categorii forum

Textul original provine de la Wikipedia, Enciclopedia libera. Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc (AM). CopyLeft sub licenta Creative Commons.


[…] continuare COPYLEFT – CONCEPTE (6)


COPYLEFT APLICAT ÎN AFARA CONTEXTULUI LICENŢIERII

DREPTURILOR DE AUTOR PENTRU SOFTWARE (b)


Artă — documente

Licenţele copyleft pentru artă sunt în general conştiente de aceste limitări, aşa că diferă de licenţele copyleft pentru software, de exemplu prin distincţia dintre lucrarea iniţială şi copii (unde anumite prevederi de copyleft esenţiale se aplică numai copiilor) şi/sau apelând la noţiuni care sunt mai puţin obiective de pus în practică (sunt mai degrabă declaraţii de intenţie), de pildă stipularea respectării copyleft-ului – în lumea programatorilor, însăşi implementarea copyleft-ului este respectul maxim pe care îl poate obţine cineva.

Cu alte cuvinte: în artă, copyleft-ul trebuie să apeleze la noţiuni mai ample privind drepturile autorilor, care sunt şi mai complexe (şi mai diferite de la ţară la ţară) decât legislaţia drepturilor de autor, vezi de exemplu drepturile morale, dreptul de autor, drepturile intelectuale şi Convenţia de la Berna pentru Protecţia Lucrărilor Literare şi Artistice.

De asemenea, sistemul de licenţiere share-alike Creative Commons, cum este Licenţe pentru Documentaţie Gratuită GNU, permite autorilor să folosească tehnice limitative în lucrarea lor iniţială, ferind unele părţi din creaţie de mecanismul copyleft-ului integral. Pentru GFDL, tehnicile standard de „exceptare” includ „secţiuni invariante”, etc.

Aceste tipuri de licenţe copyleft parţiale pot fi folosite şi în afara domeniului artelor: pentru GFDL, aceasta a fost şi intenţia iniţială, ea fiind creată iniţial ca un instrument pentru susţinerea documentaţiei softului (cu copyleft) – rezultatul este însă acela că poate fi folosită pentru orice tip de document.

Mulţi artişti aplică un copyleft pe lucrările lor înţelegându-se că cei care la copiază şi apoi le editează vor menţiona artistul iniţial. Aici însă există probleme – lucrarea artistului poate fi folosită împotriva voii lui, de exemplu o pictură standard poate fi folosită într-un poster rasist. Dacă artistul este menţionat, el va apărea ca asociat cu un grup sau o ideologie, împotriva voii sale. De asemenea, nu există nici o garanţie că va fi menţionat atunci când ar trebui.


Patente

Ideile tip copyleft sunt tot mai frecvent sugerate pentru patente (se face apel la legislaţia pentru patente, în locul legislaţiei drepturilor de autor), cum ar fi comunităţile open patent care permite folosirea gratuită a patentelor spre binele comunităţii, în anumite condiţii (cum ar fi renunţarea la dreptul de a solicita noi patente care nu deservesc comunitatea). Aceasta nu s-a realizat, parţial pentru că patentele sunt relativ scumpe de obţinut, în timp ce dreptul de autor se obţine gratuit.

Dat fiind că pentru majoritatea creaţiilor cu copyleft caracteristica de copyleft este garantată doar prin legea drepturilor de autor, mecanismele de patentare pot ameninţa libertăţile copyleft ataşate acestor creaţii atunci când legii patentelor i se permite să surclaseze copyrightul (sau să limiteze întrucâtva extinderea liberă a creaţiilor cu copyleft), ceea ce poate fi cazul pentru noile reglementări privind patentele realizate în Uniunea Europeană la începutul secolului 21. Se pare că nu există un răspuns facil la aceste pericole, în timp ce se consideră că în general comunităţile care realizează produse cu copyleft nu dispun nici de resurse, nici de organizarea necesară pentru procedurile complexe ale patentării.

Totuşi, un răspuns organizat la aceste probleme pare să apară din locuri gen Groklaw. Şi IBM ar putea fi privită de comunitatea open source ca aliat, atunci când vine vorba de combinarea protejării tradiţionale a drepturilor de autor pentru creaţiile cu copyleft cu invenţiile patentate.

[…] va urma


Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->