi de mult mai putine.

    * Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite)

    * La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina,
    deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.


    Asadar, indiferent ce boala ai avea, intreaba-te intai DE CE TE-AI IMBOLNAVIT, si doar apoi gandeste-te ce medicamente ai nevoie sau daca ai nevoie de vre-un medicament.

    Razvan

    P.S. : Dupa descoperirile revolutionare pe care le-a facut, dr. Hamer nu numai ca NU a fost apreciat de catre Colegiul Medicilor, ci i-a fost retrasa licenta iar apoi a fost bagat in puscarie
    pentru cativa ani! Dupa eliberare, in majoritatea tarilor din Europa a
    fost pus sub urmarire, mai putin in Spania, tara care i-a oferit
    sprijin, si in care locuieste si in ziua de astazi. El a scris o carte
    despre NOUA MEDICINA care este vanduta in toata lumea ,insa care nu este
    inca disponibila in limba romana.

    Probabil sunteti uimiti de ce ii s-a intamplat, insa la acest fel se pune problema cand incurci marile companii farmaceutice care, pentru a
    supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente
    care dau dependenta si masti de protectie(o absurditate sa crezi ca o
    esarva mica la gura te apara de bacteriile microscopice)

    Pentru mai multe vizitati site-ul oficial al Noii Medicine: http://www.newmedicine.ca/

    In continuare ai un interviu cu dr. Hamer luat in 2007:

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->