Un părinte bătrân se nevoia spre împlinirea dragostei faţă de aproapele la o apă mare, unde, de dimineaţă şi până seara, el îi trecea pe oameni cu barca, care unde avea nevoie. Ce era deosebit la acesta era faptul că pe vâslele bărcii sale erau scrise două cuvinte: „rugăciune” şi „muncă”.
Într-o zi oarecare, un tânăr a urcat în barca acestuia, spre a fi trecut pe partea cealaltă a apei. Văzând cele două cuvinte scrise pe vâslele bătrânului - anume „rugăciune” şi „muncă” - şi crezând că acela nu ştie prea multe despre viaţa de zi cu zi, a zis către el:
– Moşule, cine munceşte, nu mai are nevoie de rugăciune.
Bătrânul nu răspunse nimic acestuia, făcându-se chiar că nu îl aude, însă în acel moment el încetă să mai folosească vâsla pe care era scris cuvântul „rugăciune”. Vâslind numai cu o singură vâslă, barca nici nu înainta, nici nu dădea înapoi, ci se învârtea pe loc.
Atunci, tânărul cel mândru îşi dădu seama ce vru să facă bătrânul, îşi ceru iertare şi mulţumi pentru caldă lecţie pe care i-o dădu.
Răspunsuri
Îmi cer iertare, eu văd lucrurile altfel. Dacă ar ridica vâsla “muncă”, rezultatul ar fi acelaşi. Ideea e că orice ar scrie pe vâsle, trebuiesc folosite amândouă.
Da ideea e de ale folosi pe amândouă. La Charon despre care făceam vorbire mai sus se pare că parca oricum avea numai o vâslă...
Foarte frumoase legendele, povestirile cu tâlc,
iar semnificația acesteia ar fi bine dacă ar fi
citită și înțeleasă de oricare dintre noi, tineri
sau cu mai mulți ani în cârcă. Valoarea învățâmintelor
ne îmbogățesc sufletul.
Mulțumim, domnule Muntean!
Lecturat cu deosebită plăcere!
E o poveste fruoasă! Am lecturat cu interes. Varianta cu Charon îmi e cunoscută ,cel care trecea sufletele morților de pe un mal pe celălalt al Aheronului.
Important este să reținem semnificația, oricât de
veche sau mai puțin veche ar fi legenda.
Sunt foarte frumoase aceste povestiri cu tâlc,
înțelepte, ar fi bine ca tinerii de azi să le
citească, ba chiar și noi, cei mai mari.
Mulțumim, domnule Ioan Muntean!
Da e importan să reţinem semnificaţia dar pentru a o reţine putem căuta în adâncurile cunoaşterii până către origini... Poveştile cu tâlc ne sunt utile la orice vârstă omenească...