Centrul și Periferia

[Arbatel Filotheanu]

 

                             

 

 

 Orice parcurs spiritual începe cu Pilat şi sfârsește cu Cristos, în Dumnezeu. Pilat nu este o anomalie, o aberaţie a spiritului, ci o treaptă necesară  în evoluţia fiinţei, un început, altminteri n-ar fi fost ales, pomenit de Istorie. El se naşte din masa confuză, nebună si oarbă, se detaşează de ea, semnificând, oricât ar părea de paradoxal, începutul Înălţării. Pilaţii sunt dezavuaţi, pusi la zid, Cristoşii sunt urcați pe Cruce, iar undeva pe drum, ca un eşec al Timpului, luda este spânzurat. Spă­larea mâinilor semnifică, în ordinea Spiritului, non- memoria începutului, iar in ordinea Inimii, fuga de responsabilitate.

Iuda avea ce regreta şi regretă amarnic, Pilat, în schimb, face tabula rasa. El nu vrea să ştie. Nu este nici pentru, nici contra Divinului, ci vădeşte indiferenţa începuturilor, indiferenţă în raport cu Absolutul, ci nu o nesimţire tembelă, aiurea, pentru te miri ce. El ig­noră legile Spiritului, ignoră calitatea divină a omu­lui Iisus, deşi prin întrebarea : „Ce este adevărul ?" pare să fi fost tulburat întrucâtva de Prezenţa Vie a Mântuitorului.

Din zorii lui Kali-yuga, de atâtea mii de ani, mii şi răsmii de Pilaţi ignoră Adevărul, pe Creator, în ul­timă instanţă pe ei înşişi. Nu vor să ştie. Indiferenţa începuturilor sau indiferenţa ca un capăt de drum, capă­tul unei curbe descendente care coboară din Absolutul purusha şi se înfundă adânc în opacitatea materiei; curbă a inconştinenţei, până la limita cea mai de jos a de­gradării, care este insensibilitatea Inimii. Nemernicii şi hulitorii, cutrele şi perverşii mai simt încă, Pilaţii sunt GOI. Ca nişte tinichele zăngănitoare, făcând mult zgomot cu parada lor intelectuală, ba sunt capabili să publice cărţi, studii sau eseuri pe teme spirituale, pentru a-şi sus­ţine ştiinţa lor seacă şi speculativă. Când unui Pilat i se înfăţişează adevărul sub o formă accesibilă, el nu rezonea­ză. pen' că n-are cu ce. Unii pretind că ştiu ei mai bine ce şi cum, alţii nici nu-şi bat capul, pârând a folosi respec­tivul organ doar pentru a-şi crea cât mai multe şi mai nâpraznice belele !

În concluzie, Pilat ca sfârşit al Căderii şi Decăderii este un început al înălţării, un Pol sau, mai bine spus, o Periferie... Până acum am căutat fericirea în afara mea, îmbuibându-mă cu mâncare şi băutură şi orgii se­xuale deşănţate, cu bani şi putere şi câte altele vor fi fost, dar iată că astăzi toate acestea mă plictisesc, mă lasă rece. Înainte îl blestemam pe Dumnezeu pentru că-mi răpea una sau alta, mă răpunea cu boleşniţe fără sfâr­şit ori mai ştiu eu ce alte nenorociri. Astăzi nici măcar nu-L reneg, ci mă spăl pe mâini de tot şi de toate. Luaţi-L de pe capul meu, nu mă mai plictisiţi !...

În zecile de ani, în sutele de luni, în miile de zile şi ore ce-i vor fi rămas lui Pilat până la obşteșcul sfârşit, va fi avut vreme să înţeleagă, să conştientizeze marele-i păcat : Indiferenţa. Se spune că un păcat con­ştientizat este pe jumătate vindecat. Nu stiu dacă pro­porţia este întru totul exactă, dar cu siguranţă CON­ŞTIENTIZAREA  plenară a stării noastre prezente, indiferent de natura ei, este soluţia continuităţii spre Cen­tru, spre Cristos, spre SAT-CIT-ANANDA.

Cât despre el, despre Centru, nu eu sunt vrednic  a  vorbi acum.