Miercuri, 27 Iulie 2011. 13702 vizualizări, 85 comentarii, 68 voturi
Pascal Bruckner: \"Căsătoriţi-vă după 40 de ani\"
Scriitorul francez, supranumit \"filosoful actualităţii\", descrie pentru EVZ criza prin care trece instituţia căsniciei.
Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Pascal Bruckner îşi va lansa astăzi, la Librăria Cărtureşti Verona, începând cu ora 18.00, cel mai recent volum al său, "Paradoxul iubirii", publicat de Editura Trei. Cartea este o culegere de eseuri despre iubire, în care sunt descrise variaţiile paradoxale la care este supus amorul în călătoria pe care o face între erotism şi căsătorie, instituţie despre care scriitorul francez spune că trece printr-o criză profundă.
Într-un interviu acordat EVZ, autorul francez, care a publicat, printre altele, romanele "Hoţii de frumuseţe", "Luni de fiere" şi "Palatul chelfănelii", vorbeşte despre câteva dintre paradoxurile sentimentului modern al dragostei.
Prostituate sau instabile din punct de vedere psihologic
EVZ: Cât de greu îi este unei femei să aibă relaţii pasagere fără să fie catalogată drept imorală?
Pascal Bruckner: E mai dificil decât pentru bărbaţi. Când un bărbat schimbă multe femei este privit drept un exemplu al succesului. În schimb, femeile în aceeaşi situaţie sunt privite ca având o atitudine nepotrivită, unii le cataloghează drept prostituate sau ca nefiind stabile din punct de vedere psihologic.
Totuşi, în marile oraşe le este mai uşor femeilor să trăiască aşa cum vor, pentru că magia marilor oraşe este anonimatul. Nimeni nu te supraveghează, poţi face ce vrei, iar multe femei de afaceri, actriţe, cântăreţe fac orice vor, aşa că există o breşă pe care feminismul a creat-o în urmă cu 50 de ani. Dacă au suficienţi bani şi trăiesc într-un oraş mare, unde libertatea le este respectată, pentru femei este la fel de uşor ca pentru bărbaţi să aibă relaţii pasagere.
Spuneţi în "Paradoxul iubirii" că instituţia căsătoriei a devenit învechită şi inutilă. De ce credeţi asta?
Nu cred neapărat că este învechită, însă trece printr-o criză profundă, iar cifrele arată asta foarte clar. În Franţa, numărul căsătoriilor a scăzut cu un sfert, iar jumătate dintre căsnicii se sfârşesc printr-un divorţ. Atâta timp cât unirile conjugale au fost bazate pe raţiune şi interes, căsnicia a fost o instituţie justificată.
Acum căsătoria este bazată pe iubire şi devine tot mai fragilă. Când dragostea dispare, oamenii se despart, iar aşa se explică criza mariajelor din Europa şi Statele Unite. Cifrele sunt cam la fel peste tot: aproximativ 50% dintre căsnicii se sfârşesc printr-un divorţ.
Tot mai multe cupluri heterosexuale divorţează, însă cuplurile homosexuale se zbat mai mult ca oricând pentru dreptul de a se căsători. De ce credeţi că se întâmplă asta?
E un paradox amuzant. Weekendul acesta, în New York a fost sărbătorită prima căsătorie gay, iar ştirea a fost preluată de presa internaţională. Homosexualii se pot căsători în unele ţări (Belgia, Olanda, Norvegia) şi în unele state din SUA tocmai pentru că instituţia căsniciei s-a schimbat. Nu mai este vorba de consfinţirea iubirii, homosexualii se căsătoresc pentru ca drepturile să le fie recunoscute de către societate. Vor exista însă cupluri gay care vor divorţa şi ele după câţiva ani. În cele din urmă, mariajele gay vor fi accesibile tuturor, însă instituţia va rămâne în criză.
De la pasiune la ataşament
Spuneţi în cartea dumneavoastră că trăim într-o epocă hipersentimentală, în care cuplurile mor pentru că se plasează sub jurisdicţia unui zeu crud şi nemilos, iubirea. Nu credeţi că iubirea este condamnată să-şi piardă intensitatea iniţială şi astfel goana neîncetată după relaţia perfectă este o sursă permanentă de nefericire?
Poate, dar asta pentru că facem confuzie între două tipuri de iubire: pasiunea şi ataşamentul. E adevărat că pasiunea îşi pierde din intensitate după câţiva ani, însă într-o căsnicie reuşită se trece de la pasiune la ataşament.
Multe cupluri tinere nu pot face însă o astfel de trecere. Trebuie făcută o distincţie între iubirea imatură şi cea matură. Nu toată lumea este capabilă să se ataşeze de o persoană. Tinerii se îndrăgostesc de obicei de ideea de iubire. Le place ideea de a fi atraşi cu intensitate de cineva. Când această etapă a iubirii începe să dispară, îşi găsesc o altă persoană care să le creeze aceleaşi trăiri efervescente.
"E adevărat că pasiunea îşi pierde din intensitate după câţiva ani, însă într-o căsnicie reuşită se trece de la pasiune la ataşament."
PASCAL BRUCKNER, scriitor
PARADOX
Omul modern este foarte civilizat, însă se comportă totodată ca un animal, spune Pascal Bruckner, folosindu-l pe Dominque Strauss-Kahn drept exemplu
EVZ: Iubirea este cea mai veche temă din literatură şi e prezentă în majoritatea cărţilor dumneavoastră. Cât de dificil e să veniţi cu noi unghiuri de abordare şi variaţii pentru a-i face pe cititori să vă îndrăgească volumele? E foarte dificil, dar vreau să subliniez că cea mai veche temă din literatură şi religie nu este iubirea, ci răzbunarea. Dacă citeşti Bibilia, Vechiul Testament este bazat pe oameni care se ucid între ei, masacre şi persecuţii. Generaţia mea a eliberat iubirea de toate oprimările din trecut. Intrăm într-o nouă eră, în care dragostea nu e condiţionată de tradiţie, religie şi norme sociale. Am intrat într-o perioadă de libertate sexuală, însă esenţa dragostei nu s-a schimbat cu adevărat faţă de secolele trecute.
În ceea ce mă priveşte, nu plănuiesc să mai scriu cărţi despre dragoste. Cred că cea de faţă ("Paradoxul iubirii" - n.r.) este ultima. Sunt de părere că am acoperit tot ce aveam de spus despre acest subiect, aşa că voi încerca să-mi împrospătez abordările.
Susţineţi că se poate vorbi de progres în ceea ce priveşte condiţia femeii, condiţiile de muncă sau condiţiile de sănătate ale oamenilor, însă nu şi în ceea ce priveşte sentimentele şi pasiunile. E posibil un astfel de progres? Cum vi-l imaginaţi?
În anii ’60 s-a încercat o "civilizare" a iubirii. Vedem într-adevăr după 50 de ani că situaţia femeilor s-a schimbat, însă cred că sentimentele nu s-au schimbat şi comportamentele pasionale, gelozia, atitudinile posesive au rămas. Modul în care simt oamenii dragostea nu se va schimba niciodată. Adânc înăuntrul nostru, suntem la fel ca strămoşii noştri. Rămăşiţele creierului de reptilă pe care le avem fac ca sentimentele noastre să fie primitive. Asta vedem în ziare în fiecare zi, spre exemplu cazul lui Dominique Strauss-Kahn: suntem foarte civilizaţi, însă ne comportăm totodată ca animalele. Ne străduim să îmbinăm cele două ipostaze.
Căsătoria este condiţionată de vârstă, iubirea, nu. Pragul social al maturităţii este o convenţie. Credeţi că în viitor societatea va accepta relaţii de iubire între minori, cum o fac comunităţile de romi?
În Franţa se întâmplă un lucru opus. Tinerii rămân lipiţi de părinţii lor până la vârste tot mai înaintate, înfruntă viaţa pe cont propriu din ce în ce mai târziu, aşa că nu cred că vom vedea prea curând minori care se mută împreună. În ceea ce priveşte comunităţile de romi, copiii nu se căsătoresc, ei sunt căsătoriţi de către părinţii lor. Progresul înseamnă posibilitatea de a alege cu cine vrei să te căsătoreşti. Oricum, ştim cu toţii că mariajele timpurii se sfârşesc foarte repede, în doi-trei ani. Sfatul meu este: "nu vă căsătoriţi tineri. Aşteptaţi până sunteţi suficienţi de maturi, după 40 sau chiar 50 de ani".
"Am intrat într-o perioadă de libertate sexuală, însă esenţa dragostei nu s-a schimbat cu adevărat faţă de secolele trecute."
PASCAL BRUCKNER, scriitor
ECRANIZĂRI
De la roman la film
Romanul "Luni de fiere" (1981) a fost ecranizat, în 1992, de regizorul Roman Polanski, iar Pascal Bruckner s-a declarat mulţumit de rezultat. "Filmul i-a dat o a doua viaţă romanului, care era deja un bestseller, dar care a devenit o carte-cult în multe ţări după lansarea peliculei.
Transpunerea unui bestseller pe marile ecrane poate avea două efecte: unul pozitiv, pentru că volumul în cauză are parte de o publicitate uriaşă, dar şi unul negativ, când filmul îi face pe oameni să uite total de carte", spune Bruckner, adăugând că Polanski nu a putut include în carte toate scenele de sex din carte, pentru că pelicula ar fi fost inclusă în categoria filmelor XXX. "O altă diferenţă a fost că a optat pentru un sfârşit fericit, unul romantic, diferit de cel din carte. Sper că şi alte romane ale mele vor fi ecranizate. Cineva e interesat de ecranizarea romanului «Mon Petit Mari» (1997)", dezvăluie autorul.
Citiţi mai mult: Pascal Bruckner: \"Căsătoriţi-vă după 40 de ani\" > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/pascal-bruckner-casatoriti-va-dupa-40-de-ani-939509.html#.TjEnl0TZskA.facebook#ixzz1ebSvbNA1
EVZ.ro
-->
Răspunsuri
... şi o părere peronală, experimentată ca să zic aşa: dacă vreţi copii, şi sănătoşi, şi uşor de crscut, căsătoriţi-vă undeva intre 20-24 de ani... dacă prin căsătorie doriţi orice altceva (chiar şi copii, dar concepuţi la vărste mai mari)... casătoriţi-vă, dar nu vă chinuiţi şi nu chinuiţi viitorii copii!
FRAGMENT DIN "PARADOXUL IUBIRII"
Fericirea conjugală, între linişte şi patimă
"Oscilăm între două concepţii ale fericirii conjugale: una bazată pe linişte, cealaltă pe patimă. Cuplul modern a devenit — pentru el însuşi — principala preocupare, unicul său chin, copilul său cel mai îndrăgit. Este frumuseţea şi tragedia sa.
Într-adevăr, de trei sau patru secole, asistăm în Europa la o serie de desprinderi istorice: căsătoria civilă a fost separată de căsătoria religioasă, trecându-se de la taina căsătoriei la contract. Cuplul a fost disociat de ideea de căsătorie, ceea ce a dus la legitimarea concubinajului de către legislator, începând din 1970; în sfârşit, căsătoria a devenit ea însăşi problematică, inventân - du-se tot felul de formule alternative, printre care Pacs-ul din 1999, formule care garantează transmiterea bunurilor de la un partener la celălalt, dar care accelerează şi fluiditatea cuplului: poţi să te separi în mod unilateral, printr-o scrisoare recomandată trimisă la grefa tribunalului. (Pacs-ul, în felul lui, reabilitează repudierea reciprocă). De acum înainte, intră în concurenţă multiple forme de legături afective, care accentuează declinul nupţialităţii (dar nu al natalităţii, mai înfloritoare ca niciodată, în Franţa cel puţin): în 1970 se celebrau 400.000 de căsătorii, pe când în 2008 doar 273.000, ceea ce înseamnă o scădere de 30%. În 1970, la 100 de căsătorii erau 12 divorţuri, în timp ce în 2006, 42.
CULEGERE. „Paradoxul iubirii” este un volum de eseuri despre iubire
De acum înainte, oamenii pot trăi iubiri de probă, în weekend, în vacanţă, şi pot să practice bricolajul afectiv, ciugulind din fiecare model, fără să sufere inconvenientele niciunuia. În locul veşmântului de plumb conjugal, o haină uşoară pe care să poţi s-o schimbi după cum ai chef, cu legături întâmplătoare. Cuplul se sustrage treptat celor trei principii care stăteau la baza unirii clasice dintre cei doi: publicitatea, stabilitatea, solemnitatea. Sau, mai curând, doresc să beneficieze de aceste trei lucruri, dar şi de contrariul lor, de recunoaştere şi mai puţin de consecinţele care decurg din ea, de eternitatea proclamată, ca şi de dezinvoltura trăită.
Este cunoscut acel clişeu reluat întruna de nişte iluştri autori: pasiunea nu mai există, fiind ucisă de emanciparea femeilor şi de hedonismul consumerist, care face ca universul să fie «lichid» (Zygmunt Bauman) şi care dezagregă până şi cele mai sfinte legături. Se poate emite şi o ipoteză exact opusă: trăim într-o epocă hipersentimentală şi cuplurile mor acum pentru că se plasează sub juridicţia unui zeu crud şi nemilos: Iubirea. Nu numai capriciul şi egoismul omoară unirea dintre cei doi, ci şi căutarea unei pasiuni permanente, care să cimenteze legătura. Aici intră în joc intransigenţa nebunească a acelor amanţi sau parteneri care nu admit niciun compromis: pasiune înflăcărată sau fugă, nu jumătăţi de măsură".