Cerul tace iar. A uitat să cânte.
Luna își destramă pletele în unde.
Umbrele cernite par să ne încânte
Și valsează lin pe malurile mute.
Cerne împăcarea în alba-i mângâiere,
Umbre vechi îmbracă înserări de vise,
Porți de cer deschid albe giuvaiere,
Construind cu țel, noian de paradise.
Cad din univers pe aripe de vânturi,
Prin ferești divine plutesc spre veșnicii,
Liniștea îmbie-n sfintele descânturi,
Și ascunde-n taină, frunze sângerii.
Unduind alene, se aștern pe gânduri,
Fardând totu-n alb. Îmi par imaculate.
Fluturi albi revăd, astăzi, printre rânduri
Troienind a vrajă, căile umblate.
-->
Răspunsuri