PE DEASUPRA
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Pe deasupra fiinţei mele de ţărînă
Trec păsări sublime ca nişte driade
Trupuri învăluite în atîtea mistere
Cîte mintea mea nici nu poate să rabde
Pe sub finnţa mea se strecoară
Roadele pămîntului sfîşiat de ploi
Nu pot fi cuprinse în cuvinte
Sentimentele spălate-n noroi
Pe lîngă fiinţa mea trec epocile docile
Aservite ideii de eternitate
Auzi cum latră cîinii la lună
Sastisiţi de atîta voluptate
Şi pe de dincolo de fiinţa mea
Se spulberă imperiile toate
Nu mai ramîne din ele decît un semn
Scrijelit doar atît cît se poate
Şi ocolindu-mă, nedîndu-mi nici un semn,
Diamantele se amestecă în ţărînă
Semn că ploaia ne biciueşte turbată
Însemn că nu mai avea ce să rămînă
Şi deodată trenul ne retează amintirile
Izbindu-ne din plin pe acele linii paralele
În care nu mai avem decît un timp de moarte
Între cele două emisfere
-->
Răspunsuri
Frumos poem..Felicitări!