Un final de Mai 2020 în care zilele au alternat între temperaturi plăcute și ploi răzlețe atât de necesare și un început de Iunie 2020 aflat sub aceleași impuneri. Din fericire în zonele de câmpie ale Crișanei ploile au venit ca o binecuvântare pentru vegetație și viețuitoare și nu au stricat așa cum se putea vedea în alte regiuni. Am putut să gust din cireșele proprii și mai puțin din căpșunile care ar trebui să fie mai multe. De asemenea salata mamei din grădină a devenit indispensabilă și însoțește salatele la masă și câte o supă de sezon săptămânală. Personal o mai folosesc, alături de mărarul tot din grădină, la spaghetele cu brânză dulce pe care mi le prepar singur. Bujorii au înflorit și sunt atât de gingași, dar doar cei albi se mențin încă. Din păcate bujorii roșii s-au scuturat foarte repede, înainte de a-i imortaliza cumva în acest an…
Relaxarea generală a fost trâmbițată peste … mări și țări, vorba poveștilor, și este atât de așteptată încât parcă ca o lege a firii fiecare persoană mai îndrăzneață se grăbește să o anticipeze. Autoritățile sunt și ele mult mai indulgente. Ieșit prin oraș, la Oradea, îmi aminteam acum, precum stră-străbunicii și străbunicii la piața orădeană venind pe jos sau cu căruța de la țară, am putut vedea orașul într-o stare acceptabilă. Într-o zi am petrecut chiar câteva ore la bibliotecă însă sub regimul destul de strict respectat al distanțării fizice, a igienei și se observa că puținii cititori sau personalul nu prea jubilau. Personal nu prea dialoghez îndelung, nu abordez străini, răspund politicos și cât mai scurt dacă sunt întrebat ceva, dar sunt încântat să schimb uneori impresii și opinii scurte cu unele persoane. Ba chiar aș zice că eram salutat cu bucurie chiar și de către femeile de serviciu. În zona centrală a orașului, semn că evenimentele încearcă să-și revină, la Galeria de Artă, ființa o expoziție interesantă, dar cel puțin la acea oră de dinaintea amiezii puțin vizitată. Am putut găsi pe simeze câteva pânze inspiratoare având ca motive în special natura în plină primăvara și doar câteva reprezentări abstracte și umane. Deși apreciez la fel de mult fiecare abordare tematică, părcă în această perioadă a anului, m-a impresionat mai mult irișii și bujorii atât de simpli, naturali și cruzi, redați cu atâta meticulozitate de către autori.
Cred că viața ne poate rezerva zilnic surprize nebănuite. Acest labirint pe care divinitatea în înțelepciunea ei nu ne-a oferit posibilitatea decât de puține ori de a-l vedea de deasupra, această enigmă ne poate reanima și consola deopotrivă după unele decepții suferite. Având alte preocupări asupra cărora sunt implicat mai intens acum, am neglijat o pasiune mai veche care m-a îndreptat la începutul mileniului către o facultate de istorie-arheologie, deși profilul principal personal era din liceu diferit, îndreptat mai mult către științele exacte prin absolvirea unui liceu de matematică-fizică. But, never say never… Impunerile cauzate de coronavirus, carantina generală m-au făcut să petrec ceva mai mult timp prin grădina de la domiciliu. Aveam de foarte multă vreme unele suspiciuni privind potențialul ei arheologic. Am mai descoperit anual mici fragmente de ceramică neolitică, medievală și chiar o monedă de argint medievală. Ochii parcă îmi erau însă pecetluiți și preocuparea mea era cea firească: de a ajuta pe mama la legumele ei și de a-mi proteja cât mai bine pomii fructiferi și căpșunile. Într-o zi , în timp ce udam legumele, am călcat un bulgăre de pământ aflat la marginea unei porțiuni încă necultivată. Aproape împiedicându-mă, am fost silit să mă uit imediat unde am călcat pentru a nu repeta vreun alt pas greșit cu papucii. Din bulgărele spart s-a ițit plin de praf un obiect cu formă precisă care mi-a atras imediat atenția. L-am luat în mână și inițial am crezut că este o dală modernă sau contemporană de piatră. În următoarele minute l-am spălat și atenția acordată confirma tot mai mult că obiectul păstrat perfect în proporție de două treimi semăna identic cu un posibil topor ceremonial, ritualic din perioada neolitică, eneolitică sau începutul epocii bronzului purtat ori de către un lider spiritual local, ori de către un lider politico-militar local sau ambele. Imediat , de parcă ochii mi s-ar fi deschis, am căutat tot ceea ce putea prezenta interes în zona respectivă, fiind intrigat cu atât mai mult cu cât săpătura de toamnă-primăvară o executasem eu cu cazmaua, deoarece nu se poate intra cu altceva într-un spațiu de câțiva ari. Am mai găsit o mulțime de piese deosebit de interesante și de vechi: posibile piese de amulete din piatră cu însemne pe ele, un cap de șarpe ceramic bine păstrat, bucăți de piatră șlefuite de forme zoomorfe, pietre folosite la fasonat și șlefuit, posibile pietre care înconjurau colibele sau casele acelor oameni. Mi s-a părut deosebit de interesant cum artizani care au trăit în vremuri atât de îndepărtate comunicau acum cu mine prin acele obiecte și prin acele forme geometrice sau posibile semne de pe ele. Aș putea suspecta chiar o proto-scriere specifică vechii Europe și noilor proto-indo-europeni datorită analogiilor pe care specialiștii le cunosc pe un spațiu deosebit de extins în Eurasia. Convins că piesele sunt autentice m-am îndreptat către sediul Muzeului Țării Crișurilor în chiar prima zi de deschidere către public. Acolo însă mai tinerii cercetători nu le-au acordat atenția necesară și mi-au propus să mă îndrept către Direcția de Cultură și Patrimoniu. Acolo un la fel de tânăr și cunoscut coleg mi-a mărturisit că procedura predării s-a complicat și că primăria răspunde de preluarea pieselor acum, dar nu știa care departament al instituției răspundea de acest aspect. Am rămas nelămurit și îmi era doar frică că nu voi putea valorifica această descoperire personală. Așadar am apelat la un arheolog al universității care a promis să fie mai atent la evaluarea lor. I-am trimis inițial pozele pe e-mail, apoi i-am dus piesele mai reprezentative la universitatea orădeană. Acolo ele au fost fotografiate foarte atent și arheologul nu a putut să refuze evidențele: cel puțin o parte din piese erau sigure, autentice, veritabile și foarte valoroase. Peripeția mea s-ar fi putut termina însă nefericit după prima experiență dacă eu însumi n-aș fi fost convins că am descoperit ceva cu adevărat și aș fi cedat primei impresii a celor de la muzeu. Așadar acum sunt deosebit de bucuros că ele cândva vor fi valorificate spre folosul patrimoniului național. Mă gândeam doar că Familia Flintstone își derulase cândva aventurile, că Rahan trăise poate experiențe interesante și în această parte de lume cândva, pentru a face referire la universul copilăriei noastre sau că Stonehenge este acum mult mai aproape de mine…
Deși problemele sunt numeroase, România a rezistat mulțumitor în ultimele luni. Personal, mă așteptam la o situație mult mai gravă și nu sunt de regulă un pesimist. Și mai recent, Uniunea Europeană trezită la realitate și la propriul orgoliu a propus un plan pentru depășirea crizei. României i-ar reveni nu mai puțin de treizeci și trei de miliarde de euro în mare parte nerambursabili. Un cunoscut sociolog orădean întreba pe Facebook referitor la ceea ce s-ar putea face cu acești bani, menționând doar proiectul de interes mondial al laserului de la Turnu-Măgurele. I-am răspuns : o sută de proiecte gen Turnu-Măgurele ( fiecare de trei sute cincizeci de milioane euro), exagerând (un pic), deoarece bineînțeles că trebuie avute în vedere aspectele sociale ale țării. Sunt convins însă că din tot ceea ce s-a risipit până acum și din pierderile din sistemele societale s-ar putea construi o întreagă lume în spațiul extraterestru sau o platformă spațială care să adăpostească toată omenirea.
În plan internațional fremătările sunt și ele deosebit de interesante și intense. Atât Hong-Kong, cât mai recent S.U.A. sunt martorele unor evenimente deosebit de grave și vechi. Presa americană și europeană, posibil exagerat, a prezentat America în pragul războiului civil, dar protestele stradale par a fi din imagini deosebit de violente. Mă întreb dacă nu există și anarhiști printre protestatari sau dacă nu există și alte interese la mijloc. Rasismul nu este o soluție, dar America în același timp a fost asaltată în ultimele decenii de imigranți ,majoritatea de culoare, fără nicio perspectivă. Copilul teribil al Europei, dar și al viselor colective are din când în când probleme serioase. Cu toate acestea nimic nu poate împiedica ca lucruri bune să aibă loc. NASA și SpaceX au lansat cu succes o capsulă cu doi astronauți americani către Stația Spațială Internațională. Frumosului moment îi dedic un haiku personal: “stau pe gânduri:/universul e miraj,/viața numai vis”… America este atrăgătoare, este vie, este o construcție cu sens, iar celebrul Mark Twain spunea: “Se pot da multe exemple de construcţii fără sens. Cea mai reuşită este construcţia unui gard de cimitir. Cei care sunt înăuntru oricum nu mai pot ieşi afară, cei de afară oricum nu vor să intre”.
Aș dori să închei cu un triolet personal dedicat superbilor bujori din curte aflați în beatitudine:
printre bujori (triolet)
printre bujorii rubiconzi
mi-am plimbat pașii fermecat;
fac fluturii voioase cozi
printre bujorii rubiconzi…
când festivalul tu îl vezi
te simți cu toate împăcat;
printre bujorii rubiconzi
mi-am plimbat pașii fermecat…
Vă doresc o lună Iunie 2020 superbă, senină și prosperă … !
-->
Răspunsuri