Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat
Primul sărut, atingerile cu fior,
Roșeața bruscă ce-apărea pe-al meu născior
Când ne priveam, seara, la horele din sat.
De atunci, noi, împreună, ne-am completat
Rotindu-ne funcțiile: soldat, maior.
Nu m-ai călcat niciodată pe pantofior
Când ne priveam, seara, la horele din sat.
Copiii, nepoții viața ne-au colorat
Cu-a lor prezență angelică, blândă
Și îmi amintesc cât eram de plăpândă
Când ne priveam, seara, la horele din sat.
Bilanțul vieții-n doi ne-a scurtcircuitat.
Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat…
Răspunsuri
În sfârşit am ajuns şi la horă! Ce frumos! Ne mai dezmorţim, ne mai strângem, normal, ne horim şi de ce nu ne iubim! Că de aia e vară u taine! Rime de rang 2-3 şi chiar 4! Nota mea: (9)
Dacă ați asortat nota cu numărul ronsetului postat de mine, domnule Muntean, vă invit la o horă virtuală:
Printre amintiri adesea călătorești,
Cu multă bucurie mereu povestești.
Chiar dacă anii peste noi au cernit,
Mă bucur, aici noi ne-am întâlnit.
Și eu mă bucur de-ntâlnirea noastră,
Vorbind de stele și de noaptea-albastră.
Și-n „horă” încă-un vers clădesc:
Doamnă Mija, vă mulțumesc.