În parada nopţii

[Maria Calinescu]

Freamătă liniştea 
pe drumul depărtării
ascunde fluturi de gând
sub bulgări de lumină

aripile-s frânte
în parada nopţii 
chemarea prinde viaţă
vibrează
ca o frunză purtată de vânt
cerul rămâne cupola 
ce înghite târziul din noi
cu timpul care îşi muşcă 
din propriul trup

strigătul mut al tăcerii camuflate
valsează pe valurile amurgului 
prelins pe cărări de jar
în nisipul amintirilor
unde flacăra cuvântului
cuprinde răni ale sufletului

din barca amintirilor
plecă versul 
ca o pasăre scăpată din colivie
urcă tot mai sus 
printre norii de lacrimi
schilodiţi de infernul lumii
urcă pe aripile destinului
din arcuirea zării
soarbe speranţa.