Precum lesne se poate vedea de aproape orişicine cu mintea limpede, majoritatea oamenilor suferă de un orgoliu exarcerbat, direct proporţional cu ignoranţa de care dau dovadă în conformitate cu proverbul neaoş care zice că “prostul nu-i prost destul pînă nu-i fudul”!
Asemănarea orgoliului, mai precis spus a egoului, mai mic sau mai mare de care suferim aproape toţi, cu antreul locuinţelor este foarte sugestivă, în sensul că atît egoul, cît şi antreul se află în faţă, vizibil, dinaintea a ceva… la cei mai mulţi dintre noi şi la cele mai multe dintre locuinţele noastre. Obervăm, aşadar, că cei mai mulţi dintre oameni vieţuiesc în ceva asemănător unor antreuri sau holuri sau oricare ar fi denumirea lor specifică, unde depozitează o mulţime sufocantă de dorinţe, tendinţe, intenţii şi speranţe întru mai bine, care de care mai fantasmagorice; sentimente şi gînduri îmbîcsite de frustrare şi lăcomie nevindecabile.
Ignorînd total că dincolo de uşa sau perdeaua antreului, se află una sau mai multe camere ale inimilor, ale sufletului amorţit sau adormit, care se revigorează cît de cît doar în rarele momente cînd ne îndrăgostim, ba chiar cînd iubim cu adevarat din inimă şi nu din centrul nostru sexual. Dar pentru că, de obicei, Egoul vrea şi chiar acaparează totul, chiar şi acele minunate momente de Graţie sînt repede otrăvite cu pretenţii de posesivitate, gelozie, invidie, rapacitate şi uităm incredibil de repede vastitatea camerelor sufletului nostru, care ne-ar permite nu numai o libertate din ce în ce mai mare, ci ascunde nebănuit de multe surprize minunate mai ales pentru cei care şi-au trezit plenar sufletul, şi atunci păşim nu doar într-o locuinţă cu 2-3 cămăruţe, ci de-a dreptul într-un palat magnific.
-->
Răspunsuri