Pariul timpului cu visul

[Maria Calinescu]

Paşii se sting
ca întru-n rol de armistiţiu
jucat de soartă pe ruinele
cuvintelor ce ard şi se prefac cenuşă
nimic să nu s-audă
în tăcerea cu miros de lacrimă amară
din noaptea de mătase
ce coboară fără teamă
pe aripe de vânt
peste sufletul ferecat
în singurătatea fără culoare
ce a închis orice intrare
zămislind gratiile unui paradis ars

seva nopţii se prelinge
în trupul sleit
iar sângele , flăcări de foc
muşcă umbrele din mine
iar timpul fără dimensiuni
preface paşii într-un indiciu
că trăiesc
exist
caut lumina
şi speranţa cu vise
din care să renasc
hrănită de lacrima
ploii de stele

când noaptea aţipeşte
şi luna se sfarâmă
peste chipul flăcării de dor
din sufletu-mi topit de viaţa
clădită din închipuiri deşarte
în care prealiniştea îngheaţă simţirea
iar dezamăgirea seacă
gândurile, dorinţele
şi-mi deşiră fiecare cale de urcuş
pe drumul spre apus
timpul pariază cu visul
perdut în lacrima nopţii
căzută pe amintirea
astăzi nudă

las timpul să piardă pariul
durerea o trimit într-un ascuns etern
sorb roua veşniciei
m-aplec deasupra certitudinii
care înca pulsează
în noianul cuvintelor din mine
şi clădesc urma existenţei mele
în poeme de dor
de iubire.

[Muntean Ioan blog]

Frumoase versuri!