Sărutul meu, azi îl trimit spre tine
Fără să știu măcar cât mă iubești -
Dar o s-apară timpul când dorești
Să fii pe veci alăturea de mine.
Pe plaja Mării-ai să-mi vorbești
Îmbrățișându-mă cât poți de bine -
În noaptea înstelată care vine
Pentru dorințe unice... trupești.
Emoții se vor naște lângă Mare
Iar Marea-ntreagă, le va „aprecia” -
„Zâmbind” desigur cu candoare.
Apoi c-un nou imbold și stare
Fără tendințe de-a vicia -
Vom face dragoste nemuritoare.
Vladimir Nichita / Australia.
05/08/2019
-->
Răspunsuri
Poetul aduna în suflet nostalgiile iubirii la malul marii.
Azi, ți-am primit sărutul și-ți mulțumesc
Și de aceea steluțele spre tine se grăbesc.
O Muză apărută din Mare... (Sonet replică)
Să fii o Muză... e o treabă grea
Iar sacrificii-s berechet,
Când cel ce scrie un Sonet
Se știe că și-n „pat” te vrea.
Nu ești o Muză de boschet
Nici una ce-i numită „prea” -
Chiar dacă viața-ți este grea
Inspiri Sonete în buchet.
Eu te doresc și vreau din Mare
S-apari pe val de vis nemuritor,
Ce îmi produce-o nouă stare.
Și să-mi aduci doar alinare
Atunci când scriu vers de amor,
Ca să alung orice-ntristare.
Mulțumesc pentru aprecieri... Daniela Vîlceanu, Pop Dorina, Mihai Ștefan Arsene !
Mulțumesc, Dorinel !
Melodia e frumoasă, dar căntărețul în cauză...are o dicție nasoală... unele cuvinte se înțeleg, altele nu.
Oricum, apreciez gestul tău și îți dau un pupic dulce !
L-am trimis deja... prin teleportare. L-ai primit ?
Mulțumesc pentru apreciere, prietene Mihai !
Pe Plaja Mării (Sonet replică)
Pe plaja Mării... eu te-am „cunoscut”
Și de atunci, te văd numai pe tine -
Iar inima mi-i plină de suspine
Doar amintindu-mi de trecut.
Eram timid și nu știam prea bine
Care mi-i rostul și de ce-s tăcut,
Cu toate că-s poet trecut
Prin clipe unice de-amor, Divine.
Puteai să fii... desigur a mea Muză
Să mă inspiri, când te doream,
Și să dansezi la fel ca și-o Meduză.
Dar am fost „prost”, deci nu am scuză.
Dacă aveam tupeu și-l foloseam,
Azi n-aș trăi în lumea mea confuză.
În trenul către Mare (Sonet replică)
În trenul ce mergea la Mare
Stătea picior peste picior -
C-un trup nespus de-atrăgător
Ce-mi producea infierbântare.
Aveam în suflet un așa fior
Ce îl numeam „Sonet” ca stare -
Cu-ncrucisare de picioare
Ce nu puteam să nu le-ador.
Ea mi-a zâmbit în mod cifrat
Făcandu-mi semn... să indrăznesc
Dacă mă simt desigur inspirat.
Și trupul ei l-am mangăiat
Cu noi metafore ce le iubesc
Pentr-un „Sonet” foarte-adecvat.
Pe plaja Mării-i doar o fată
Ce pare foarte gânditoare -
Este o fată minunată
Ce e lumina de la...
SOARE !