LA IPOTEŞTI
Am venit la tine ,nu, să-ţi număr paşii,
Am venit la tine să-ţi caut urmaşii.
Am venit la tine să-ţi privesc şi lacul,
Am venit la tine să-ţi privesc conacul.
De ce astăzi ,Ipoteşti, trist şi singur este?
Nu m-ai văd urmarea zânei din poveste,
Nu m-ai văd nici lacul, nuferi să-l încarce,
Nu m-ai simt pădurea , timpul că-l întoarce
Trist şi singur astăzi, duşmănit de vreme,
Duşmănit de grupul ce m-ai poartă steme,
Dar, tu, cu suflet rece şi nepăsător,
Tu priveşti la toate doar NEMURITOR !
Lângă tine au rămas ,cei ce văd în poezie,
dor şi lacrimă pe obraz.
Cei ce văd pădurea, lacul,nuferi galbeni că-l încarcă.
Lăsând pasul lor în urmă, lunecând pe apă-n barcă.
Ei, ar vrea să-ţi curme somnul şi de dor să nu m-ai mori,
Iar,în liniştea-n-serării să fii iar plin de fiori,
Şi s-aduci iar, la lumină dragostea de ţară, neam.
Şi să-i poţi aduce acasă, să întregeşti o ţară un neam!
viorica gusbeth
-->
Răspunsuri