Pop Dorina - La școala de vară (o tentativă de... basm)
Nu o să-ncep cu prea cunoscutul: „A fost odată ca niciodată”, căci nu-mi arde de basme! Eu sunt păpușica Ralu și caut pe internet, de câteva zile, o modalitate de a alunga tristețea de pe chipul stăpânei mele. Nu-mi spuneți că suveranii sunt și triști! Știu deja acest aspect, însă jupâneasa mea are doar cinci anișori. De ce să fie necăjită că prietenele ei au plecat în vacanță? Ce vină are ea că locuiește doar cu bunica? Părinții... of, au părăsit-o de mică, luând calea pribegiei, la cules de căpșuni.
– Ginuța, ce-ai zice să dăm o petrecere? Pot chema toate păpușile rămase singure din bloc!
– Faci tu asta pentru mine?
– Ei, e o nimica toată! Cu Angy comunic de peste doi ani pe Facebook, cu Lavinia împărtășesc impresii prin e-mail, iar pe Melania am urmărit-o de ceva timp pe instagram. Când să le chem la noi?
– Vineri! Bunica va fi la piață...
Și s-a ales praful de timpul meu liber. Trebuie să pregătesc muzica, să fac comandă on line de sucuri și pizza, și câte-n lună și-n stele. Zilele au trecut ca clipele, iar noi, rămase singure acasă, așteptăm musafirii. Am pregătit și-un playliste cu muzica, dar... bate cineva la ușă? Ginuța a sărit mai repede ca mine, însă spre surprinderea ei nu erau tovarășele mele, ci ursulețul de pluș al Emiliei, plecată în Grecia, la mare.
– Am înțeles că dați o petrecere. Pot veni și eu?
– Ești binevenit, Martinel. Intră.
De nesuferitul ăsta de urs nu-mi prea place, însă dacă Ginuța l-a poftit în sufragerie, n-am ce comenta. Mă așez pe un fotoliu din hol, căci am fost anunțată printr-un mesaj că-n cinci minute sosește pizza. O altă bătaie-n ușa de la intrare îmi deranjează odihna. Deschid, fără să mă uit pe vizor. Zdrențuita girafă a lui Fănel îmi zâmbește cu subînțeles, însă tace. Încerc să iau inițiativa, invitând-o înăuntru. Nu mă refuză. Șontâc-șontâc se urnește spre camera unde Gina-l interoghează pe Martinel. Trântesc ușa și mă arunc pe fotoliu, dar mirosul de pizza îmi sugerează faptul că trebuie să deschid din nou. Mă ridic, puțin cocoșată de spate, fac câțiva pași și mă-mpiedic de cizmele lui Martinel. Deschid cu greu, plătesc comis voiajorului și-l strig pe nesuferitul de ursuleț:
– Martinel, hai să mă ajuți. A sosit pizza!
Ca orice urs, când aude că-i rost de mâncare uită de kilogramele în plus pe care le cară-n spinare și aleargă precum un iepuraș pe mocheta din hol. Îi ascunsesem încălțările în dulăpiorul de pantofi, dar tot s-a-mpleticit de unul dintre fotolii ca un om beat.
– Înveți mersul pe sârmă sau îți curg balele, Martinel?
– Ralu, nu fi obraznică, se aude vocea autoritară a Ginuței.
Mai bine tac și-l las pe prostănac în pace, căci soneria indică faptul că mi-au sosit prietenele, după zarva ce se-aude dincolo de ușă. Nu m-am înșelat, dar fiecare păpușică adusese cu ea încă trei prietene din blocurile învecinate, care primiseră același tratament de la amfitrioanele lor – singurătatea. Spre surprinderea celor trei din sufragerie, intru triumfătoare, urmată de o duzină de păpuși gălăgioase.
– Dansăm, Ralu? se aud câteva voci în spatele meu.
Nu răspund intenționat, dar mă apropii de computerul Ginuței și caut pe Youtube prima melodie. Doar ursulețul și girafa, tolăniți pe canapea se uită cu un ochi la noi și cu celălalt la pizza de pe măsuță. Noi, explodând la refren cu gesturi nesăbuite, reușim să dărâmăm vaza cu margarete de plastic pe covor. Distracția însă continuă și-n cor, rostim după vocea Andreei Antonescu: „Lasă-mă papa, la mare. Vreau distracție și soare.” Ginuța, neatentă, cade pe covor, împiedicându-se de vază.
Cioburi. Petale de plastic albe. Gălăgie. Dar distracția continuă. A doua melodie o determină pe drăcușoara de Lavinia să-l invite la dans pe Martinel, care-o refuză cu botul plin cu pizza. Două câte două, prietenele mele se dezlănțuie pe covorul îmbâcsit de resturi menajere. Și gălăgia revine la refren: „Mă-ntorc la Tine iar și iar Mare Albastră/Cum se întoarce valul tău, veșnic la mal.” Girafa, simulând dureri de cap, se retrage politicos. Plecarea ei se sincronizează perfect cu următoarea melodie: „Dacă pleci, vreau să vin cu tine.” Dar... n-a mai plecat nimeni, încă din contră... a venit bunica! Muzica tace brusc, căci am smuls pur și simplu cablul de alimentare din priză. Nu apucăm însă să strângem cioburile și florile descompuse de pe covor, dar Ginuța, inteligentă cum o știu, iese din cameră, sugerându-ne să strângem noi, și-o ține pe bunica de vorbă la bucătărie. În zece minute, cu hărnicuțele mele prietene am șters până și praful. Nu se mai vede nici o urmă a dezastrului, dar ce facem cu musafirii? Nu-i putem arunca pe fereastră. În căpșorul meu se zbat două idei: ori caut vreo două cearșafuri să le leg și să-i evacuez pe rând pe geam, ori le dau câte-o foaie să scrie tabla înmulțirii. Nu apuc să decid ce voi face că bunica intră-n cameră urmată de nepoțica dumneaei.
– Ce faceți voi aici, drăguțelor?
– Ne-am gândit să facem o școală de vară, dragă buni. Voi învăța păpușelele să deseneze, să cânte și de ce nu, poate chiar tabla înmulțirii...
– Atunci la treabă, dragele mele. Eu mă retrag în bucătărie să pregătesc un chec cu cireșe.
Și „nu încălecai pe-o șea” că nu-i gata istorioara mea!
Ajunsă-n bucătărie, bunica uită că avem musafiri și-i dă drumul tare la radio. Vocea lui Tudor Gheorghe se aude până la parter: „Au înebunit, salcâmii...”. Vecinul Costică, un sclifosit cu părul grizonat, strigă cât îl țin plămânii:
– Tanti Aneta, dă muzica aia mai încet c-a adormit Azorel pe banca din fața blocului.
Păpușile se prăpădesc de râs. Ginuța fuge în bucătărie și-nchide repede geamul.
– De ce-ai închis geamul? Mi-e cald!
– Comentează „bolovanul” ăla de la parter că facem gălăgie...
– A, am uitat că învățați. Scuzați-mă, afirmă bunica în timp ce închide radioul.
Se poate să „înebunescă salcâmii”? Nu știu. Îi las pe oamenii mari să decidă dacă-i o glumă sau o metaforă.
Eu încalec pe o șea
Ce o fi vom mai vedea,
Azi am spus ce am trăit,
Iar pățania... s-a sfârșit?!
31 paragrafe, 82 linii (rânduri)
-->
Răspunsuri
Ce basm, că e realitate curată!
Posibil...
P.S. Vă mulțumesc de trecere, domnule Nitu Constantin.
31 paragrafe, 82 linii (rânduri)
Pop Dorina - La școala de vară (o tentativă de... basm) 2
Vă mulțumesc pentru promovare, domnule Muntean.
Nu este „o școală de vară” a vreunui partid politic, ci o lecție de inocență îmbrăcată în haina unui basm.
P.S. Vă invit la lectură.