categorii forum

De gustibus ...

                                             

 

 

        Chestia cu " gusturile care nu se discută " este una dintre cele mai  eronate afirmaţii din ultimii 2000 de ani, cînd tot timpul şi toţi oamenii discută exact despre gusturile fiecăruia în parte !...

      Fraza în latină sună : " de gustibus non disputandum " şi sensul ei este că despre gusturi nu poţi şi nu trebuie să ai dispute; ele nu trebuie să fie pricina unor dispute sau certuri...Acum, dispute sau certuri nu TREBUIE SĂ AVEM DESPRE NICI O PRICINĂ, ORICARE AR FI EA, dar pentru că sîntem în Kali yuga, Epoca Prostiei Umane Generalizate şi pentru că avem nivelul de constiinţă al unor copii de  creşă ( cei mai mulţi dintre noi ), afirmaţie făcută de însuşi Dumnezeu Tatăl  în " Conversaţii cu Dumnezeu ", atunci nu numai că avem dispute, ci şi violenţă atroce...şi multe alte nenorociri   pe această  planetă !...

     Şi nu trebuie să avem dispute despre gusturi, pentru că, în general vorbind, fiecare  criteriu  de apreciere este unic  şi strict personal, aşadar nu prea ai cum stabili întîietatea unuia asupra altuia...Cu toate acestea,  sînt o mulţime de domenii în care se fac clasamente ale gusturilor, începînd cu moda marilor case de modă, unde se cheltuiesc  sume exorbitante pe nişte zdrenţe penibile cu aerul că se face o treabă foarte serioasă, ba chiar teribil de importantă !... Continuînd cu topurile muzicale, cinematografice şi de oricare natură ar fi ele, topuri care reflectă  în cea mai mare parte  gusturile celor mulţi şi  LIPSIŢI DE GUST !...

     Pentru că dacă se iau drept criteriu estetic esenţial gusturile mulţimii de pretutindeni, gusturile majoritare, atunci  ni se oferă un tablou sumbru al omenirii, dar despre acest aspect nu merită să vorbesc mai mult , întrucît orice om de bun simţ şi inteligent înţelege la ce mă refer...

     Despre gusturi nu  trebuie să avem dispute, dar e de dorit SĂ LE DISCUTĂM, pentru că ele trebuie rafinate cu ajutorul unor criterii estetice  general umane şi  profunde, mult mai profunde  decît ce se face în actuala anti-civilizaţie de tip masonic, unde, precum se vede, toate valorile sînt inversate INTENŢIONAT !...Şi cum să afli, cum să-ţi dai seama, cum să conştientizezi tu, oricine ai fi tu, că gusturile tale sînt gregare sau aiurite sau că  gusturile tale arată un nivel de conştiinţă şi conştienţă  deloc rafinat ?...Doar discutînd despre ele , adică exact pe dos de ce se afirmă în foarte populara  şi des întrebuinţata propoziţie că " gusturile  nu se discută " !

    Cît despre criteriile estetice  profunde şi  general umane, ele merită o discuţie separată, însă  chiar dacă le-ar cunoaşte toată lumea, ele tot n-ar fi aplicate, din simplul motiv că pentru a avea gusturi rafinate, omenirea  ar trebui să-şi rafineze nivelul de conştiinţă, iar pentru asta ar trebui...
să trecem în Satya yuga, Epoca Adevarului  Divin sau Epoca de Aur ( cum o numeau vechii greci )...trecere care implică o condiţie SINE QUA NON , anume orientatea majorităţii oamenilor către valorile autentice, valori Divine...pe care nu le mai enumar aici, fiindcă se ştiu !

         În concluzie,  e de dorit să discutăm despre gusturi, mai cu seamă cu cei care au atins un nivel de cunoaştere şi realizare interioară mult superior nouă...asta dacă vrem să evoluăm spiritual, în caz contrar, cînd nu sîntem interesaţi de o evoluţie spirituală  conştientă, ci numai de acumulări materiale ori experienţe sexuale fără iubire sau doar de acapararea puterii asupra altor fiinţe umane, cînd avem impresia că sîntem bine aşa cum sîntem şi ne simţim bine în larvaritatea noastră – pe care evident că n-o percepem în acest mod  ! -  cînd NICI  MĂCAR  O  SECUNDĂ  NU  PUNEM  LA  ÎNDOIALĂ  NIVELUL  NOSTRU  JALNIC DE CONŞTIINŢĂ, PENTRU CĂ  ÎI  VEDEM  PE  TOŢI CEILALŢI  ASEMENEA  NOUĂ, atunci desigur că orgoliul nostru îşi este lui însuşi  prea-destul  şi n-avem nevoie să ne dea nimeni lecţii de ce şi cum trebuie să facem  " aia sau cealaltă  " !...

                  Partea bună este că, la fel ca tot ce există  în  Creaţia Divină,  nici Prostia umană nu este  eternă  la nivel individual !...Doar supărătoare  pentru  unii sau chiar dureroasă prin efectele ei dezastruoase! Vorba cuiva :  Cînd ești mort, nu știi că ești mort. Doar ceilalți suferă. La fel și cînd ești prost !

 

 

Comentariul unui cititor :

       Un aspect care merita mentionat este acela ca omul, indiferent de pregatirea sa, educatie, cultura din care face parte, are innascuta capacitatea de a sesiza si a recunoase valorile esentiale, Adevarul. Acest lucru este cel mai bine exemplificat in domeniul arhetipurilor...caci acestea sunt imprimate in fiecare om. .. în subconstientul colectiv. Astfel ca orice om va putea recunosate in operele de arta, de ex. arhetipurile la care face artistul referire, indiferent de pregatirea celui care recepteaza respectiva opera de arta. Ca ex Pasarea maiastra a lui Brancusi (si alte sculpturi ale lui)...majoritatea oamenilor care o privesc recunosc arhetipul zborului, inaltarii.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->