Zilele lunii Februarie 2019 s-au scurs sub semnul unor neașteptat de blânde temperaturi în nord-vestul țării, al lui Valentine s și al Dragobetelui sărbătorite cu moderație peste tot în țară. Luna Martie 2019 a adus cu ea, ca de fiecare dată, atât de candidul și superbul Mărțișor. Am întâlnit oamenii însuflețiți de speranțe și relativ optimiști în acest interval, iar simbolurile dragostei și purității naturii s-au succedat pentru a ne apropia și a ne aduce într-o stare de visare fără precedent în zilele de peste an. Infinitul finitului ca o filă a eternului stă suspendat între simțurile și sufletele noastre, timbrat fiind pentru a fi consacrat în eter și în amintirile noastre.
Animat de acest spirit al amintirilor, în special al celor din copilărie, am încercat să mă regăsesc în activitățile de întreținere din grădină, iar când am plecat la oraș am zorit către locația unui castel al copiilor și cred eu al copilăriei. O activitate deosebit de lăudabilă s-a concretizat în urmă cu doar câteva luni într-un răsfăț pentru copii și o deconectare pentru părinți. Librăria Cair Paravel este un spațiu amenajat într-o relație cu designeri printr-o inițiativă privată, fiind un spațiu destinat cărții, dar în special copiilor prin încăperi de vis și poveste desprinse din universul științifico-fantastic al autorului C.S. Lewis. Castelul Cair Paravel din Cronicile Narnia a prins astfel viață și familiarizează copii orădeni cu lumea basmelor și a fantasticului. Entuziasmul și bunele intenții erau la ele acasă și am putut consuma un suc natural de zmeură într-o locație liniștită și veselă. Sunt absolut convins că avem nevoie de exemple de acest gen și că fantasticul nu este nociv dacă știm să ținem dreaptă balanța și avem suficient discernământ sau înțelepciune. Povestea Narniei și a castelului Cair Paravel începe cu o remarcă din prefața autorului: “Dragă Lucy, Povestea asta am scris‑o pentru tine, dar când am început să lucrez la ea nu mi‑am dat seama că fetiţele cresc mai repede decât cărţile”.
Într-o altă săptămână m-am găsit la Cetatea Oradea la un eveniment care propunea definirea omului evanghelic, analizarea fenomenului evanghelic, neo-protestant în societatea românească a secolului trecut și a secolului actual. Omul Evanghelic , în măsura în care el există cu adevărat subliniau chiar personalitățile din prezidiu, s-a confruntat de-a lungul secolelor cu numeroase piedici, a fost un neînțeles, s-a autoexilat în mulțimea normelor morale ale Vechiului și Noului Testament, a suferit uneori moarte martirică și persecuții. Sub aspect societal Reforma Religioasă a scindat lumea europeană o dată în plus, dar m-am întrebat de multe ori cum de această reformă a secolului XVI cu precursori scolastici a fost posibilă, în ciuda convulsiilor, în lumea catolică nordică, dar nu în lumea ortodoxă. În spațiul creștin răsăritean nu au fost posibile astfel de evoluții cu excepția timpuriului arianism dispărut sau al bogomilismului eradicat. Din acest punct de vedere greco-catolicismului european poate fi privit ca o necesitate și dorință de evoluție în plan spiritual a unor ortodoxi, culmea ca rezultat al ofertei contrareformei catolice. Abia în secolul trecut Oastea Domnului desprinsă din lumea ortodoxă românească uimea prin atitudinea credincioșilor. Așadar, am observat cu ironie sau nu că un protestant nu a fost la origine decât un catolic liberal, progresist sau sincer. Citind despre procesul lui Jan Hus am aflat că peste patruzeci de procente dintre liderii catolici i-au fost favorabili atunci când l-au judecat și, zic eu, nu e puțin lucru. În contemporaneitate, lumea protestantă și neoprotestantă a făcut capabil un fenomen spiritual de o profunzime rară în România și Europa. Putem revendica ultimii cincizeci de ani în acest sens, iar recent ei sunt prezenți cu licee și universități, cu evenimente culturale și caritabile în societate, depășind o zecime din totalul populației religioase a țării recrutată din rândul credincioșilor ortodoxi. Prin intermediul lor Biblia tradusă în limba română a fost oferită gratuit tuturor doritorilor. Mă simt cel mai comod și apropiat în prezența lor ca spiritualitate și mentalitate, dar mă bucură enorm că fiecare cult are măcar câteva aripi evoluate și pacifiste care caută să promoveze punctele de vedere comune și posibilitatea regăsirii spirituale frățești, apreciază calea dialogului și nu face din disputele dogmatice singurul obiect al existenței. Cred că împreună suntem mai bogați, interesanți, frumoși și puternici și din acest punct de vedere mă consider primul ecumenic. Comunitățile neoprotestante cele mai înfloritoare sunt cele de peste Ocean și de acolo românii neoprotestanți găsesc ajutor sau se inspiră. Emoționant și pilduitor a fost că la evenimet au participat atât ortodoxi, cât și greco-catolici. Invitatul ortodox spunea că ortodoxia vine cu tradiția și ritualul, iar neoprotestanții cu dezinvoltura și prospețimea morală la această masă a dialogului. Sunt însă mâhnit când surprind în trecere manifestări spiritiste în biserici sau adunări, iar din rândul neoprotestanților penticostalii sunt mai predispuși acestora pretinzând perceperea Duhului Sfânt. Multe emisiuni religioase televizate au devenit o comedie americană cu subiect religios, televiziunile cu acest specific au devenit o parodie. Am mai semnalat însă de mai multe ori că societatea este laică și în înțelepciunea ei tolerează toate religiile. Lucrarea a fost considerată utilă de către recenzori printre care Maria Hulber, critic literar. Îmi vin în minte “Fericirile din Predica de pe Munte” și dintre ele una pe care o consider cea mai importantă: “Fericiți făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor numi”… Aceiași ignoranță generală ( și ortodoxă ) a făcut posibil ca tot în cetatea Oradiei statuia marelui maecena și avocat Emanuil Gojdu să poată fi văzută dezasamblată în trei piese ( picioare, mijloc, parte superioară ), fiind cel puțin deocamdată scoasă din uz, fără destinație…
Cenaclul Internațional “Prietenii Poeziei” și-a mai consumat o ediție în Cuibul Democrației de la biblioteca județeană, dar participanții au putut fi numărați pe degete. Organizatorii au încercat să dea indicațiile utile celei recenzate și cred că intervențiile au fost utile. Nu înțeleg din ce cauză un cenaclu de o asemenea anvergură nu adună mai mulți autori sau pasionați de proză și poezie, dar sunt convins că perseverând lucrurile se vor îmbunătăți.
Deși zilele s-au scurs aproape imperceptibil, nu m-am lăsat complet impresionat și am lucrat câte ceva prin grădină și chiar am continuat un proiect de eseuri. Am încercat să fotografiez și păsările care vizitează grădina în acest debut de primăvară, dar fără aparate specializate e foarte greu să obții prim-planurile dorite. Smartphone-ul meu nu mărește decât de patru ori, deci posibilitățile mele sunt modeste. Acasă doar niște amărâte de turturele sau câteva vrăbiuțe se lasă observate mai de aproape, iar în parcul bibliotecii județene doar o mierlă neagră ( trebuie să fi fost bolnavă …) m-a lăsat să mă apropii pentru a-i face un selfie…
Ziua Mondială a Scriitorului are loc în data de 3 Martie și am văzut că a fost semnalată în acest an în mediul online și în presa scrisă. Fără îndoială, în lipsa scriitorilor și a creației lor lumea noastră ar fi imposibilă, de nesuportat. Un renumit critic bihorean ( Al. Cistelecan ) spunea pe Facebook cu ironie că a reținut o definiție a scriitorului, probabil dintr-un film: “Scriitorul este cel care scrie” . Indiferent dacă susțineți sau nu această definiție, vă doresc spor la citit și scris și urez La Mulți Aaani !!! tuturor scriitorilor mai mari sau … mai mici.
În prima zi de primăvară mi-am agățat un mărțișor în piept pe care l-am cumpărat de la o cunoscută vânzătoare de astfel de souveniruri. Aveam primăvara în suflet, deși o ușoară indispoziție trena. În ziua următoare am participat la un eveniment al Librăriei Humanitas care aducea la Oradea pe Matei Vișniec. Renumitul autor a abordat genuri diverse cu un succes notabil ( teatru,roman, poezie ). Profesorul de istorie și geografie a devenit autorul multor lucrări literare în România și străinătate. Își mărturisește rădăcinile românești, dar aripile, spune dumnealui, sunt în Franța pe care o elogiază pentru imensa deschidere culturală pe care o deține. Piesa de teatru cea mai jucată în acest moment este Occident Express, fiind atât de lăudată de către regizori și spectatori, iar cartea lansată la Oradea a fost “Ultimele zile ale Occidentului” unde autorul dorește să dezbată dilemele occidentale și nu problemele, deoarece, spune dumnealui, problemele se rezolvă mai devreme sau mai târziu. Dilemele se mențin într-adevăr secole de-a rândul. Această carte este utilă tocmai datorită responsabilității cu care autorul tratează punctual subiectele și a subliniat chiar dumnealui că titlul este folosit doar pentru a preveni, deci nu trebuie interpretat în niciun caz ad literam. În Cabaretul Cuvintelor autorul spune că “cuvântul excelență este regele cuvintelor, eleganța și inteligența reunite”, “cuvântul inimă nu are creier”, cuvântului “eternitate îi place cel mai mult să se învârtă în cerc”. Mai spune că el și “cuvântul vis se iubesc mult, deși se văd din când în când” și că “dacă toate au un început și sfârșit, înseamnă că și moartea are un început și sfârșit”…
Vă doresc o lună Martie 2019 senină, o primăvară 2019 superbă, prosperă și înfloritoare !
-->
Răspunsuri