Răspunsuri

  • Conrad Murray a primit pedeapsa maxima pentru uciderea lui Michael Jackson

    Noiembrie 30, 2011

    Conrad Murray, ultima persoană privită de Michael

    Conrad Murray, trimis după gratii pentru "neglijenţă criminală"

    Medicul, care a fost deja declarat vinovat pentru moartea megastarului, şi-a aflat sentinţa.

    Murray a fost condamnat la patru ani închisoare, termenul maxim pe care îl putea primi, şi nu mai poate practica medicina, a decis instanţa americană. Din pedeapsă îi vor fi scăzute cele 46 de zile petrecute până acum în spatele gratiilor. Însă, cum numărul deţinuţilor depăşeşte capacitatea închisorilor, încă nu se ştie unde şi pentru cât timp va fi încarcerat.

    De asemenea, Conrad Murray va trebui să plătească o sumă considerabilă drept despăgubiri către familia lui Michael Jackson, însă valoarea acesteia va fi stabilită în luna ianuarie. "Ar trebui să fie foarte clar că nu tolerăm experimentele medicale, iar în cazul lui Jackson a fost vorba de un experiment", a spus judecătorul în motivarea sentinţei, potrivit CBS Los Angeles.

    "Nu ne aflăm aici pentru a cere răzbunare. Nu se mai poate face nimic pentru a-l aduce pe Michael înapoi. Ci vă cerem cu respect ca prin sentinţa dată să le amintiţi medicilor că nu-şi pot vinde serviciile celui care plăteşte mai mult, lăsând deoparte jurământul lui Hipocrate", a transmis familia, prin intermediul avocatului Brian Panish.

    Cei şapte bărbaţi şi cinci femei din juriu au deliberat mai puţin de două zile, găsindu-l vinovat, în 7 noiembrie, de crimă prin imprudenţă. Procurorii au considerat că Murray l-a ucis pe cântăreţ dându-i o doză puternică de propofol pentru a-l ajuta să doarmă. În schimb, apărarea a susţinut că Michael Jackson a luat o supradoză după ce medicul deja plecase.

    4 ani de închisoare. Aceasta e sentinţa pe care a primit-o, în această seară, doctorul lui Michael Jackson judecat şi găsit vinovat de moartea artistului.

    Michael E. Pastor l-a judecat dur pe medic, despre care a spus că nu are nici un sentiment de remuşcare, ba chiar se simte ofensat de moartea lui Michael.

    În plus, judecătorul a ţinut să menţioneze că Murray nu a respectat jurământul hipocratic şi că şi-a bătut joc de pacientul său, făcându-i rău în mod deliberat, în repetate rânduri. “Michael nu a murit din cauza unui incident izolat, ci din cauza mai multor acţiuni de-ale lui Conrad Murray”, a spus Pastor.

    Judecatorul Michael Pastor, cel care a pronuntat sentinta, a precizat ca Murray se face vinovat de "neglijenta criminala", si nu de malpraxis, considerand ca Michael Jackson a murit din cauza actiunilor fostului sau medic si a esecului acestuia in a-si face datoria si nu dintr-o simpla eroare.

    Judecatorul a hotarat ca Murray va plati si daune familiei

    lui Michael Jackson si administratorilor averii starului, insa nu 100 de milioane de euro, cat au cerut avocatii acuzarii.

    Conrad Murray, fostul medic al cântăreţului Michael Jackson, ar putea petrece doar câteva luni în spatele gratiilor, deşi a fost găsit vinovat de omucidere involuntară, luni, în procesul în care a fost acuzat de moartea starului american, decedat în 2009.

    Experţii în legislaţia americană susţin că medicul Conrad Murray ar putea să beneficieze de o nouă lege din statul California, ale cărui închisori sunt supraaglomerate.

    Judecătorul Michael Pastor ar putea să îl condamne pe medicul american, pe 29 noiembrie, la arest la domiciliu, plasarea sub un regim de libertate condiţionată sau chiar la patru ani de închisoare cu executare.

    Conrad Murray a fost acuzat că a dat dovadă de o "neglijenţă crimin...

    în îngrijirile medicale acordate cântăreţului Michael Jackson, în special în ceea ce priveşte administrarea de propofol, un sedativ puternic pe care megastarul îl folosea ca somnifer, care i-a cauzat decesul, pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani.

    Conrad Murray, care era pe atunci medicul personal al megastarului, a recunoscut că i-a administrat cântăreţului acest medicament în dimineaţa zilei în care acesta a murit.

    Însă statul California a adoptat, luna trecută, o lege care permite trimiterea prizonierilor cu un grad scăzut de periculozitate spre închisorile regionale, iar oficialii care administrează închisorile din Los Angeles County au început deja să elibereze aceşti deţinuţi, mai devreme, din cauza lipsei de spaţiu.

    "Va fi foarte dificil să se îndeplinească o sentinţă clasică de încarcerare a medicului Conrad Murray", a declarat Steve Cooley, procurorul din Los Angeles, care a instrumentat cazul.

    Stan Goldman, profesor la Loyola Law School, spune că a fost surprins de faptul că judecătorul Pastor a ordonat ca medicul Conrad Murray să fie încarcerat pentru trei săptămâni, înainte de stabilirea pedepsei. Medicul american a fost eliberat pe cauţiune în ultimii doi ani, după ce a plătit suma de 75.000 de dolari.

    "Este destul de evident faptul că, ţinându-l în custodie, care a fost cea mai mare surpriză a întregului proces, vor pronunţa probabil un verdict care îl va condamna la trei ani sau la patru ani de închisoare. Însă aş fi surprins dacă peste exact un an Conrad Murray se va mai afla în spatele gratiilor", a declarat Stan Goldman.

    Mark McBride, avocatul apărării, consideră că intervalul de timp pe care Conrad Murray îl va petrece în închisoare ar putea fi chiar şi mai scurt, pentru că omuciderea involuntară nu este o infracţiune considerată gravă de legislaţia statului California, care prezintă şi o stipulare, potrivit căreia doar 50% din totalul sentinţelor trebuie să implice închisoarea cu executare.

    Ţinând cont şi de supraaglomeraţia din închisorile californiene, "acest lucru înseamnă că medicul Murray ar putea să stea în închisoare doar trei sau patru luni", a spus Mark McBride.

    Cele trei săptămâni pe care Conrad Murray le va petrece în închisoare înainte de pronunţarea verdictului vor fi scăzute din pedeapsa pe care o va primi, a precizat procuratura din Los Angeles.

    Steve Whitmore, purtătorul de cuvânt de la Los Angeles County Sheriff's Department, instituţia care administrează închisorile, a refuzat să facă speculaţii privind intervalul de timp pe care medicul Murray ar putea să îl petreacă în închisoare.

    "Trebuie să aşteptăm să vedem ce va hotărî judecătorul. Abia atunci vom şti", a declarat Steve Whitmore.

    Procurorul Steve Cooley a mai spus că Murray nu va mai avea dreptul să practice medicina în statul California şi că speră că şi autorităţile din alte state americane vor lua aceeaşi decizie în privinţa licenţei de medic a acestuia.

    Faptul că un superstar ca Michael Jackson a fost victimă în acest proces nu a influenţat absolut deloc felul în care procuratura din Los Angeles a instrumentat acest caz, a spus Cooley. În opinia sa, acest caz trimite un semnal clar tuturor medicilor, avertizându-i că "un astfel de comportament se ridică cu adevărat la nivelul neglijenţei criminale".

    Katherine Jackson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

    "O pedeapsă de patru ani nu îmi va aduce fiul înapoi", a declarat Katherine Jackson. "Patru ani nu înseamnă suficient pentru viaţa unei persoane. Asta nu-l va aduce înapoi. Însă măcar a primit pedeapsa maximă. Consider că judecătorul a fost foarte corect", a adăugat mama cântăreţului, cu puţin timp înainte de a părăsi sala tribunalului din Los Angeles.


    "Mulţumesc judecătorului, mulţumesc procurorilor, cred că totul a decurs bine", a adăugat Katherine Jackson, în faţa jurnaliştilor

    • Dl Toma vă rog frumos să fiţi politicos ,ce nu va place ignoraţi dar nu vă mai legati doresc armonie şi pace nu îmi plac disputele deja am eu unul nu mai vreau altele...vă mulţumesc

      • 1939403366?profile=original

    • Pai, daca nu e un site pt insi cu mintea patrata...nu mai intra si nu mai scrie mizerii! Arata-ne ca ai mintea rotunda! 37.gifDaca nu-ti place o discutie, treci mai departe!

  • Ultimul vis al lui Michael Jackson: un spital pentru copii

    6 octombrie 2011, 21:21 |  Autor: Raluca Moisă  

    Michael Jackson voia să fie ţinut minte pentru faptele caritabile

    Foto: afp

    Michael Jackson voia să fie ţinut minte pentru faptele caritabile

     

    Michael Jackson voia să construiască un spital pentru copii cu banii adunaţi din concertele de revenire pe care urma să le susţină la Londra în 2009, potrivit unei înregistrări aduse ca probă în procesul doctorului Conrad Murray, relatează Associated Press.

    Procurorii au adus miercuri, ca probă în proces, această înregistrare a unei convorbiri telefonice care a avut loc în mai 2009, cu o lună înainte de moartea superstarului, în care acesta vorbeşte cu doctorul Conrad Murray cu voce de nerecunoscut, foarte neclară, aflându-se, cel mai probabil, sub efectul unor sedative foarte puternice.

    „Eu nu am avut copilărie"

    „Elvis n-a făcut asta, ­Beatles n-a făcut asta. Trebuie să fim fenomenali. Când oamenii pleacă de la concert, vreau ca ei să spună: «N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E cel mai mare ­showman din lume! E uluitor!» Voi lua acei bani, un milion de copii, spitalul copiilor, cel mai mare din lume. Va avea un cinematograf şi o cameră de jocuri. În spitale nu există camere pentru jocuri, cinematograf. Copiii sunt deprimaţi, sunt bolnavi pentru că sunt deprimaţi. Eu ţin la ei, la îngeri. Dumnezeu vrea ca eu să fac asta. Dumnezeu vrea ca eu să fac asta. O voi face, Conrad", spunea Michael Jackson în acea convorbire telefonică.

    În înregistrare, starul vorbeşte uneori coerent, alteori fără sens: „Nu am destulă speranţă, nu mai am speranţă. Asta e generaţia viitoare, care va salva planeta, începând cu... vom vorbi despre asta. SUA. Europa. Praga, copiii mei. Ei nu au mamă. Voi face asta pentru ei. Lumea mă va ţine minte pentru asta, nu pentru concertele mele. Concertele mele îi vor ajuta pe copii. Îi iubesc. Iubesc copiii pentru că eu nu am avut copilărie. Le simt durerea. «Heal the World», «We Are the ­World», «Will You Be There» sunt cântece pe care le-am scris pentru că am suferit".

    La un moment dat, au urmat 13 secunde de linişte, iar doctorul Murray l-a întrebat pe Michael Jackson dacă „e OK". „Sunt adormit", a încheiat artistul convorbirea. Procesul lui Conrad Murray a intrat în cea de-a 20-a zi. Doctorul este acuzat de uciderea din culpă a lui ­Michael Jackson.

  • Foarte interesant ,multumesc pentru informatii! Astept sa mai postati .

    • Cu mare drag, Elena!

  • 1939398118?profile=RESIZE_1024x1024

     

    1939399891?profile=RESIZE_1024x1024

     

    1939402277?profile=RESIZE_1024x1024

Acest răspuns a fost șters.

categorii forum

Topics by Tags

Monthly Archives

activităţi recente

Mai Mult…
-->