Textul de mai jos nu-şi propune să epuizeze problematica titlului, vrea doar să genereze interes pentru tema supusă dezbaterii.
Citatele sunt extrase din volumul „Un dicţionar al înţelepciunii” de Th. Simenschy, Junimea 1979.
Viaţa ne dovedeşte că „ Toţi năzuim după glorie, şi cu cât cineva e mai sus, cu atât e atras mai tare de ea.” (Cicero), iar, uneori, facem cele mai curioase fapte şi acţiuni pentru a o obţine. „Cine nu dă bucuros sănătatea, odihna şi viaţa sa în schimbul reputaţiei şi a gloriei, moneda cea mai inutilă, mai deşartă şi mai falsă din câte întrebuinţăm? (Montaigne). Rareori ne dăm seama că „Gloria păşeşte mândră pe un drum prăpăstios” (Ovidius), iar slujitorii ei alunecă în hăul ce se află pe ambele părţi ale acestuia
„Gloria oamenilor mari trebuie măsurată totdeauna după mijloacele care au servit pentru a o dobândi” (La Rochefoucauld), deoarece „Noi înălţăm gloria unora pentru a coborî pe cea a altora” (ib). Când la mijloc se află idei politice precum şi puterea de a le aplica, asistăm la dramele abominabile ale sec. XX, însoţite de mistificarea adevărului timp de peste o jumătate de veac. Gloria unor personalităţi ale acelor timpuri s-a consolidat cu ajutorul neadevărurilor şi a crimelor de care ne este teamă să vorbim chiar şi astăzi.
„Dorinţa de glorie este ultima pe care o leapădă chiar şi înţelepţii” (Tacitus), alteori se fixează puternic şi definitiv, cangrenând sufletele. „Înşişi filozofii pun numele lor chiar pe operele în care tratează despre dispreţul gloriei” (Cicero)
Sunt unii oameni, destui de puţini însă, care cred în principii morale riguroase şi care au convingerea că „Gloria şi bogăţia fără judecată nu sunt bunuri sigure”(Democritus), şi că doar cei care admit că „Cine va dispreţui gloria o va avea pe cea adevărată” (Livius). Pentru ei „Nu gloria are valoare, ci meritul prin care o dobândim” (Schopenhauer), „Deoarece există glorie fără merit şi merit fără glorie” (Ibd). Încrâncenaţi în pasiunile şi tentaţiile existenţei, luptând disperaţi pentru notorietate exacerbată (un alt termen pentru glorie), nu suntem atenţi la (Papini) care exclamă „Gloria, care-i o şoaptă atât de scurtă în tăcerea veşniciei!” – şi la faptul că n-ar trebui să o slujim cu atâta asiduitate!
Alţi oameni angajaţi autentic şi raţional în trăirea normală chiar dacă nu o urmăresc asiduu, prin faptele lor au convingerea că „Osteneala dă naştere gloriei” (Euripides), dar şi simplei mulţumiri pentru lucrurile bine făcute.
Tentaţia obţinerii unei glorii recunoscute, a notorietăţii publice este imensă pentru majoritatea indivizilor societăţii. Vezi cu uimire şi groază cum apariţia în presă sau la TV, este ţinta asiduă a unor persoane care cred că aceasta le conferă o valoare oarecare. Presupunere demonstrează un dezechilibru interior foarte grav, dominarea fiinţei de către sentimentul frustrării, de lipsa alimentării continue a sufletului cu iubire, de căutarea disperată şi prin orice mijloc a compensării golului sfâşietor şi inconştient ce le domină fiinţa. Robinetul prin care circulă Iubirea Divină are dublu sens, de la interior către exterior pentru dăruire şi din exterior spre interior pentru a o primi. Blocând primul sens şi cel de al doilea se colmatează, şi, de aici, apare nevoia acută de a lua de la oamenii din jur ceea ce nu mai putem primi de la divinitate.
Aici este dificultatea majoră de înţelegere! Nu trebuie să aştepţi iubirea, notorietatea sau gloria de la ceilalţi (trebuie doar să dăruieşti iubirea), deoarece toate acestea sunt cuprinse în însuşi gestul existenţial (doar în măsura nevoii de creştere spirituală), în periplul trăirii umane; viaţa nu se poate desfăşura fără continua adiere a Iubirii Divine.
Gloriei trebuie să-i asociem şi trufia, ea o însoţeşte întotdeauna şi se dezvoltă cu atât mai mult cu cât personajul este mai vanitos şi sensibil la omagii. Cineva, cu adevărat puternic, n-ar remarca elogiile celor din jur, şi nu le va conferi statutul de dogmă în slujirea de sine.
Noiembrie 2013
-->
Răspunsuri