M-am gindit sa va mai scriu

[Ioan Mihai Tudoran]

Mă-am gîndit să mai scriu acasă dar nu mai am cui
Îi mai scriu doar mamei ,cea de sus, cea sfîntă,
cuvinte umede care îngălbenesc hîrtia.
Vă mai scrui și vouă, cei de pe internet,
Cei care spuneți că sînteți romani…

Pentru mine sînteți acum, tot un fel de americani,
mai îndepărtați însă,
trăind din cuvinte de “aprope drgoste” și miere zaharista.
...tot un fel de americani,
chiar daca nu vreți să recunoasteti
și vă tot ascundeți în fiecare zi după Uniunea Europeană
sau prin parcul de pe Copou, înlemniți în telefonul mobil.

De cînd ați sacapat de foame și de cozi la carne
mîncați la fel ca mine, în fiecare zi;
mititei americani la McDonald
Trăiți numai din basme de Hollywood,
vă îmbătații toată noaptea de "american folk":
Bob Dylan, Johnny Cash sau Elvis,
sau cei mai tineri, ca orice pui de Dac,
cu manele americane hip-hop.

Mai nou am auzit la BBC,
mulți mergeți acum duminica la iarbă verde
să ascultai fanfara militară,
la Tiegarten la Deveselu.

Din ce trece vremea însă, mi-e tot mai frică să vin să vă văd;
Străzile pa care le-am iubit, nu mă mai iubesc,
iar frunzele ruginii de toamnă americană la mine în curte,
sînt mai românești, decît cele din Cismigiul care mi se pare acum atît de departe de aeroport.
La colțul microbiștilor se joacă table în limbă engleză
la fel și fotbal la Rapid în Giulești,
iar la metrou, la Eroilor ești cam țăran
dacă nu intelgi The Weekend Schedule.
Dar și pe aici e cam la fel, dar parcă mai exotic…

Doar Eminescu îl mai avem, ca pe vremuri, numai al nostru,
nu sînt însă foarte sigur dacă este Eminescul meu
sau este Eminescul vostru;
mai digital, colorat mai intens, mai grafity, mai copy and paste, mai filoatlantic.
Tocat toată toată ziua și obosit cu obesia voastă de intelectuali obligatorii.
Eu îl vizitez mai rar, mai cu evlavie, mai vinovat, parcă cu durere:
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul,
Vinturile, valurile.