Mihail Toma - Cu dricul la farmacie (schiţă)
Duminică, spre prânz, mă întorceam de la un amic când, îmi sună telefonul anunțându-mă că-i timpul să-mi iau pastila. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga, văd o farmacie. Înăuntru, pustiu. Mă duc direct la dozatorul de apă, scot pastila, o arunc pe gât și dau să beau.
− Dar, dumneata ce crezi că faci aici? Rămân cu paharul la gură.
Din spatele ghișeului o coconiță cu păr coafat a la Veorica și ochelari ibidem mă privește cu mâinile-n șolduri.
− Beau un pahar cu apă, răspund nevinovat și mă explicitez sorbind demonstrativ.
− Lasă, c-am văzut! Luați de pe la alții medicamentele și veniți să-mi beți mie apa.
Nu-mi vine a da crezare urechilor. Mă dau mai aproape și țintesc ecusonul:
− Da’, ce-i măi Daniela a lui Marcofan, te-a pus patroana de duminecă și-ai glanda umflată?
− Eu sunt patroana, se sufocă individa, și, dacă nu doriți să cumpărați ceva, vă rog să poftiți afară.
− Chiar mă’ntrebam ce-i cu pustiul ăsta? Dacă pe toți îi poftești așa pe-afară, pute-a faliment, fătucă. Să nu zici că nu ți-am zis!
− Miticăăă! E o persoană, aici, care mă jignește!
Pân’ să vină Mitică eu mă caut prin buzunări și mă trag mai spre ușă. Scot ceva mărunțiș și-l arunc pe jos:
− Banii pentru apă, Marcofano! Să-ți iei merțan cu ei! Iar din ușă, la marea inspirație: cu cai mascați!
Mă rostogolesc pe trepte și intru în apele internaționale, dacă Mitică are întrebări, altfel îi răspund de aici. Dar nu apare nimeni.
Cu pastila rămasă-n gât o iau agale spre casă.
Dacă-i luni, spui gunoi, iar mai nou, dacă-i prima lune din lună e zi de ridicarea selectivă a gunoaielor. Cum moșmondeam eu cu tomberoanele pe la poartă numai ce-aud:
− ‘Neața bună, domnu’ inginer!
Salt privirea, Nanu, samsarul nostru de mahala, carele, de când m-am mutat multe căruțe cu balastru, sau cu lemne, mi-a adus, mă salută de pe șaua unuia din falnicii lui harmăsari. Nanu, ‘nalt ca bradul, oacheș și cu mustața pe oală, multe inimi de muieri a înfierbântat prin tinerețele lui și nici acum, la 73 de ani, deși cu vopseaua cam scorojită, nu se lasă mai prejos.
− Da’ unde-ai plecat călare pe harmăsar, bade Nanule? Au nu-mi zice c-ai plecat în pețit?
− Ei, nu, că doară nu m-am prostit chiar acu’, la spartul târgului. Nu. Îl știi pe Zanhirache, ăla cu pompele funebre?! Și-a tras merțan pentru cărat morții și mi-a trimis vorbă că nu-i mai e de trebuință dricul ăl vechi și, dacă-mi trebe, să trec să-l iau. Apăi… îl iau, c-are roți bune și mai scot de la el câte ceva, o jiglă, un resteu, o tânjală, păcat să pui lucru bun pe foc…
Mie încep să-mi fileze lămpile.
− Ia stai o țâră, îi zic și-i povestesc pățania cu paharul cu apă. Nu faci un ocol? Să mai vadă și dricul ultima oară târgul.
Nanu râde gros și se-apleacă de pe cal, spre mine:
− Asta de costă doi poli, inginere!
− Sufletul meu răcorit merită și mai mult! Ia de colea douj’dă lei, iar ăilalți când te-ntorci să-mi povestești.
***
-->
Răspunsuri
24 paragrafe, 49 linii (rânduri)
Mihail Toma - Cu dricul la farmacie (schiţă) 2