Se plânge pământul prin lacrimi de flori,
De roua brumată căzută în zori,
De vântul ce-și caută umbra-n zenit,
De soarele care de cald a murit.
De mine, de tine, de dorul din noi,
Se plânge azi viața dând timpu-napoi,
De fiece clipă ce greu a trecut,
De frica de-a trece în necunoscut.
Și trece iar toamna cu zilele reci,
Când tu rătăcești visător pe poteci
Și plângi după dragostea care-a trecut,
Umplând veșnicia cu necunoscut.
Doar visul de toamnă e-același mereu,
Tânjești alergând, căutând Dumnezeu.
Dar seara se lasă cu clipele moi
Și nu plângi când viața se-mparte la doi.
Răspunsuri
De această dată dv. aţi postat iniţial în altă parte această poezie (în categoria mini-concurs). Am mutat-o eu aici...
Conotatiile verbului "a plange", dau un farmec deosebit poemului.
Imi place poemul, l-am recitit cu placere.