E toamnă azi în mine

[Maria Calinescu]

Când toamna înmiresmată dă sărutul verii,
Schimbă-nfăţişarea cu lacrima din ploi,
Aduce iar în minte melancolia vremii,
Iubirea care-a fost şi va rămâne-n noi.

E toamnă azi în mine și-n vârsta de acum,
Pe tâmpla argintie îmi plouă cu regrete,
Clipele frumoase s-au pierdut pe drum,
Arde frigu-n vise, ca țipăt de egrete.

Toamna îşi revarsă culoarea-n lăvicere,
Acoperă azi urma tristeţii şi-a durerii,
Umbre de foc ascunde totul în tăcere,
Iubirile se-mbracă în curcubeul verii.

Pictează umbre vii pe drumul care trece,
Surâsul meu devine din ce în ce mai rece.
Iubirea regăsită acuma doar în vers,
Foșnește a tristețe pe drumul meu de mers.

Îmi picură cu rouă în dorul meu ucis,
Mă simt o condamnată cu visul interzis.
Şi rătăcesc hoinar prin toamna ruginie,
Iubirea-i vis pierdut, nicicând n-o să mai vie.

Sunt chiriașul toamnei ce pribegesc prin ieri,
Mă doare amintirea şi strig la nicăieri,
Foșnetul de frunze răspunde-a compromis,
Cu lacrima de tină alină al meu, plâns.

Din umbre ruginite, eu aş zidi menirea,
În almanahul vieții, pe file-aş pune glas,
Când peste tâmple se așterne azi albirea,
Să-mi sune a bucurie, speranța ce-a rămas.