categorii forum

Cinematografia românească a primit un dar nesperat.

De curând, presa italiană a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea întâmplătoare în arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului „Odessa în flăcări" considerat definitiv pierdut.

Odessa în flăcări", realizat în anul 1942, într-o coproducţie româno-italiană, este consemnat în istoria cinematografiei europene şi nu numai, o capodoperă a genului.

Despre el au rămas doar cronici, unele consemnări, fotografii şi afişe.

Având ca subiect drama refugiaţilor din Basarabia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca şi a ororilor comise de trupele NKVD, predecesoarea KGB, filmul a fost interzis după ocuparea ţării de către Uniunea Sovietică, iar protagoniştii acestuia, aruncaţi în închisori.

Depus în arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate într-un cadru restrâns, mulţi ani „Odessa în flăcări" a figurat doar în registrul de evidenţă al arhivelor, apoi a dispărut din scripte.

După decembrie 1989, unii cercetători în istoria filmului au căutat zadarnic să dea de urma peliculei, investigaţiile ducând la concluzia că ea a fost confiscată de consilierii sovietici din perioada ocupaţiei, după care a fost scoasă din evidenţe, de către Directia presei şi tipăriturilor, fosta cenzură.

S-a mai descoperit că Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de război din perioada 1940-1944, considerate fasciste şi imperialiste, duşmănoase orânduirii socialiste.

Odessa în flăcări" urma tradiţia inaugurată de primul mare film românesc din 1912, care omagia victoria trupelor române în Războiul de Independenţă din 1877.

Odessa în flăcări" este o pagină vibrantă de istorie, arătând lumii, în 1942, la Festivalul de la Veneţia, unde de altfel a câştigat Marele Premiu, ce înseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă.

Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic.

Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, atâta vreme cât la Bucureşti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.

 

Odessa în flăcări este un film realizat în anul 1942 într-o coproducție româno-italiană. Filmul a fost regăsit în 2004 întâmplător în arhivele studiourilor Cinecittà din Roma.

Filmul a fost regizat de Carmine Gallone pe un scenariu de Nicolae Kirițescu. Din distribuție făceau parte actorii români Maria Cebotari, Mircea Axente, George Timică și Silvia Dumitrescu-Timică alături de actorii italieni Carlo Ninchi, Filippo Scelzo, Olga Solbelli, Rubi D'Alma și Bella Starace Sainati.

Filmul a fost prezentat în 1942 la Expoziția Internațională de Artă Cinematografică de la Veneția, unde a câștigat marele premiu.

Filmul Odessa în flăcari, preluat în copie din Italia, a fost recondiționat.


Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Felicitari pentru postare , am vazut filmul in primavara acestui an, il voi revedea aici  cu aceiasi emotie cind voi gasi putin timp.
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->