categorii forum

Excursie în Bucovina

       Îmi doresc foarte mult să ajung în Bucovina, anul acesta. România noastră este foarte frumoasă. Unică. Bucovina cred că este unul din tărâmurile de vis ale ţării, un loc în care tradiţiile continuă drumul început acum sute de ani, dăinuind în inima şi sufletul celor de acolo. Bucovina a fost şi rămâne zona în care sărbătorile sunt cu adevărat pline de spirit, iar obiceiurile s-au păstrat în forma lor autentică. Pe perioada sărbătorilor, este locul cel mai căutat de turişti, pentru că acolo se trăieşte cel mai intens sărbătoarea, acolo emoţia este neaoşă, naturală, lipsită de influenţa fenomenului comercial.

       Aş vrea să vizitez staţiunile – adevărate bijuterii - Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului. Nu aş rata,  desigur,  mânăstirile şi bisericile din Bucovina care fac parte din patrimoniul UNESCO: Humor, Moldoviţa, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Voroneţ, precum şi bisericile Pătrăuţi şi Arbore. Alte mânăstiri deosebite pe care mi-ar plăcea să le văd sunt Suceviţa, Risca, Slatina, Putna, Slătioara. Aş vrea să ajung şi la Monumentul PALMA, la Salina Cacica şi la muzeele din zonă: Muzeul Ouălor Încondeiate, Muzeul Etnografic, Complexul Muzeal Bucovina, Muzeul „Arta Lemnului” Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, Muzeul „Apelor”.

      Ideea unei asemenea excursii aparţine prietenului meu, idee care mi s-a părut extraordinară. Această idee s-ar putea materializa de Paşti ori în luna mai, atunci când primăvara va înflori întreaga natură. Practic, nu am conturat foarte precis programul excursiei noastre, ne mai gândim la coordonatele acesteia. Poate îmi sugeraţi şi voi câteva idei pentru ca această excursie să fie reuşită, plină de mişcare şi culoare şi să poată fi fructificată la maximum.

        

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->