Textul original provine de la Wikipedia, Enciclopedia libera. Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc (AM). CopyLeft sub licenta Creative Commons.
C-ul întors este simbolul pentru copyleft. Spre deosebire de omologul său, simbolul copyright, acesta nu comportă nici un înţeles juridic recunoscut.
Copyleft descrie un grup de licenţe aplicate unor lucrări gen software, documente şi artă. În timp ce legile pentru copyright sunt văzute de susţinătorii conceptului de copyleft ca un mijloc de a restricţiona dreptul de a face şi redistribui copii ale unei lucrări, o licenţă copyleft foloseşte legislaţia copyright-ului pentru a permite oricărei persoane, care primeşte o copie sau o versiune derivată a unei lucrări, să o modifice şi să redistribuie atât lucrarea, cât şi versiunile derivate ale acesteia. Astfel, într-un sens nejuridic, copyleft-ul este opusul copyright-ului.
Unul dintre cele mai importante motive pentru care creatorii sau autorii ar dori ca lucrările lor să beneficieze de copyleft este acela că astfel s-ar crea cele mai favorabile condiţii pentru a o seria de persoane să se simtă invitate să contribuie prin îmbunătăţiri şi/sau prelucrări ale lucrărilor, într-un proces continuu.
Folosirea copyleft-ului comportă conotaţii ideologice puternice pentru mulţi. Această dezbatere ideologică este evitată însă de fondatorul a ceea ce este considerat a fi cea mai de succes implementare a copyleft-ului într-un singur produs, Linus Torvalds, care consideră ca esenţială latura practică a licenţei de copyleft GNU GPL pe care a aplicat-o softului Linux.
Într-un interviu publicat pe 18 august 2004 în Business Week, Linus Torvalds atrage atenţia asupra faptului că drumul tradiţional spre un progres în ştiinţă oferă o abordare fără impedimente pentru răspândirea informaţiei (adică prin folosirea metodei ştiinţifice): construieşti mereu mai departe pornind de la ce s-a descoperit până atunci, fără a fi stânjenit de o secretomanie aferentă rezultatelor cercetării anterioare. Această înseamnă nu numai că definiţia de mai sus se aplică unei lucrări drept „creaţie umană”, ci şi că „descoperirile umane” sau „invenţiile umane” pot fi incluse şi ele în conceptul de copyleft.
METODE PENTRU COPYLEFT
Metoda uzuală pentru atingerea acestui scop al exploatării, copierii şi distribuirii nestingherite a unei creaţii sau lucrări (şi a derivatelor) este aceea de a o trimite cu o licenţă. Această licenţă ar trebui să prevadă faptul că fiecare deţinător al unei copii a lucrării poate:
1. să o folosească fără limitări
2. să o (re)distribuie în câte exemplare doreşte
3. să o modifice după cum crede de cuviinţă.
Totuşi, aceste trei libertăţi nu asigură încă distribuirea la fel de nestingherită a unei lucrări derivate dintr-o creaţie: pentru ca lucrarea să dispună de copyleft, licenţa trebuie să asigure că deţinătorul lucrării derivate o va distribui sub acelaşi tip de licenţă. Alte condiţii de licenţiere (suplimentare sau implicite) care ar elimina alte posibile impedimente din calea utilizării, distribuirii sau modificării libere a unei lucrări includ:
- asigurarea că niciuna din condiţiile din licenţa copyleft nu pot fi revocate;
- asigurarea că lucrarea şi versiunile derivate sunt permanent disponibile într-o formă care permite modificarea, de exemplu pentru software, această formă de facilitare este considerată sinonimă cu codul sursă, în timp ce şi compilarea codului sursă ar trebui garantată fără nici un fel de impedimente;
- crearea unui sistem mai mult sau mai puţin obligatoriu pentru documentarea corespunzătoare a creaţiei şi a formelor modificate, prin intermediul manualelor de utilizare, descrierilor, etc.
Cel mai adesea, asemenea licenţe de copyleft, pentru a avea efect, ar trebui să utilizeze într-o manieră creativă legile aplicabile proprietăţii intelectuale, de exemplu atunci când este vorba de legea drepturilor de autor (cel mai frecvent caz), toate persoanele care au contribuit într-un fel la lucrarea cu copyleft ar deveni (co-)deţinătorii drepturilor de autor ai lucrării, şi în acelaşi timp, prin acceptarea licenţei, ar renunţa în mod deliberat la unele drepturi care în mod normal derivă din copyright, de pildă dreptul de a fi unicul distribuitor al copiilor lucrării.
Depinzând de legile referitoare la proprietatea intelectuală, care pot diferi de la o ţară la alta, licenţa, care nu este altceva decât o metodă pentru atingerea scopurilor pentru copyleft, poate şi ea fi diferită de la o ţară la alta. De exemplu, în unele ţări se acceptă vânzarea unui produs software fără garanţie, în stil GNU GPL standard (vezi articolele 11 şi 12 din versiunea 2 a licenţei GNU GPL), în timp ce în majoritatea ţărilor europene un distribuitor de software nu poate refuza să ofere garanţii pentru produsul vândut, din care motiv limitele acestor garanţii sunt descrise în majoritatea licenţelor copyleft europene (vezi licenţa CeCILL, care permite folosirea GNU GPL – art. 5.3.4 din CeCILL – în combinaţie cu o garanţie limitată – art. 9).
[…] va urma
-->
Răspunsuri