Parfum de orhidee
Note de lector: Mihai Păstrăguş - Iaşi
După James Joyce şi Samuel Beckett, care s-au situat, oficial, printre ultimii romancieri în sensul modern al promovării valorilor clasicismului în romanul contemporan, mai ales în perioada postbelică, se produce o schimbare fundamentală, ca viziune, discurs şi tematică. Se trece de la romanul fluviu de gen nobil, cu un anumit conţinut liric, la romanul contemporan polimorf de scurt-metraj cu accent pe notele dramatice ale existenţei şi vieţii, se trece de la limbajul discursiv clasic la folosirea în exces a limbajului paradoxal şi eliptic cu note de absurd. Subiectele preferate cu cea mai mare cotă de atenţie sunt cele care se orientează spre patologia socială, sexualitatea uneori lubrică, puterea politică, moartea, spionajul, războiul, ficţiunea ştiinţifică etc.
Romanul lui Virgil Stan, Parfum de orhidee, apărut la Editura Armonii Culturale – Adjud, are însuşiri preponderente din prima etapă istorică. Se distinge încă de la început, printr-un bogat material epic recoltat şi selecţionat din realitatea contemporană în devenire, centrat pe tema “dragostei” într-un context şcolar – liceal, ocolind cu precauţie căderea în licenţios. Este o ficţiune verosimilă, deşi are şi părţi ca : obiceiuri sociale, proverbe, dictonuri, situaţii economice şi politice, scene rezultate din viaţa şcolilor, descrieri de peisaje etc, care sunt în esenţă semificţiuni. Putem spune că este o ficţiune obiectivă, verosimilă dar nu veristă. Naraţiunea utilizată de autor este raţională, simplă şi directă, fără artificii inutile, fără inserţii ilogice şi, din acest motiv, romanul este uşor de parcurs şi plăcut ca discurs literar, iar în final, dă cititorului, în mod limpede, un sens.
Materia epică este alcătuită din descrieri, interpretări, dialoguri, statistici comentate din reţeaua învăţământului, exemple din viaţa social-politică în care se încriminează moral tendinţele de corupţie, descrieri de natură, conflicte de familie, scene de amor, atmosfera din rândul şcolarilor claselor mari, din cancelarile profesorilor, comerţ, dar şi multe momente lirice de mare fineţe şi pline de romantism etc.
Diegeza romanului este cea obişnuită: autorul, scriitor experimentat şi cu simţul logic al lucrurilor, distribuie materialul epic pe introducere, în care face un display al profilului moral şi profesional al eroilor romanului, un punct culminant eşalonat pe mai multe centre de atenţie şi, firesc, un deznodământ, adică o concluzie la premisele date.
Acţiunea romanului începe şi se desfăşoară cel mai mult la meditaţile profesorului de matematică, apoi se transferă în cancelarie, în casa profesorului , la restaurat şi în final în excursia de Paşte. Pe acest fundal se conturează caractere, interese şi jocuri de valori cu statut de simbol. Intâlnim astfel competenţa profesională, gelozia, invidia, trădarea, viaţa în singurătate, amorul fără dragoste, din pură plăcere erotică, interesele politice. Eroul romanului, după cum sugerează titlul, Parfum de orhidee, care simbolizează virilitatea masculină, este profesorul, încă tânăr, Sebastian Condurache, « disputat » ca un « trofeu » de mai mai multe personaje feminine, deopotrivă, eleve şi profesoare : Ramona, Angela, Minodora şi indirect chiar Georgeta, pentru ca, în final, să fie un alt deznodământ : Condurache – Adriana.
Autorul, pătruns de îndemnul horaţian din Ode, Aurea mediocritas, al spiritului de echilibru, îşi compune ficţiunea în diegeza realismului verosimil, dar şi al responsabilităţii social-morale. Tot astfel, guvernat de acelaşi principiu, construieşte şi imaginea personajului principal – profesorul Condurache. Centrează interesul pe profesorul de matematică, nu intâmplător. El personifică, fără să alunece în didacticism, echilibrul psiho-moral, profesionalismul, răspunderea în actul educaţional cât şi în dragoste, neîmplicarea şi păstrarea distanţei faţă de partidele politice ca şi faţă de declaraţiile incendiare ale Minodorei, care personifică femeia interesului de conjunctură. Profesorul Condurache, prin logica şi coerenţa faptelor sale, se dovedeşte a fi un model de comportament, un înţelept şi un familist convins. Plăsmuit conştient pe o tramă axiologică, autorul împărtăşeşte valorile moralei eudemoniste şi nu al celei hedoniste. Acestuia îi corespunde perfect în plan moral Adriana, tânăra profesoară de română şi franceză, rămasă văduvă dintr-o căsătorie anterioară cu doi copii, care personifică sacrificiul de mamă responsabilă şi, în egală măsură, de soţie model în familie şi societate.
Din punct de vedere literar, autorul construieşte dialoguri coerente purtătoare de sens moral, elevate intelectual, care pot servi ca model cultural, pentru că foloseşte o limbă literară curată, guvernată de simţul esteticului. Susţin că trebuie considerată model pentru că se fereşte de vulgarităţi, de sofisme facile, de neologisme inutile. Romanul are un merit mare şi din acest punct de vedere.
Conflictele, generate de diferenţele de concepţie asupra vieţii, se desfăşoară gradat pe mai multe planuri, de aceea, deznodământul se termină cu un happy end bazat pe logica interferenţei valorilor în care se impune ceea ce este firesc, natural şi uman. Autorul, luând profesorul ca centru de referinţă, încearcă să reconsidere valoarea şi statutul acestui gen de intelectual-educator şi promovează un sistem de valori pozitive, de natură să conducă la progresul moral şi intelectual. Criteriul moral şi cel estetic ţin şi în această parte a romanului, am putea spune, capul de afiş.
Pe de altă parte, dacă un observator grăbit ar putea înclina să creadă că autorul Virgil Stan, « punând reflectorul » cu accent pe conflictele generate la nivelul comportamentului feminin, sancţionează punitiv femeia, se înşeală categoric. Autorul, conştient de importanţa şi poziţia socială a femeii în societatea contemporană, dimpotrivă, reconsideră demnitatea feminină, precum şi responsabilităţile enorme ale acesteia, redefineşte literar femeia şi feminitatea, combate aventurismul, superficialitatea modelor efemere cât şi alte limite umane, dar reţine şi apreciază valoarea autentică de care este capabilă femeia în ridicarea calităţii vieţii morale, în cultivarea valorilor vieţii, în menţinerea sănătăţii tinerelor generaţii.
Prin modul cum autorul a construit ficţiunea românească, s-a plasat pe linia unei literaturi de rezistenţă, capabilă să cultive caractere, să ofere soluţii logice de viaţă şi, simultan, a cultivat cu asiduitate sentimentul frumosului moral şi artistic. De aceea se poate spune că romanul şi-a îndeplinit cu brio funcţiile unei valori literare cu conţinut epic autentic : funcţia morală, funcţia alegorică, funcţia estetico-filosofică (anagogică), cât şi funcţia simbolică. Romancierul Virgil Stan atinge, prin romanul, Parfum de orhidee, propus publicului o cotă a maturităţii artistice, în sensul cel mai bun al contemporaneităţii.
-->
Răspunsuri