Lume, te-aş cere...
De undeva, de unde e veşnică iarnă,
Şi îngerii sunt poleiţi cu maramă,
E inofensivă şi starea de viaţă,
E superlativă o moarte semeaţă.
De undeva, intuim, că venim,
Cineva calcă, dar zboară -n pustiu,
Şi întunericul seceră foamea de lume,
Dar nu e nici zare de fiinţă, ce-ar spune:
-De undeva, mă întorc şi mi-e teamă,
C-aş face ocol astei lumi c-o sprânceană...
Ridicând ceruri, talazuri, şi oameni,
De undeva mă întorc, la tată şi mamă.
Pe undeva, de undeva, călătoare,
Până în prafuri pătrund şi în soare,
Pănâ ce-n pulberi mă fac şi în stele,
Cine mă cheamă, ah, lume, te-aş cere!..
Lilia Manole
-->
Răspunsuri
Extraordinar poem! Felicitări! Și, bine ați revenit!