Cele două Varşovii

[Adrian Grauenfels]

 

                               Cele două Varşovii

 

La 1 August, într-o zi toridă în vara lui 2017, capitala Poloniei s-a acoperit cu flori albe şi roşii, cu steaguri mari care fluturau la fiecare clădire sau monument. 
Au apărut soldaţi cu arme de paradă, postaţi în poziţie de drept la toate monumentele istorice din capitală. Se simte patriotism şi respect întru comemorarea naţională şi amintirea luptătorilor rezistenţei, care la 1 August 1944 au declanşat cea mai mare mişcare de respingere a naziştilor în Europa cotropită. 16.000 de luptători polonezi au pierit în câteva zile, alţi 6.000 au fost grav răniţi. 

Precedase o mare revoltă în ghettoul evreiesc al oraşului, în care trăia circa o treime din populaţia oraşului. Între 19 Aprilie şi 16 mai 1943 răscoala evreiască a fost lichidată de nazişti care au lăsat în urmă 13.000 victime. În final, ghettoul evreiesc a fost sistematic ars, demolat la comanda lui Hitler, ras de pe faţa pământului, iar cei 50.065 de supravieţuitori împuşcaţi pe loc sau executaţi la Treblinka. 
Varşovia este capitala Poloniei încă din anul 1596, când a fost mutată de la Cracovia. Oraşul a fost distrus în cel de-al Doilea Război Mondial în proporţie de 85%, incluzând centrul istoric al oraşului şi Castelul Regal. Mai exact, 8 clădiri din 10 erau ruine la finele războiului. Hitler a fost cel care a ordonat distrugerea Varşoviei din temelii, iar colecţiile din muzee şi biblioteca au fost fie arse, fie transferate în Germania. Monumentele şi clădirile guvernului polonez au fost pe rând aruncate în aer de către trupele germane, cunoscute sub denumirea de"Detaşamentul de ardere şi distrugere". După război, oraşul a fost reconstruit, oraşul vechi restaurat, identic cu cel de dinainte de război. Au trecut 73 de ani de la război, azi oraşul numără aproape 2 milioane de locuitori. Este o metropolă modernă, simpatică, plină de parcuri cu lacuri, flori, păsări şi veveriţe, cu o populaţie tânără şi civilizată.

Am invidiat liniştea, curăţenia exemplară. Lipsa claxoanelor. Metroul este excelent, modern şi impecabil, legând eficient cartierele nordice de cele din sud, vestul de est, trecând pe sub Vistula care despică oraşul în două entităţi legate de poduri plasate peste ape. Centrul distrus de germani, a fost reconstruit în stil ultra-modern, cu mulţi zgârie nori din oţel şi sticlă, într-o explozie arhitectonică demnă de admiraţie. 
Iar oraşul vechi, remarcabil refăcut, îmbie cu farmecul cafenelelor, fântâni şi pieţe cu aer medieval. E plin cu turişti, care adaugă vervă şi forfotă până noaptea târziu. Mâncarea poloneză tradiţională este excelentă, variată şi apetisant prezentată. Berea şi ea, excelentă.

Dar există şi o altă Varşovie, ascunsă, bine camuflată, care evită accesul maselor de vizitatori. Sinagoga oraşului (unica în funcţiune) deşi pedant renovată, este bine ascunsă între blocuri înalte şi betonade. Încăpăţânaţi, găsim o potecă nesemnalizată, ne conduce spre clădirea cu porţile ferecate. 

Înăuntru cineva se roagă. O grupă de turişti israelieni protestează că nu sunt lăsaţi să intre. E sâmbătă, nu se vizitează, ne zice un paznic solid, bine înzestrat cu o armă de foc. Mai departe am căutat rămăşiţele ghettoului despre care pomeneşte ghidul oraşului. Care rămăşiţe? E vorba de un zid de 4 metri, reparat, plasat în curtea unor blocuri moderne. Un panou modest în poloneză şi engleză, agăţat de zid explică că suntem în faţa zidului din fosta stradă Sienna 53-55.
Text: "În memoria celor care au suferit, luptat şi pierit. Oraşul Varşovia 2008". 

Dezamăgit am continuat spre cimitirul evreiesc din strada Okopowa. Alt şoc ne aşteaptă. În plină pădure, găsim un cimitir în paragină, delăsat şi neglijat cronic. Mormintele sunt unele sparte, altele căzute, înclinate, acoperite de verdeaţă sau uscături de la pomii care fac umbră celor odihniţi. Unele morminte sunt simple, modeste, altele perfecte opere de artă, sculptate şi împodobite după cum cerea datina şi vremea. A fost înfiinţat în 1806. Găsim mormintele lui I. L. Peretz , Zamenhof (inventatorul limbii esperanto) şi un monument pentru eroul Janusz Korczak, doctor, publicist şi pedagog de faimă. La 6 August 1942, naziştii au dat năvală într-un orfelinat cu 192 de copii, îngrijiţi de Korczak. Toţi au fost forţaţi de SS să se prezinte pentru deportare.

După legendă, un ofiţer l-a recunoscut pe Korczak şi s-a oferit să-l ajute să evadeze. Korczak a refuzat şi a urcat în tren împreună cu copiii săi, dispărând pentru eternitate. Am plecat bulversat de starea tragică a cimitirului. Unde sunt organizaţiile evreieşti din lume, magnaţii care dau bani pentru acţiuni filantropice ciudate, donaţii pentru proiecte exotice, etc. Şi unde e statul Israel care are datoria pomenirii holocaustului 
şi a cinstirii istoriei neamului nostru? 

 

Adrian Grauenfels