Când am zărit-o eu, venea de la scăldat,
Și era nudă și frumoasă ca o zâna,
Și udă ... și-avea mersul legănat,
Și-acea chemare caldă de cadână.
Avea în coapse unduiri de valuri
Și-o zbatere aprinsă avea în piept,
Că apa ce se zbate între maluri,
Nereușind să surpe malul drept.
Și-avea o piele ca nisipul mării,
Aurie și fierbinte la un loc
Și-mprumuta în ochi culoarea zării
Când azura sub soarele de foc.
Și avea gură roșie ca o fragă,
Ce te ardea precum o flacără de foc,
Și te-arunca-n patima cea mai neagră,
De ai fii vrut să frângi al ei mijloc.
Era năluca zilelor fierbinți,
Când te uitai la sfârcul roz al sânilor,
Ți se-aprindeau în vene aprige dorinți,
De i-ai fi sărutat și urma pașilor.
Era și zâna și nălucă, când era nudă,
Această Evă a șarpelui cu clopoței
Și n-o strigai dar ai fii vrut să te audă,
Căci Ea era cât la un loc zece femei.
Și de atunci o port în gând mereu ,
Și cred că nu va fii nici când uitată,
Ea e femeia sufletului meu,
Și singura ce am iubit vreodată.
de Gabriela Mimi Boroianu
Vizualizări: 0
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
poezie, selectat 13-14-15