EMINESCU ȘI NOI
La mijloc de iarnă, Eminescu cade în sufletele noastre ca un blestem. Academia Română i-a închinat în ziua lui de naștere o mare sărbătoare: Ziua culturii române. Poate vă întrebați de ce. Pentru că Eminescu e unic ca Dante, ca Shakespeare,ca Petrarca, ca Ronsard, ca Goethe sau ca Byron. Și e unicul român romantic de talia marilor romantici ca Lamartine, Vigny, Musset, Hugo, Heine, Novalis, Schiller, Byron, Leopardi, Pușkin și Lermontov.
El a despărțit apele de uscat în literatura română. De la el încoace se scrie altfel poezia. A rupt lanțul ciunismelor și pumnismelor ardelenești și a creat limba literară, altoind-o cu filonul ei cel mai sănătos, limba populară.
S-au scris și se vor mai scrie mii de pagini despre el cât va trăi limba română. Viața lui, puțină cât a fost, a fost aruncată pe tarabă de diferiții biografi, de la Octav Minar până la ultimul eminescolog, tălmăcind-o și răstălmăcind-o. Prinsă din vârtejul cotidianului, viața lui a căzut pradă vulgului și anecdoticului, repovestită de contemporanii lui, prieteni sau neprieteni, și reluată în biografiile succesive care mai de care mai bizare.
Eminescu în primul rând a fost și el om ca toți oamenii. A iubit și a urât. A avut și vulnerabilități. Dar a avut ceva în plus. A luat asupra lui tot blestemul nației. A simțit ca nimeni altul pulsul timpului și a arătat încotro merge lumea. El este,, descoperitorul lumii așa cum este” cu toate implicațiile acestei descoperiri. Aceasta este revelația sa și este și revelația noastră când îl citim.
Eminescu flecar, Eminescu gelos, Eminescu naționalist, Eminescu liric, Eminescu antimonarhic, Eminescu budist, Eminescu prieten al lui Bahus, Eminescu ,,vetust și autor de romanțe sentimentale”, Eminescu revoltat, Eminescu blazat, Eminescu antisemit, Eminescu urmărit de informatorii Aulicei Împărății, Eminescu sărac, Eminescu recalcitrant, Eminescu poetul veronian, Eminescu prozatorul romantic, Eminescu ziaristul tăios antiliberal, , Eminescu demiurgul sau geniul, până când și Eminescu nebunul, etc.
Dimensiunile sale spirituale întrec orice categorisire și încadrare în formule șablonarde.
Căci el a simţit, a auzit si a văzut enorm ca şi Caragiale.
Dintr-o târfă el a făcut o madonă, dintr-o banală baltă, un lac de vis, dintr-o poiană, un omăt de iarbă.
La el noptile se topesc în argint şi aur. Pădurea se transformă în templu. De fapt toată natura e un templu.
Cromatica privirii lui e aparte, dominată de alb, galben şi albastru. El vede prin ceaţă unghiurile închise unde se ţese păiejenişul. La el lumea mică a gâzelor este o lume mirifică, umanizată şi plină de miracole.
Poezia lui de dragoste este litanie. Dorul şi dragostea sunt cele două sentimente care-l obsedează.
Articolele lui de la ,,Timpul” sunt și astăzi actuale.
Eminescu nu poate fi împărțit, repetându-se locuri comune și truisme, Eminescu trebuie luat Unic, așa cum a fost el, ferindu-l de aura senzaționalului.
Dar noi? Ce facem cu Eminescu?
Dintr-un sondaj sumar vedem că 35-40% dintre tineri nu mai citesc Eminescu. Sau trec peste el superficial. Câți dintre tinerii de azi mai pot recita o poezie a lui de la cap la coadă? O să-mi spuneți că azi Eminescu nu mai e la modă. Eminescu este etern, el nu intră în categoria celor care sunt la modă.
Dând elevilor sarcina să-mi culeagă poezie populară prin 1965, atunci când ,,Doina” lui era interzisă, mi-a apărut culeasă de elevi de la bunici ca poezie populară. Așa de mult intrase în conștiința poporului.
Deschid discuția despre Eminescu.
Voi tineri, dar și voi oameni vârstnici până la bătrâni, spuneți ceva despre acest miracol al nostru care se numește Eminescu.
Aștept cu nerăbdare părerile voastre!
Ion Ionescu-Bucovu 23 decembrie 2001
-->
Răspunsuri