O fetiţă ţinea în mâinile sale două mere.
Mama sa a venit la ea şi a întrebat-o blând pe mica ei fiică, afişând un zâmbet:
– Scumpa mea, poţi să îi dai mamei tale unul din cele două mere?
Fata s-a uitat la mama sa pentru câteva secunde, apoi brusc a luat o muşcătură dintr-un măr şi apoi repede o altă îmbucătură din celălalt. Mama a simţit că îi îngheaţă zâmbetul pe faţă. Se străduia din greu să nu îşi dezvăluie dezamăgirea.
Apoi fetiţa i-a înmânat mamei sale unul din merele muscate şi i-a spus:
– Mămico, uite. Mărul acesta este mai dulce.
Indiferent de cine eşti, de cât de multă experienţă ai şi de câte cunoştinţe crezi că deţii, evita să judeci. Oferă-le celorlalţi privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate că nu este realitatea. Nu trage niciodată concluzii pentru alţii. Prin urmare, niciodată să nu ne concentrăm doar pe ceea ce se vede la suprafaţă şi să nu îi judecăm pe ceilalţi fără să îi înţelegem mai întâi.
De exemplu:
Cei cărora le place să achite ei nota de plată... nu fac asta fiindcă sunt prea bogaţi, ci fiindcă pun prietenia deasupra banilor.
Cei care iau iniţiativa la muncă... nu fac asta fiindcă sunt proşti, ci fiindcă înţeleg concepul de responsabilitate.
Cei care îşi cer primii scuze după o ceartă... nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au greşit, ci fiindcă îi preţuiesc pe oamenii de lângă ei.
Cei care sunt dispuşi să te ajute fac asta nu fiindcă îţi datorează ceva, ci fiindcă te văd că pe un prieten adevărat.
Cei care îţi trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindcă nu au nimic mai bun de făcut, ci fiindcă tu eşti în inimile lor.
Într-o zi, ne vom separa unii de alţii şi vom duce dorul conversaţiilor noastre despre tot şi nimic, despre visurile pe care le-am avut. Vor trece zile, luni, ani, vom păstra legătura din ce în ce mai puţin..
Într-o zi, copiii noştri vor vedea fotografiile cu noi şi vor întreba: „Cine sunt aceşti oameni?”.
Iar noi vom zâmbi cu lacrimi invizibile fiindcă inima este atinsă de un cuvânt puternic şi vom spune: „Cei alături de care am avut cele mai bune zile din viaţa mea.”
-->
Răspunsuri
Dacă nu întrebi, dacă nu te întrebi, dacă nu cauți tu calea ai să te învârți toată viața în genunchi în jurul templului prostiei tale.
Știi cum e asta? Ca aia cu treptele...
Cică un grup de turiști merg să viziteze niște temple pe undeva pe-aiurea. Unul din ele era cocoțat tocmai în vârful muntelui. Unii urcă câteva trepte și, privind în sus, se dezamăgesc și pun de-un grătar. Alții, mai curajoși sau mai curioși tot urcă, înșirându-
se pe trepte în funcție de cât îi țin puterile. Unul din ei, cel mai hotărât ajunge în sfârșit la poarta templului unde îl vede pe ghid:
- Dar... cum, cum ai putut ajunge înaintea mea?
Ghidul îi răspunde surâzând:
- Dacă întrebai... În spatele templului este instalat un funicular.
E o oarecare reducere la absurd, copilăroasă și expusă în exemple puctiforme. O încercare de a explica o complexitate aflată într-o permanentă labilitate.Încercarea, străduirea, de a stabili un tipar, pe care se tot străduiește să-l afle de cînd a aflat că un băț împreună cu altul fac două iar atunci când rupe pe unul din ele se fac trei.
Multumim!
Superb! Multumesc!