Freamătă liniştea
pe drumul depărtării
ascunde fluturi de gând
sub bulgări de lumină
aripile-s frânte
în parada nopţii
chemarea prinde viaţă
vibrează
ca o frunză purtată de vânt
cerul rămâne cupola
ce înghite târziul din noi
cu timpul care îşi muşcă
din propriul trup
strigătul mut al tăcerii camuflate
valsează pe valurile amurgului
prelins pe cărări de jar
în nisipul amintirilor
unde flacăra cuvântului
cuprinde răni ale sufletului
din barca amintirilor
plecă versul
ca o pasăre scăpată din colivie
urcă tot mai sus
printre norii de lacrimi
schilodiţi de infernul lumii
urcă pe aripile destinului
din arcuirea zării
soarbe speranţa.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri