Superioritatea prostiei
sursa: Carmelia Leonte – Ziarul Lumina, 15 Ianuarie 2017
Într-o societate bazată pe rațiune, oamenii se împart în deștepți și proști. Noi toți ne considerăm deștepți, încât stai și te întrebi: Cui i-a rămas onoarea de a fi prost? Ce înseamnă să fii deștept? Și ce înseamnă să fii prost?
A fi prost este un privilegiu care nu trebuie pierdut. Proștii au prieteni, deştepţii au duşmani; proştii reuşesc în viaţă, deştepţii se sacrifică. Pentru ce? Numai ei ştiu, că de asta sunt deştepţi! Proştii vorbesc între ei şi se înţeleg de minune. Deştepţii vorbesc singuri. E firesc să fie aşa: cu cât eşti mai deştept, cu atât şansele de a avea cu cine vorbi scad. Te trezeşti absolut izolat într-o mare de prostie. Ce-i de făcut? Încotro s-o apuci? Vrei să te sprijini pe deşteptăciunea ta şi nu poţi. Vine şi momentul fatal când te întrebi: Oare chiar sunt deştept? Până acum nu mi-a folosit la nimic…
Prostia este persuasivă, sigură de sine; deşteptăciunea se lasă convinsă, pentru că este flexibilă. Cum poţi să fii deştept şi în acelaşi timp să te bazezi numai pe tine? Cum poate inteligenţa să fie arogantă? Sau agresivă? În concluzie, deşteptul se înfrăţeşte cu prostul pentru că deşteptul speră, pe când prostul ştie. Mare diferenţă! În numele speranţei, cel înzestrat cu capacitatea de a gândi vrea să-i înveţe şi pe alţii să gândească, îşi pune viaţa în slujba acestui ideal. Prostul, în schimb, ştie că a gândi este o pierdere de vreme, şi el nu vrea să piardă din preţiosul timp care i s-a dat pentru a fi prost. El e prea „șmecher” ca să gândească. Nu îşi permite acest lux. Arde etapele. Fuge de eforturi inutile. Se integrează în realitatea imediată, nu în mit. La ce bun să gândeşti când o asemenea activitate nu are glorie, nu aduce bani, ci multă-multă singurătate? Nu mai bine să dai cu copita? Izbeşti puternic şi mergi mai departe, alături de ai tăi.
Prostia odihneşte, pe când inteligenţa este o povară. Imaginaţi-vă întreaga planetă cu luminile stinse. E linişte şi toată lumea doarme. Aşa arată prostia. Este adormitoare, mai ceva ca un somnifer. Şi chiar ai nevoie de somn! Cu cât eşti mai deştept, cu atât oboseşti mai repede pentru că porţi pe umeri nu doar povara complicată a propriei tale inteligenţe, dar şi întreaga greutate a prostiei umane. Din acest motiv, prostul şi deşteptul se confundă, uneori. Nu în sensul că prostul poate trece drept deştept, deşi se întâmplă, dar asta nu este adevărata tragedie, ci deşteptul trece drept prost sau chiar se prosteşte de-a binelea. Dacă un prost trece drept deştept, o ştim cu toţii, asta este posibil doar în relaţia cu ceilalţi de condiţia lui, care au interes să aplaude. Nu-i bai. Ei oricum sunt la putere. Nu pierd nimic şi nici nu mai au ce câştiga. Dar când un deştept se prosteşte este mâzgălit chipul lui Dumnezeu, de parcă ar fi pictat pe o lumânare de ceară gălbuie. Apoi vin proştii şi suflă asupra lui şi gata. Ne pomenim pulverizaţi într-un ocean de prostie, în drum spre nicăieri.
Spuneam că deşteptul se însoţeşte cu prostul, din generozitate şi nobleţe sufletească. Total greşit! Prostul nu acceptă jertfa celuilalt, ci o perverteşte, o ridiculizează, o transformă în altceva. Inversează rolurile, din instinct primar. Prostia este ca un virus căruia ştiinţa nu îi poate afla leacul. Prostul ştie că nu trebuie să accepte un gest care îi poate schimba condiţia, îl poate anula. El nu poate fi decât ceea ce este.
Simptomul indubitabil al prostiei este dorinţa de a umili. Ceea ce ştie cel mai bine prostul este să umilească. Nu pentru că prostia ar fi umilitoare în sine, nici vorbă! Cel incapabil să realizeze situaţia în care se află este mândru, nicidecum umilit. Caracteristica lui fundamentală este dispreţul. Ar fi naiv să credem că se simte ameninţat de inteligenţa celuilalt. El nu se simte ameninţat de nimic. Dar prostul este pedepsitor, e cel care condamnă.
El nu uită şi nu iartă. Teme-te de memoria lui! Peste ani şi ani, fie chiar pe patul morţii, te trezeşti că îţi aruncă în faţă un reproş incredibil, aproape obscen. Îţi spune ceva la care tu, oricât ai fi de deştept, nu te-ai fi gândit. Pentru că în mintea prostului se leagă altfel lucrurile. Deşteptul nu are acces la toată canavaua cenuşie ţesută din prostia umană, aşa cum nici prostul nu poate bănui ce e în mintea celuilalt. Sunt două lumi diferite, limbaje paralele. Diferenţa este că prostul nu se sinchiseşte, el nu este interesat de inteligenţa „adversarului”, pe care îl priveşte mai mult ca pe o glumă, lesne de neutralizat. Nu vrea să înţeleagă nimic, în timp ce deşteptul vrea să înţeleagă prostia. Dar e o capcană! Prostia este un mister total, negru şi sumbru. Absolut de neînţeles.
Când un deştept este luat de prost, pot fi două explicaţii finale: ori proştii nu se dezmint, ceea ce e firesc (cum ar putea?), ori deşteptul face pe prostul, pentru a supravieţui. Unii, cu o minte extraordinar de inteligentă, ar spune că e păcat. Să nu abdice! Alţii, în curs de adaptare, ar considera că e bine. De ce să moară deştepţii atât de repede? De ce să fie numai proştii longevivi? Să trăiască şi deştepţii, chiar dacă închid un ochi în faţa prostiei. Este condiţia pentru a trăi.
Dar merită să fii în viaţă, prefăcându-te că ai murit şi efortul celorlalţi de a te ucide a devenit inutil? Merită acest sacrificiu? Iată marea dilemă a deşteptului.
În timp ce prostul, sigur pe el, profită de nesiguranţa gânditorului şi trăieşte fericit, până la adânci bătrâneţi, la adăpost de orice dileme.
-->
Răspunsuri
5 legi ale prostiei. E important să le știi pe toate
Un articol incitant a unui economist cunoscut, despre cât de periculoși pot fi idioții și dacă poți să lupți cu ei.
Italianull Carlo Cipolla (istoric și economist) a argumentat foarte bine natura prostiei. Anii lungi de cercetări l-au ajutat să formuleze cinci legi universale, funcționabile în orice societate. S-a dovedit că prostia în sine e cu mult mai periculoasă decât ne-am obișnuit să gândim despre ea.
Prima lege a prostiei
Omul subestimează numărul idioțolor care-l înconjoară. Sună ca o banalitate și un snobism șters,dar viața ne dovedește contrariul. Oricât de mult nu ați aprecia pe cineva, vă veți ciocni de următoarea siutație.
Omul care arăta deștept și rational,se adeverește a fi un idot nemaiîntâlnit. Proștii apar întotdeauna în cele mai nepotrivite locuri și în cel mai nepotrivit timp, ca să dee toate planurile peste cap.
A doua lege a prostiei
Probabilitatea că acel om e prost nu depinde de alte calități ale sale. Ani de observări și experimente m-au adus la gândul că oamenii nu sunt deopotrivă: unii sunt proști, alții nu, și acestă calitate este de la natură și nu depinde de factorii culturali. Omul este prost așa cum este roșcat sau are grupa I de sânge. Așa s-a născut după voința celui de sus, dacă vreți.
Educația nu are nimic în comun cu probabilitatea de-a avea un anumit număr de proști în societate. Acest lucru a fost dovedit de nenumăratele experimente în universități pe cinci categorii: studenți, lucrători de birou, personalul de serviciu, colaboratorii din administrație și lectorii. Când am analizat grupul personalului slab calificat, numărul proștilor s-a dovedit a fi mai mare, ceea ce și mă așteptam (Prima lege) și dădeam vina pe condiția socială, sărăcie, izolare, insuficiența de educație. Dar, mergând mai departe pe scara socială, același raport am văzut printre muncitori cu muncă de birou și studenți.
Și mai impresionant a fost să se constateze aceleași cifre și printer profesori – nu contează că am luat profesori din provincii sau din universități- aceiași parte dintre profesori s-au adeverit a fi proști. Am fost atât de uimit de rezultate, încât am hotărât să fac experimentul și pe elita intelectuală- a laureaților premiilor Nobel. Rezultatul a confirmat super puterea naturii: același număr de laureați au fost proști.
Ideea care o lansează legea a II-a, este greu de acceptat, dar numeroasele experimente confirmă că avem dreptate. Femenistele susțin legea a II-a, pentru că aceasta spune că proaste printre femei sunt tot atâtea ca și printre bărbați. Locuitorii țărilor de mâna a III-a se consolează cu faptul că țările dezvoltate, nu sunt chiar atât de dezvoltate. Concluziile legii a II-a sperie: vă veți integra în societatea înaltă britanică sau vă veți muta în Polinezia, împrietenindu-vă cu vânătorii de capete locali; vă veți închide în mănăstire sau vă veți petrece restul vieții în cazinouri însoțit de societatea unor femei decăzute, oriunde veți fi nevoit să vă ciocniți cu același număr de idioți, care (Prima lege) vă vor depăși așteptările.
Legea a treia a prostiei
Prostul – este acea persoană, acțiunile căreia duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni, și nu aduce beneficii actantului, sau chiar se întoarce în evenimente negative pentru el.
Legea a treia presupune că toți oamenii se impart în 4 grupuri: naivi (n), deștepți (D), infractori (I), și proști (P).
Dacă Vasile acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar îi aduce beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor (Zona N). Dacă Vasile face ceva ce îi aduce beneficii și lui, și lui Petru, este deștept, pentru că a acționat deștept ( Zona D). Dacă acțiunile lui Vasile îi aduc beneficii, iar Petru are de suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor. Și, în final, dacă Vasile – prostul se află în zona P, pierde pe ambele părți.
Nu e greu de imaginat amploarea daunelor, care o pot provoca proștii, nimerind în organele de conducere și având autoritate politică și socială. Dar trebuie de specificat ce anume îl face pe un prost, periculos.
Oamenii proști sunt periculoși pentru că, oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional – el pur și simplu vrea să primească cît mai mult câștig, cu toate că nu e suficient de deștept ca să câștige singur.
Infractorul este previzibil, de aceea poți face sistem de apărare. Să prognozezi acțiunile unui prost, nu poți, el îți va face rău fără vre-un motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de-a anticipa atacul lui. Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mila prostului, o ființă întâmplătoare cu reguli neînțelese de deștepti.
Atacul prostului, deobicei te ia prin surprindere.
Chiar și atunci când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că acesta nu are o structură rațională.
A patra lege a prostiei
Deștepții mereu subestimează potențialul destructiv al proștilor.
Să fii deștept și să uiți că ai de-a face cu un prost, în orice moment al zilei, în orice loc, și în orice circumstanțe- înseamnă să comiți o eroare care te va costa foarte scump.
Naivii din zona N, deobicei nu pot recunoaște pericolul proștilor din zona P, ce nu e de mirare. E de mirare faptul că proștii sunt subestimați și de deștepți, și de infractori. În prezența unui prost ei se relaxează și se bucură de superioritatea lor intelectuală, în loc să se concentreze și să ducă pierderile la minim, atunci când prostul va trăsni ceva.
Un stereotip răspândit – că prostul își dăunează doar sie însăși. Nu. Nu trebuie să confunzi proștii cu naivii neajutorați. Niciodată nu faceți alianță cu proștii, imaginându-vă că-i puteți folosi pentru propriile beneficii- dacă veți face așa, pe semne că nu înțelegeți natura prostiei. În așa fel, le oferiți proștilor un camp pe care poate să facă tot ce vrea și să aducă dauna mari.
A cincea legea a prostiei
Prostul e cel mai periculos tip de personalitate.
Consecințe:
Prostul e mai periculos decât infractorul.
Rezultatele acțiunilor unui infractor perfect – o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societății nici nu-i e mai cald sau mai frig de la asta. Dacă toții membrii acestei societăți ar fi infractori ideali, ea ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă.Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care acționează de dragul acesteia, și luând în considerare că toți ar fi fost infractori, sistemul s-a fi bucurat de satbilitate. Acest lucru poate fi ușor observat la țările unde conducerea este coruptă, iar cetățenii mereu încalcă legile.
Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Aceștia aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea trăiește în sărăcie.
Istoria ne arată că în orice perioadă țara progresează atunci, când la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să retina proștii activi și să nu le permit să distrugă ceea ce au creat deștepții. Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, cu toate că la conducere observăm o creștere a numărului de infractori proști, printre ceilalți cetățeni – naivi prostuți
Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale acțiunilor proștilor, și toată țara se duce pe dracu.
sursa: adme.ru
De acord dar cred că mai avem o a șasea, de fapt cea mai tragică... Prostia este democratică și majoritară!... Fapt dovedit de toate experimentele sociologice... Celebru rămane cel care apare în filmul "I de la Icar", după câte cunosc procentul idioțílor este destul de apropiat pe întreg mapamondul - 97-98% - România (anii 2000) se cifrează la 97,3% - Franța (insă atenție în '68) la 98.2% cf. datelor publicate... dacă ne gândim și la remarca nu mai știu cărui înțelept modern că timp de 99% din viață n-a fost decât un dobitoc iar în timpul rămas și-a dat seama de asta, înțelegem că "deștepții' nu fac altceva decât să recunoască. Deasemenea dacă sântem de acord că nu putem confunda inteligența cu deșteptăciunea pentru că "inteligența" reprezintă o standardizare psiho-socială deseori specializată atunci despre ce mama mă-si vorbim?... Ce e aia deșteptăciune?... Un amic isteț dar nu prea citit îmi spunea că la un moment dat a realizat că majoritatea oamenilor sânt niște proști infatuați,leneși, bețivi și cruzi iar unica soluție găsită a fost aceea de a fi mai rău ca ei... Nu știa bietul de el că la concluzia asta ajungea și Saint-Exupery în "Citadela" lui, sau teoria "big-brother" cu varianta "tătucului" stalinist... Totodată ceea ce a făcut ca societatea să evolueze au fost tocmai cei care sau opus acestui curent cu o încăpățânare dusă nu numai până la sacrificiu, dar de cele mai multe ori până dincolo de ridicol... Spun asta amintindu-mi de relatarea unei prietene mult mai în vârstă care îmi povestea că în timpul copilăriei din Mediaș, îl cunoscuse pe Herman Nebunu' care își făcea experimentele aeronautice pe islazul de la marginea târgului batjocorit de toată lumea și însoțit de un alai de copii care-l luau peste picior... Ei bine, Herman Nebunu' nu era decât un autodidact pasionat pe atunci, fără de care însă n-ar fi existat Werner von Braun și Neil Armstrong, nimeni altul decât părintele astronauticii, Herman Oberth... Deduc deci că 'deșteptăciunea' e mai degrabă nevoia, ba eu aș spune blestemul de a încerca să gândești singur. fără a ține cont de inerția și conformismul celorlalți, încăpățânarea de a nu rămâne doar un consumator de ideologi, de cultură, de modă sau de etichete dacă ne aplecăm asupra realității imediate în care până și politica de rang înalt este dominată de media și de rețelele de socializare, adică de o rețea de bârfitori profesioniști plătiți după rating și după interese. Prostia e mai greu de definit pentru că e tot ce rămâne pe dinafară însă cred că poate fi recunoscută ușor datorită autosuficienței caracteristice. Ca să închei pe un ton mai vesel vă spun că eu unul integrez primele două legi în ceea ce am supranumit teoria escrocului pentru că mi-a fost enunțată de un escroc legendar care vânduse de două ori London Bridge fără să știe o boabă englezește... Ei bine... ăsta mi-a spus că din zece persoane întâlnite doi sânt proști de-mpung iar celorlalți trebuie să le prinzi slăbiciunea... și să nu vă închipuiți că am scăpat!... Era cinstit și recunoștea că ți-a tras-o iar dacă te împrieteneai cu el îți și explica cum... Păcat că s-a prăpădit... Ar fi fost bun de prim-ministru...