Mihail Toma - Breaking news (text pilot)
Tocmai ajunsesem acasă de la serviciu, obosit de traficul infernal și flămând, încropisem ceva de mâncare, iar telefonul începe să sune. Nici măcar șase după amiaza dar, absolut verificat, operatorii call center mă depistează întotdeauna, indiferent de ora la care servesc cina. Vorba lui Bănică: am și eu timing-ul meu... Am răspuns cu un „Bună ziua” care semăna mai mult cu un suspin.
− Mihăiță?! Ești bine? Suntem atât de îngrijorați!
Deci nu-s agenții de vânzări doar părinții, din România.
Eu mă mutasem cu doar o lună în urmă la Roma, iar ai mei păreau la fel de singuri ca mine. De multe ori mă sunau doar ca să-mi audă vocea. Avantajul de a fi unicul copil al familiei și singura nădejde de a-și perpetua numele fiind și ultimul ei vlăstar masculin pe linie paternă.
Încă din timpul facultății fusesem curtat insistent de către o companie mare din domeniul IT așa că, imediat după, căpătasem un loc de muncă, iar la nici șase luni mi s-a propus o funcție de răspundere în chiar l’ombelico del mondo la Vatican. Imposibil de refuzat. Eram un tânăr care trăia pe cont propriu pentru prima dată, departe de casă. Logodnica mea Larisa avea să mă urmeze peste șase luni, dar deocamdată eram solo, to say nothing of the dog, un mops gras și smiorcăit, pe nume Max, pe care îl iubea din motive mai insondabile decât motivele pentru care mă iubea pe mine, drept pentru care mi-l trimisese drept garanție. Max mă asalta acum cu mult mai multă exuberanță decât mi-aș fi dorit, solicitându-mi atenția, în timp ce eu încercam să mă concentrez pe telefon.
− Bineînțeles că sunt în regulă. Aaa... tocmai ce-am intrat pe ușă. Ați uitat din nou de schimbarea fusului orar? De obicei nu sunt acasă devreme.
Părinții mei locuiau într-o zonă rurală din Vrancea, epicentrul cutremurelor din România, nu călătoriseră niciodată mai departe de capitala județului și, cu siguranță, nu părăsiseră niciodată țara.
− Aici e cu o oră mai devreme, îți aduci aminte?
− Nu, cutremurul! Aud vocea speriată a mamei.
Simt că ceva mă strânge de gât. Deși n-am prins decât câteva cutremure mici, senzația că-ți fuge pământul de sub picioare se transformase, și la mine, în angoasă majoră, așa că înțelegeam panica din vocea mamei, care prinsese și cutremurul din 1977 cel ce transformase capitala țării, Bucureștiul, într-un morman de moloz.
− A fost cutremur la voi? mă panichez și eu, tata e bine? Larisa! Larisa e bine?
− Nu! Nu la noi. Acolo... În Italia. Se dă non-stop pe știri.Tata a intrat vorbind prin extensie: Un cutremur major. Roma este devastată. Liniile telefonice au fost blocate mai mult de o jumătate de oră, dar am încercat și, iar am încercat...
M-am uitat în jurul casei mele intacte: totul este normal. Nici un cutremur... Max a pufnit și și-a scuturat coada atât de puternic, încât întregul său corp a tresărit. M-am aplecat să-l mângâi pe cap, mai apăsat.
Chiar acum urmărim raportul despre Gianicolense, aproape de Vatican, a spus tata. Dezastru total. Am crezut că ești rănit.
M-am gândit la o fake news. Părinții mei au fost adesea păcăliți:
− Nici un cutremur, sincer. Nici măcar o mică clătinare... Știri false, mamă.
Mama plângea. Tata era încordat:
− Este extensia (acea care le-a atras atenția patronilor tăi-Instant news) pe care chiar tu mi-ai instalat-o pe telefon, când ai plecat, mai ții minte? Să aveți știri despre mine cu prioritate! Citesc chiar acum: Breaking News: Seism cu magnitudinea 7,3 pe scara Richter a lovit Italia în zona epicentrală Perugia la 6.01 P.M.
M-am uitat la bătrâna pendulă de pe perete.
− Încă nici nu-i șase. Uitați din nou de fusul orar. Sunteți cu o oră înainte.
La picioarele mele, Max s-a smiorcăit și apoi a început să latre, mult mai agitat decât cu exuberanța obișnuită afecțiunii mele călduroase. Apoi a început să urle.
− Sunt așa de bucuroasă. Vocea mamei încă suna sugrumată de neîncredere. Nu știu cum să-mi explic.
Am încercat să liniștesc câinele, dar Max parcă înnebunise.
− Nimic de care să vă faceți griji, mamă. Chiar mă întreb ce conspirație trăsnită a declanșat chestia asta, și închid telefonul.
Pendula din colț începe să bată de ora șase.
Brusc, ciulesc urechile, iar ceva m-apucă de gât, căci pământul a început să se agite sub picioarele mele.
Bârlad - 2019
-->
Răspunsuri
Super! Bine-ați venit în concurs, domnule Mihai. Dacă continuați în ritmul acesta, veți ajunge primul la linia de sosire, chiar dacă startul a fost puțin întârziat.
Hmm! Interesant! :)
26 paragrafe, 59 linii (rânduri)
Mihail Toma - Breaking news (text pilot) 2