Simțirile primăverilor mi-au descompus
sufletul în albii de lumină
ce nu se regăsesc una pe alta.
Într-o singură lume
a trecut prin mine
o imensă scenă a petrecerii
bizareriilor din oameni.
S-au complăcut toți ca unul în felul lor de a fi,
demonstrând ce incapabili sunt
să-și stăpânească viciile, impudoarea;
ce perverși sunt, masca să și-o pună-
pe masă -drept colac și gaură a gurii sparte,
să rupă din ea,
câte o fărâmă, să-și descopere
pe rând îngroșământul pielii,
ce nu poate fi mușcată.
În loc de pâine, și-au îmbucat proprii pomeți,
cobindu-se în oglindă,
fardându-i cu suferințele suferinzilor.
Și acum ce conștiință mai au,
oameni, care sugerează că sunt,
cu oamenii ce nu mai sunt
să se compare?!
Lilia Manole
-->
Răspunsuri
Ei, da, acum e pe placul românescului! Înseamnă că cealălaltă postare comentată a fost un accident.
o poveste de viaţă într-o poezie sau într-o singură imagine!
Mulțumesc mult. Să trăiți! Inspirație și sete de viață să aveți!
Mă bucură optimismul din scrisul dv. (am vrut să spun vocea, dar aici avem numai scris)...
Chiar aştept o serie de postări din care să am posibilitatea să selecţionez materiale pentru revistele noastre (dacă nu le ştiţi încă, vedeţi pe bara de meniuri REVISTA CRONOS şi REVISTA TAIFAS LITERAR).
Mulțumesc.