Cuvantul

[Chiorean Aurel]

CUVÂNTUL MEU... 

Cuvântul ce-l rostesc poartă-al tău nume, 
din pieptul meu la fel ca-ntaia oară, 
rostirea lui ar vrea ca să inunde, 
în dor, dar nu vrea ...ca să doară. 
Numele tău coboară din divin, 
căldura lui ne copleșește firea, 
pe buze sfinte trece de sublim, 
și dă speranță-n vise cu iubirea. 
Numele tău îl voi urca în cer, 
în suflet ca o vară am să prind, 
cu praf de stele-am să-l pictez...pe fier, 
și ochii tăi cuvântul meu stăpân. 
Te voi rosti și-n soare și în umbră, 
până-n tarziuri vesel și apoi, 
rostirea ai să vezi cum mă inundă, 
cu taina sfântă a iubirii dintre noi.