Fereastra este larg deschisă,
Lângă geam m-am ghemuit,
Nici primăvara nu este decisă,
Mai am câteva rânduri de citit.
Și fulgii vor să înfrunzească,
Altă zi de martie se sfârșește,
Salcâmii vor iar să înflorească,
Fulgul de nea speriat pășește.
Mai bate vântul printre ramuri,
Într-o noapte senină, albastră,
Salcâmii tremură la geamuri,
A înflorit mușcata în glastră.
Ascult liniștea nopții din mine,
Peste pervaz mușcata înflorește,
Izgonesc fulgul care mai vine,
Ticăie ceasul, nu mai obosește.
Liniștea nopții se ascunde în gând,
Un fulger tare m-a înspăimântat,
Va pleca fulgul de nea... când?
Martie fulguiește peste pământ.
1.03.2017
Răspunsuri
Felicitări!