Un rege mult lăudat
Şi de supuşi adulat,
La curte-avea cu folos
Meteorolog faimos,
Iar din vorba-i nu ieşea
Când vremea o prevestea.
Iată că-ntr-o bună zi,
Măria Sa se gândi
Să plece la vânătoare.
- Spune-mi, timpul cum va fi?
- Măria Ta, fi-va soare,
Spor urez la vânătoare!
Pregătiri, forfotă mare,
Căci rege, neostenit,
De pornire s-a gătit
Cu întreaga lui suită;
Chiar regina fu poftită,
Fiindcă, negreşit, dorea
Cerbul cel mare a vâna...
Deci cu toţii au pornit,
În drum îns-au întâlnit
Un moş ce- avea un măgar.
Se plecă smerit plugar,
Zicând nici una nici două:
- Măria Ta, va să plouă!
Însă regele aprins
N-ascultă de acel ins,
Îi nesocoti povaţă,
Ba încă şi mai întins
Struni murg trecând în faţă
Şi-i răspunse oţărât:
- Meteorolog vestit
Am în vrednicu-mi palat!
- Eu ţi-am dat numai un sfat!
Spuse-acesta cu sfială,
Dacă stai la îndoială,
Fă cum crezi, Măria Ta,
Eu mă duc în treaba mea!
N-au trecut zece minute
De la vorbele ştiute,
Şi se porni ploaie iute,
De curgea apa şiroaie,
Iar în preajmă nicio claie
Să se poată aciua;
Cer parcă se răzbuna ;
Ba se-nteţi şi furtună...
Vezi, profeţia fu bună!. ..
“Cum oare m-am înşelat?”
Zise rege ne’mpăcat,
Şi făr’ vorb-a alungat
Meteorologu-ndat’,
Ba chiar în aceeaşi zi
Cu mare cinste-l pofti
Pe bătrân la a sa curte,
Propunându-şi să asculte
Sfatul lui de-aci-nainte.
Deci, făr-a-i spune mai multe,
Ii propuse ca să fie
Angajatul cu simbrie
Al împărăţiei sale.
- Mulţumesc-ţi dumitale,
Luminate, zise el,
Dar sunt un om mărunţel
Şi cunosc măsura mea,
Bună e simbria ta,
Dar n-am asemenea har,
Vinovat e-al meu măgar,
C-a prevestit vremea rea!
- Nu se poate! Cum aşa?
Se minună împărat.
- Ei bine, când m-am sculat
Alaltăieri dimineaţă,
(Se lăsase deasă ceaţă),
Şi când dau să-i văd copite,
Cu urechile pleoştite
L-am găsit, ăsta-mi fu semn
Ce m-a făcut să vă-ndemn
A vă întoarce din drum...
Meteorolog de-acum,
Făr-a întreba curteni,
Nici boierii pământeni,
Şi făr-a clipi măcar,
Rege angajă... măgar.
Morala
De atunci ca în infern
Se perindă la guvern,
Pârpălindu-ne pe jar,
Tot măgar după măgar...
Răspunsuri